S-au îmbolnăvit cocorii de singurătate
vântul speriat s-a urcat peste stânci,
neliniştea brazilor avea iarăşi dreptate
când te-ndemna printre vise să urci.
Cu aripi legate de cer ne priveau abătuţi
negăsindu-ne rost printre flori,
pământeni fără salbă, silitori şi tăcuţi
răscolind cu privirea zări ascunse în nori.
Şi de ce iubire când cerul cocorii alungă
cerem vieţii unde brazii sunt sfinţi,
gheara-nfiptă în stea încercând să ajungă
pe stanca din pieptul cu paşii cuminţi.
Din prea multă dragoste oarbă se moare
se anunţă furtuni în acelaşi pustiu,
foarte rar vin cocori prin soare-răsare,
foarte des zborul lor pare trist şi târziu.
Adaugă un comentariu
Va multumesc cu sufletul pentru popas, lectura si comentarii!
Cu drag si pretuire!
Reverenţă!
Luată ca simbol, singurătatea cocorilor, impresionează puternic și conduce mesajul. Versurile fac analogia dintre pământeni și aceste păsări, tânjirea după libertate. Elegie cuminte.
Am citit cu deosebită plăcere!
Sofy
Din prea multă dragoste oarbă se moare
se anunţă furtuni în acelaşi pustiu,
foarte rar vin cocori prin soare-răsare,
foarte des zborul lor pare trist şi târziu.
Frumos întregul! Mi-am permis să remarc ceea ce mi-a plăcut cel mai mult, domnule Ungureanu!
Cu stimă,
Ce titlu frumos! Impresionantă poezie!
corect: gheara, nu ghiara
Răscolitor.
Mereu m-au impresionat cocorii.
da Coza
Multumesc Iris pentru lectura si apreciere!
Cu mare drag!
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE