N-am vrut să construiesc cetăţi din stele
pe turle vântul să-l adun pentru iertare,
să decupez în noapte-albastrul dintre ele,
am vrut să fim doar vis ascuns în fiecare.
Mormânt de frunze verzi stropit cu rouă
unde se-ntorc din galaxii minuni perechi,
e tot ce ne-a rămas în palmele-amândouă
în care-am dăltuit zâmbind destine vechi.
Plâng vulturii în zbor înfometaţi şi trişti
rotind pământul prins în gheare-albastre,
şi-n cercul lor de foc speram să mai exişti
cât eu doream s-ajung pădure printre astre.
Prin tot ce-seamnă viaţă paşii tăi se-ngână,
nevinovaţi şi sinceri vin îngeri printre noi
şi tot mai rar trăiesc în lumea mea nebună,
de teama multor fluturi cu aripile-n ploi.
Adaugă un comentariu
Las și eu semnul meu de admirație, sub rezerva observațiilor făcute de Ana!
da Coza
Va multumesc suflete dragi pentru lectura, aprecieri si comentarii!
Cu drag si pretuire!
Și plânsul vulturilor e tot poezie, desigur!
Pădurea printre astre e verde-talentată!
Admirație!
Pentru mesaj e emblematică strofa a treia. In prima strofă nu e abilă repetitia verbului a vrea, chiar dacă pe final e forma negată. Sunt niste distorsiuni ritmice pe finaluri de vers, iambul îşi schimbă structura, cezuri bruşte modifică ritmul(ex, strofa a 4 a)
Continutul si mesajul sunt foarte frumoase.
Frumoase versuri, îmbătătoare vise prin spații serafice, dar și teama de a pierde simțăminte și dorul de iubire.
O poezie încântătoare.
Sofy
Foarte frumos! Admirație!
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE