Sunt tot mai strâns în menghina uitării,

îmi picură din suflet tristeţi şi amăgiri

cum picură amurgul din palma înserării,

pe aripile-ntinse prin veştede iubiri.

Ascunse în icoană stau vremurile vechi

şi îngeri ce se miră de ochii care plâng,

iar fluturii-n grădină tăcuţi şi neperechi

pe frunţile de aur ca umbrele se strâng.

Iubire fără oameni şi ploi cerşind furtună

destin îngenuncheat la margine de drum,…

Tu vrei să îmi vorbeşti de fericire,

de nestatornicia stâncilor sub cer,

de nefirescul crez în amăgire,

de puntea-ntre prezent şi efemer.

Eu doar te-ascult şi vreau să fie bine

în tot acest miracol pământesc,

unde se nasc amurguri cristaline

când vulturii-ntre stele se rotesc.

Adorm cum ştii, ţinându-ne de mână

rugându-te în şoaptă să vorbeşti,

eu plec în vis spre altă săptămână

din calendarul sferelor…

Sunt tot aici, nu m-am desprins din mine

copacii printre gânduri târziu înmuguresc,

şi-mi este dor s-ascult pe cel care nu vine

de teamă că în lacrimi privirea i-o rănesc.

Adorm pe câte-o pleoapă în nopţile cu lună

şi las deasupra mării un pescăruş în zbor,

când valu-i doar o umbră rănită de furtună

în trecerea spre ţărmul din visul tuturor.

Am vaga bănuială că nu doresc să-nfrunte

pe cei rămaşi cu mine, aceiaşi zei…

Ţărâna multor gânduri ne-nţelese,

un nor de praf prin amintiri târzii

m-a rătăcit de clipe şi nunţi fără mirese,

în tot acest descântec al falsei nebunii.

Nu mai există vis la tâmplele albite,

galop de herghelii pe verzile câmpii,

tâmplari făcând sicrie şi lacrimi fericite

prin irisii albaştri cu umbre sidefii.

Prin riduri înflorite vântul întâlneşte

icoane fără îngeri cu rame…

Nu trebuie să-ntrebi de câte ori un ochi îmi lăcrimează

de ce curcubeul sub pleoapa mea e uneori mai mic

obrajii sunt adăpostul mângâierilor tale

tezaur fără trepte unde fiorii devin străjerii emoţiilor

când buzele deschid uşa fiecărui sărut fiecărei plăceri

privindu-te constat că eşti mai frumoasă ca lumina

că părul tău se transformă în raze aurii

revărsându-se pe umeri

valuri despletite din timp

nu ştiu câte minuni sunt pe pământ

dar ştiu că…

S-a surpat aseară malul

tulburând apa-n izvor,

şi-am cules din umbre valul

rămas trist şi gânditor.

Vântul adormit în ramuri

s-a ascuns fără să spună,

dacă mi-a bătut în geamuri

când tăcerile se-ngână.

Sau prin goana-i despletită

a împins malu-n prundiş,

presimţind cât de grăbită

stă-nserarea în frunziş.

Malul nostru prins sub ape

nestatornic va fi-ntruna,

dacă nu vom…

Ce s-ar întâmpla dacă ţi-aş strânge gândurile în mâini

şi le-aş arunca spre cer aş răni o pasăre

aş lovi o stea

aş pune peste umbrele norilor seninul din ele

ce s-ar întâmpla dacă fluturii ţi-ar purta privirea pe aripi

ţi-ar aşterne-o peste flori

peste bulgări de rouă

ar înveli cu ea păcatele nopţii

ar dărui-o viselor

ce s-ar întâmpla dacă te-ai revărsa cu sufletul în mine

asemeni unui râu de munte limpede şi rece

mi-ai astâmpăra…

E mult prea diferită lumea fără tine

pământu-n două seri s-a ofilit,

şi clipa care numai ţie-ţi aparţine

de marginea oglinzii s-a strivit.

Se-aude tresărirea vântului în ramuri

pereţii umbre răvăşite împletesc,

şi sprijinind ecoul viselor la geamuri

în labirintul nopţii mă grăbesc.

Se schimbă santinelele-ntre pleoape

pe fruntea mea revin străine ploi,

şi-n golul care mi-a rămas…

Tu pleci să dormi în orele târzii ale nopţii

iei cu tine răcoarea lor şi foşnetul frunzelor

zâmbetul lunii dăruit pământenilor cu fiecare rază

tu pleci să dormi când eu împing întunericul nopţii în cameră

îl agăţ deasupra tablourilor şi-l întind pe pereţi

cu grija unui muritor îndrăgostit

te privesc cu sufletul şi pleoapele ochilor obosiţi

leagă timpul de dorinţele mele

e o noapte târzie cu stele rânduite pe boltă

pe fereastră intră mirosul crud al ierbii…

Mă pierd în lumea gândurilor tale

şi mă găsesc târziu prin amintiri,

mă simt legat cu lanţuri fără zale

de rădăcina multor plăsmuiri.

Doar glasu-mi sângerează ruginiu

topind ecou-n valuri de lumină,

şi-n gândul tău te preţuiesc târziu

de parcă-i fi o lacrimă străină.

Mă dor obrajii-n prag de înserare

prin riduri se strecoară alt amurg,

şi cred mereu în vechea întâmplare

din care aşteptările se scurg.

Sunt…

Mai am un singur drept în lumea asta rece

pe care nicio lege nu-l va lua vreodată,

şi toţi aceia care prin viaţa mea vor trece

nu-l pot răscumpăra sau dobândi cu plată.

E dreptul meu de-a cere să fiu în nemurire

lăsând aici păcatul trăirilor de ieri,

pădurile sunt albe şi nu-mi mai vin în fire

de foşnetul albastru prin mii de neplăceri.

Curând sosi-va clipa şi nu voi şti de mine,

un piedestal de rouă las celor ce mai…

Ticăitul ceasului sugruma frumuseţea clipelor

umbrele sângerau în perdele

şi nimic nu părea să se schimbe

pe fereastra deschisă intră în valuri sunetul clopotului

de la mănăstire

plouă cu soare pe bulevardul cu borduri înalte

mutam gestul dintr-o mână în alta şi tremuram

era o stare confuză parcă mă prefăceam în vampir

sorbeam sângele atâtor tăceri o foame continuă de nestăpânit

ţi-am văzut picioarele deasupra mării şi m-am speriat

de…

Cu tine-am învăţat să trec de primăvară

să-nmuguresc în ramuri de copaci,

şi când se-ntorc clepsidrele-ntr-o doară

mi-ai spus că mă doreşti şi cât mă placi.

Ne-am rătăcit pe drum în toamna ruginie

păcate despletite-n grabă din trecut,

şi-am aruncat clepsidra-n altă veşnicie

spărgând oglinzi ce nu ne-au cunoscut.

Am dat un sens emoţiilor pline de culori

legând de frunte curcubeie-albastre,

fără să…

Singurul lucru de care mă fac vinovat este

nebunia de-a stoarce irisii până dincolo de lacrimi

speram ca imagina ta să nu-mi mai umple amintirile

singurul lucru de care mă fac vinovat

este închiderea ferestrei

înainte ca mireasma ta să plece

urma soldului lăsată în lenjeria cu trandafiri

odihneşte plăcerea trăită

părul tău răvăşit a lăsat clipei mărturie

câteva fire răsucite ca o dorinţa în perna

mereu fără un loc anume

drumul spre baie…

Leagă-mă de o privire cu prezent şi cu trecut,

cu tot ce-i acum în mine şi-a rămas necunoscut,

taie clipa-n jumătate şi împarte-o-n veşnicii

pentru lacrimile toate revarsate-n seri târzii.

Iar aducerile-aminte prinde-le ca-ntr-un şirag

poate-or răsări din ele curcubeie fără prag,

iar în zilele ploioase fă un leagăn printre nori

unde îngeri vin adesea, aducând pe braţe flori.

Spune anilor să-mi lase viitor crescut în…

Între noi de mult s-a pustiit cărarea,

uitarea tot mai des îşi prinde rădăcini,

copacii plâng tăcuţi când vine inserarea

iar fluturii culeg durerile din spini.

E trist şi e târziu prin gesturi fără vină

nimicurile mele înmuguresc plăcut,

o parte din tăcere te-a aşteptat la cină,

o parte s-a pierdut cu ultimul sărut.

Şi nu găsesc amurgul lăsat aici de tine

pe piedestalul clipei se urcă-ntâmplător,

copacii…

Într-o noapte oarecare vino fruntea să-mi săruţi

peste noi să cadă umbre de luceferi cunoscuţi,

să topim zăpada-n gânduri lângă sobele din lut

şi cu jaru-aprins pe buze s-o luăm de la-nceput.

Nu ne fie nouă teamă de iubirea ce-o trăim

când în stropii albi de rouă visul nopţii întâlnim,

şi ne vindecăm păcatul în altare fără sfinţi

dăruindu-ne privirea din ochi tandri şi cuminţi.

Las să treacă anotimpuri ca un plug în…

Nu vreau să-mbătrânesc un an în plus

rămână vârsta care-o am eternă,

din templul meu speranţele s-au dus

ca umbrele-adormite lângă pernă.

Nu pot să rezidesc pe temelii distruse

emoţii fericite dintr-un alt trecut,

s-au ruinat cetăţi în suflete ascunse

când tâmpla da uitării ultimul sărut.

Îmi lăcrimează timpul părerile de rău

obrajii ard în riduri mângâieri târzii,

se-apropie luntrasul în vis ca un ecou

şi nu…

Eu vreau să-ţi cer, tu vrei să-mi dai

ce încă n-ai, dar pe parcurs de viaţă,

vei strânge-n bucla părului bălai

neliniştea din fiecare dimineaţă.

Ne regăsim de parcă-am fi-n cetate

străjeri cu săbii strălucind în rouă,

justificând iubirea lor pe jumătate

când stelele răsar doar câte două.

Visăm zăpezi prin viscolite gânduri

furtuni în toate nebuniile din jur,

eu vreau cuvinte rătăcite-n rânduri

tu vrei din…

S-au îmbolnăvit cocorii de singurătate

vântul speriat s-a urcat peste stânci,

neliniştea brazilor avea iarăşi dreptate

când te-ndemna printre vise să urci.

Cu aripi legate de cer ne priveau abătuţi

negăsindu-ne rost printre flori,

pământeni fără salbă, silitori şi tăcuţi

răscolind cu privirea zări ascunse în nori.

Şi de ce iubire când cerul cocorii alungă

cerem vieţii unde brazii sunt sfinţi,

gheara-nfiptă…