Lipind întunericul cu stele

[chindea maria elena]

 *tăietura cuvintelor în cruce*

mă gust puțin câte puțin
cu înghițituri timide ochii alunecă
furișați
de-a lungul spaimelor eonii din piele miros a stamine

așez în sfințenie urechea
în alveolă
(se poate să fie doar pieptul tău câte unități de măsură te pot cuprinde
nu știu cum să împart infinitul la doi)
fagurele spațiului ca și căușul mâinilor tale de verde
colectează miere
și vibhuti

în venele visului sângele radiază lumină

din buricele degetelor chipuri curg în șuvoaie

mă ocupă

fără să ia prizonieri
strategia unei împărtășiri totale
o singură gură dolinele inimii ascund sub membrana iluziei
viețile când ai pictat
cu mâinile mele
trupuri ce și-au mistuit păcatele

sub măști schimbătoare regretul n-a mușcat nici o prezență

corzi de pisică au brăzdat doar abisul impregnat de
orgasmice implozii

în pulsații galactice n-am fost eu și nici tu nu ai scris lieduri
în sonorizări curcubeice
doar cel fără de nume ne-a furat timpului

dincolo de gând

stare conștiență este misterul
topirea ca o zămislire zeică

urzeala tainei deschide grădini în fiorii atingerii

 

supernovele
știu arta sublimă a tatuajelor

cu vulcanii sub presiune corole de inimi așteaptă

energia pură irupe din lama sângerie
pe care-mi tropotește ziua
cad lacrimi de carne
văpaia candorii din arteră îndrăgostește
răscoliri de sâmburi aurii
în pântec

smerită
deschid meniul ce-mi este destinat cu mâinile tale
din respir alb răstignirile își iau tain de sacru
de doi-ul are o singură inimă
pe cruce pulsează

peste îmbrățișare un fluture trage storul vrăjii
sorbituri de înger înghit clipa efemeră

un prunc în mine țipă
”unde-i minunea ce mi se cuvine”

[chindea maria elena]

Hihihihihi, Ionică - io înțălăsă-i foarti bini proverbul cu ”pruncul care nu plânge mama nu-i dă țâță”, drept cari io țâp în avans! :))) Mama viață v-a trebui să se descurce cum o putea cu mini, că io țâp di toate cele: de foame, de sete, de bucurie și de-ntristare, țâpătul meu e semn că exist și că vibrez la toate atingerile vieții!:))))

Cu drag

[chindea maria elena]

Valeria, eu nu știu să scriu poezie ușoară, diafană. Pentru mine poezia e explorare în cunoaștere, trecerea prin hățișuri virgine, câteodată mă dor, alteori mă vrăjesc lumile ce le descopăr în universul din mine, câteodată-s războinicul, alteori preotul ce oficiază jerfa adusă minunii revelate.... Dar indiferent de filtru - voi fi întotdeauna fascinată de ceea ce se află în spatele unei ”uși” închise - și evident o voi deschide!:)))

Cu drag

[Ion Lazăr da Coza]

un prunc în mine țipă
„unde-i minunea ce mi se cuvine”   

Păi, măi copil țipăcios, care ești tu, Gerra, Poezia e minunea ce ți se cuvine. Și, har Domnului, ai primit-o cu vârf și îndesat!

da Coza

[Valeria Merca]

Aşa este Gerra, poezia ta nu poate fi citită nici în tramvai, nici la fiece oră din zi sau noapte...:) acest act presupune concentrare maximă şi revenire  pe text;
Las frânturi de mişcătoare lectură:
în venele visului sângele radiază lumină
...
urzeala tainei deschide grădini în fiorii atingerii
Admiraţie!