ciugul

firimituri de viaţă

în şoaptă mirându-mă cum de

mărul are aroma petalelor de trandafir

catifelata stare îmi leagănă fantasme

şi vocea ta

cu care merg la culcare

nu s-a schimbat

doar lumea mea

nu mă înghesuie-n mine

mă împrăştie pretutindeni

aştept

să răsară flori

în urmă

să nu…

PSALM CÂND OCHIUL MEU OFTEAZĂ

De ce mereu prin altul răspunzi când Ți-aduc ruga?

E-n cetini grea dojană de-mi plângi pe sub rășină?

Nu-mi vezi lăstarii tineri? Nunti-i-ar buturuga,

Că Tu-i hrănești din vlaga irmosului de tină.

Când lacrima e ocnă nădejdea-n Tine-i țambra,

Vorbește-mi ca-n demultul  'naintea risipirii!

Tâlmaci adu-mi  la freamăt când cedrului scoți ambra,

Că mult mă-ntreb cum oare nu-Ți zboară…

Cineva se încalță cu pașii mei,

mi-i poartă prin colb,

îi șterge prin livada cu gânduri

și mi-i așează la ușă, apoi

să-mi fie gata de drum.

Eu mă minunez de ce 

nu am plecat cu arca aceea în care

mai era un singur loc liber, destinat

nehotărâților...

ți-l cedasem ție știind că mă…

Mama se ruga pentru toți

     (prozopoem)

    „O să ne descurcăm, nu poate fi ăsta sfârșitul lumii!” se ruga mama pentru noi. În iarna care se zice că înghețau și lemnele în sobă și cam ne înghesuise foametea, mama pusese o sobă de metal în mijlocul camerei și ne îndopa cu ceai fierbinte din crenguțe de corcoduș și cartofi copți pe metalul încins. Mă durea burta de-atâta zeamă colorată și coji…

Mi-ai promis, știi că mi-ai promis,

Dar de-atunci multe străzi au orbit,

Felinare de plăceri ai aprins

Numai străzii mele n-ai aprins un chibrit.

Între timp, în costum fastuos,

Așteptam să-mi faci nod la cravată;

Ai făcut unul, cum era-n Gordios,

Sufletului meu care tot așteaptă...

L-aș tăia, iubire, cu tot cu tendon,

Numai că nu…

De-nsămânțat păstrează, din toate, doar pe-acelea

Ce-i știu, cărării morții, prin bob însăilatul.

Rup de pe mine timpul, cum șerpii își rup pielea

Pe unde piatra mușcă-n amnar cu scăpăratul.

Ne vindecă nămolul ce-a fost mormânt de nufăr!

Ce ai de gând cu mine? Toți cedrii Tăi mă ceartă

Că văd în fiecare copac doar lemn de cufăr

În care ne vom duce spre fluviul fără hartă!

Bocească-mi Râul Nopții…

Când ai hotărât să pleci în America m-ai rugat

să am grijă de grădina ta,

știam că e cu două veri mai încolo și atât,

dar am găsit-o repede.

Atunci am simțit un fel de secetă tropicală,

ceva care te face să devii credincios

impulsurilor catifelate.

Ana, de ce nu m-ai avertizat că un singur trandafir

emană atâta miresme încât ajunge până la tine?!

Ai uitat pe fotoliu jurnalul în care scriai

că liniștea și-a lăsat…

alb negru

despre un el

aşteptând-o infinit pe ea

şireată

te aşezi stradivarius

pe arcuşul meu trist

îl dai cu sacâz 

mi-l acordezi

în patru game 

cu bemoli sângerezi

cu diezi 

peste inima mea

melomană

cântăm fără portativ 

până la…

Aș mai fi fost măcar odată

Un prag din mir la a ta poartă

Cu talpa-ți să îmi mângâi tâmpla

Apoi cu părul să-ți sting lampa

Ți-aș fi pictat pe vise luna

 Vântul ne-ar fi certat întruna

Din fluier îngeri pritocind

În ciob de ceață strălucind

Dar n-ai mai vrut ce scumpă-i vrerea

Ce-mi prigonește azi menirea

Sau poate că n-ai mai putut

Eu încă nefiind născut

Am omorât în mine teama morții

            (prozopoem)

    Ultima scrisoare de pe front a tatei: „Ce îngrozitor lucru e războiul. Nimic nu seamănă c-o poveste…”, scria el. După ce o citea, mama își făcea semnul crucii și înțelegeam că nu trebuia să fi fost cineva care iubise mai mult ca el bucata de pământ pentru care plecase la război și căruia să nu i se fi strecurat îndoiala că Iisus a auzit de noi. După ce ascundea scrisoarea după icoană, un vultur îi…

Din mine mușcă marea de luceferi,

Pe țărm de vise îmi înalț catarge,

Sunt goeletă printre aștri teferi

(Resuscitați sub vidul ce se sparge).

E-o mare gri, câteodată roză,

Ce-și cântă partitura anacronic,

Cu izbucniri în tacturi, de „mimoză“,

Și-amărăciunea izolată fonic.

Lângă carenă, caii săi albaștri,

Trecuți adesea prin anamorfoze,

Și-au agățat nechezul în pilaștri,

Făcând cu norii iarăși…

Lume, lume cât vezi roată

Ce cuprinde valea toată!

Scrânciobe și tobogane,

Trenulețe și baloane,

Berze și ciuperci sculptate,

Pălării, porumb în lapte,

Jucării de pluș, bomboane

Și miresme de copane,

Bentițe, brățări, inele,

Tot felul de…

În cartea vremii de-nceput

Să fi putut, m-ai fi presat,

Încarcerată-ntr-un sărut,

O floare albă, fir uscat.

Tu ai mai fi cules bujori,

În lac, de Narcis oglindit,

Te-ai mai fi dus haihui prin nori.

În verzi licori ne-ai osândit.

Mi-ai fost şi soare, lună-ai fost

Şi te rugam să nu mă minţi,

Strângeai podoabe fără rost,

Puneam luceferi printre sfinţi.

De nu mai poţi fi azi iubit

Sunt toate-n cartea…

Doar noi murim, povestea rămâne

                     (prozopoem)

    …Toamna aceea a fost scurtă. Frunzișul s-a colorat rapid când am intrat amândoi în gară și am cerut un bilet. „Încotro?” m-a întrebat șeful de gară. „La capăt. Până se oprește trenul”. Acolo o vedeam, ca în vis, pe Anna Karenina cuprinzându-și capul cu brațele. „Ceea ce se întâmplă cu noi este ceva spăimântător, după cele ce s-au petrecut aici” îi spusese lui Vronski. Știam că…

20 000 de săruturi sub mări,

Atât aș mai avea pân' la tine;

M-am scufundat de o mie de ori

În abisuri de noapte virgine.

Din sărut în sărut mai aproape

De marginile mirabilei gropi,

Mă cheamă cuvântul din ape

În liniștea adormiților stropi...

Deasupra, inefabil, etern,

Rămână continentul : Jules Verne!...…

argintăria celor mai importante trăiri

a fost curăţată şi aşezată la masă

pentru felul principal

pe care numai sufletul îl poate degusta, înflorind

al meu nu se alătură fenomenului descris

tot ecranul pieptului redă absenţa dorinţei

printr-o linie dreaptă

în preajma căreia albul nu mai rămâne alb

nici voinţa nu mai rămâne fecioară

în lumea ce m-a învins

furtuni de fluturi ridică nisipurile

blocând uşa…