Degetele poemului ca o rugăciune cu păsări

[chindea maria elena]

*în crepuscul bem metafore cu o singură gură*

îmi place luciul ghilotinei și disputa academică pe marginea veșniciei
tu iei o pădure pe umăr și urmărești amuzat cât de anapoda
înnod golurile dintre noi nu mi-e frică de surpări
sunt modul meu de-a săpa trepte spre sine din singurătăți
împletesc ghirlande multicolore de pus pe soclul
eroilor anonimi ce și-au înghițit (ca pe hapuri) morțile pentru mine
cuminți

nu-i plâng
vibrația lacrimei înflorește ghiocei siderali înainte de-a recunoaște ecoul
celebrez sacrificiul pietruindu-mă cu bucurii compacte
prin care frigul apocalipselor să nu pătrundă
țin în fuselaj primăveri de rezervă întotdeauna voi avea destui muguri
să-ți zugrăvesc interioarele
sunt un maestru de ceremonii desăvârșit

orbitez în jurul propriului soare mâna arcuită pod peste genune
este semnul meu pacifist cu lumea niciodată nu
ne-am asortat culorile straielor
doar disonanțelor amărui le-am locuit toate cotloanele
cu doamna în negru port un dialog intens ori de câte ori fac nod la cravată
perfect unui cerc îi este de-ajuns îndemânarea asta vetustă
chiar prea muritorilor ce-mi acoperă pielea cu lespezi nu
vor să-i asigur că le voi face toate pomenile

împărtășesc voluptatea păcatului cu toți mărturisitorii
iau asupra mea erupțiile eludate de zei

ți-e dor de mine când înveți pe de rost nuanțele pământului
și-ți spui că ai timp să apleci curbura nordică
a visului oricui nu întrebi la ce îmi folosesc crucile pe care le ridic
în asfințit nici gleznele mele ca două genuni care
aleg meticulos culoarea strigătului mut

știu să cern focuri înainte de-a încheia pelerina de vânturi
și să supervizez pelerinajele spre centru

veghez ca spaima de întuneric să nu găurească
mantaua de vreme rea a veșniciei să nu mă posede nici un profet
care nu știe să-și măsoare umbra
să nu semnez contracte de verde oricui te îngrijești tu
în grâul prea copt pâinea sucombă înainte
de-a aprinde cuptoarele
și iisus rămâne agățat de buză trist ca o eternitate furată
neîmpărtășit în hristos

mâinile n-or să baleieze niciodată aerul rugăciunii
a secetă voi avea mustul înțepător al poemelor suficient pentru toate
bețiile
va rămâne chiar și după ce genunchii își vor transforma timpul
în pulberi strălucitoare
sunt coarda metaforei saturată de toate diapazoanele galaxiilor

tu - cutia de rezonanță
va trebui să-ți asumi odată cu foșnetul păsărilor
când îmi răsfoiești arterele

simfonia aceasta ne depășește voințele și rostuirea între afluenții humei

despre dialectul albastrului n-am să-ți mai scriu
îl vorbești fluent după ce-ai furat vântului câteva strofe
privite prin stigmate cătușele gravitației
par brățări de nori la încheietura silfidelor tamburine-s ploile

năprasne de vătafi spăimiți niște tunete de-o veșnicie șlefuiesc
enzime în eprubete

beți de infinit
pe cruce de fulger țintuim poemele cu piroane de gheață
carnea lor (sau a noastră) se 'nalță

cazaciocul destinului ne iese prin tălpi

 

[chindea maria elena]

Hihihi, Miha - ști că nu vreau să-mi fac zodia de râs! Greu mi s-o deschis tărtăcuța că trebuie să exploatezi la maximum datele cu care ai venit în această existență, da acum știu... Dacă-i ”deschizător de noi drumuri” apoi musai să iau maceta în mână și s-o iau anapoda prin hățișuri, în speranța că drumurile mele or atrage și încuraja și pe-alții să-și găsească noile lor drumuri întru desăvârșirea personalității lor și regăsirea eului superior! 

Cu drag te îmbrățișez!

[Mihaela Popa]

Gerra  = originalitate,  profunzime, iscusință, nerv

admirație!

[chindea maria elena]

Evident c-am înțeles sensul pe care l-ai dat tu cuvântului Ioane! Știu că poezia mea și-a găsit culcuș fidel în inima ta, chiar și atunci când te zburătăceai (pe bună dreptate) la mine din cauza poznelor gramaticale! Mărturiseam doar că poezia mea manifestă voință proprie, nu știu niciodată unde mă va duce, ce-mi va revela din miracolul existenței! De-aceea îți spuneam că și eu, de multe ori, sunt năucită! Hihihihi... Da-i de bine nu? Cât putem să ne uimim și bucurăm de ceea ce ni se ivește în cale!!!...

[Ion Lazăr da Coza]

Revin, deși sper că s-a-nțeles din prima: „Năucit”, în sens superlativ :))))

[chindea maria elena]

Hihihi, Ioane! Și de-ai ști că de fiecare dată când purced la scrierea unui poem îmi propun să fie scurt!:))) Șî vezi și tu ce iese! Ador poezia scurtă, dar eu iau startul mai greu... Cineva îmi spunea că sculptez - da, da sunt un sculptor capiu ce scoate din piatră tablouri prin adăugare nu îndepărtare! Pe scheletul unei idei - tot adaug broderii, elemente de rezonanță - până ce tabloul capătă dimensiunile de care sufletul mi-e mulțumit! Și de multe ori vrând să-l mai ”pieptăn” de eventualele lucruri de prisos, mă trezesc că iarăși rotunjesc prin adăugare!:))))

Ce vreau eu și ce vrea poezia nu se suprapune mereu..........

Da-s perseverentă! Cândva voi reuși și turnarea în forme minuscule!  Și să știi Ioane că și eu îs la fel de năucită când citesc forma finală!:)))

Cu drag.

[Ion Lazăr da Coza]

fac nodul de la cravată > fac nod la cravată
mâinile n-or să să baleieze 

Spuneam cuiva, și tu i-ai luat apărarea, că scrie poezii prea lungi. Și poeziile tale sunt lungi! Da, dar tu îți ții cititorul numai în corzi, îl năucești cu metafore de soi, imagini rare, mesaj poliedric...

Năucit, 

da Coza

[chindea maria elena]

Întru-cât cuprinde multă informație ezoterică, poezia mea nu prea e o poezie de citit în tranvai!:))) În privința imaginației Valeria, te asigur că nu avem noi atâta imaginație pe cât de fabuloasă ne este identitatea în adevăratele ei dimensiuni, de fii ai Creatorului! Cât din ea ne-o acceptăm și binevoim a și manifesta, asta e piatra de încercare și justa misiune a vieții dincolo de aparențe.... hihihihi......

[Valeria Merca]

Imaginaţie, cât cuprinde...:)
Cu atenţie mărită am citit

[chindea maria elena]

Ar fi cele două mari porți între care ne amprentăm infinitul, Gela!:))) Altfel, ființe creatoare, suntem în stare să deschidem porți orinde nu se-așteaptă nime!:)))

Cu drag 

[chindea maria elena]

Hihihihi, precum ți-am mărturisit Nik (prinsă cu mâța în sac!) ”sunt coarda metaforei saturată de toate diapazoanele galaxiilor/ tu - cutia de rezonanță”... O scrii viața cu noi în cele din urmă  un poem bunicel cred, de-o vom lăsa!:))))

Cu drag...