Floarea albă

[Nikol MerBreM]

În cartea vremii de-nceput
Să fi putut, m-ai fi presat,
Încarcerată-ntr-un sărut,
O floare albă, fir uscat.

Tu ai mai fi cules bujori,
În lac, de Narcis oglindit,
Te-ai mai fi dus haihui prin nori.
În verzi licori ne-ai osândit.

Mi-ai fost şi soare, lună-ai fost
Şi te rugam să nu mă minţi,
Strângeai podoabe fără rost,
Puneam luceferi printre sfinţi.

De nu mai poţi fi azi iubit
Sunt toate-n cartea cea dintâi.
Vezi, floarea albă a vorbit
Şi ţi-a pus fapta căpătâi.

[Nikol MerBreM]

Crinu, mulţumesc pentru semnul de lectură!

[Nikol MerBreM]

Nu am a te contrazice prea mult, Gerra, întrucât, perspectiva asupra victimei, de care spui, alături de cea de care spuneam, nu e pentru mine o revelaţie, deşi recunosc, a fost acum câţiva ani şi tare m-am mai minunat. Acum că şi reuşim să punem în practică ceea ce înţelegem, asta cred eu că e discutabil la noi toţi, eu una n-aş îndrăzni să arunc prima piatra, de aruncat o arunc totuşi (toţi o facem), şi cine trebuie ne tot iartă şi ne tot dă lecţii, prin semeni, uneori prin călăi, alteori prin victime, uneori prin apropiaţi, alteori prin necunoscuţi. Primul pas e să înţelegi, apoi mai sunt mulţi până la reuşită, dar dacă n-am avea arderile, zbaterile, am fi... nimic,  în ineexistenţă, nimicul perfect, liniştea totală, om ajunge şi acolo, până atunci, ardem.

[chindea maria elena]

Știi iubita, de când mă tot buchisi la școala vieții, înțelesei că blestemul sau dorința altuia de mai bine sau lumină nu se plinesc decât dacă și funcție de meritul (sau străduința celuilalt) adrisantului! În consecință, poate să se întrunească un sobor de vrăjitoare să blesteme - dacă spiritul acela nu merită, nica se va lichi di el! Ca și de vreau să trimiț lumină cuiva, de pun pi el proiectoare de 5000 de wați și el își trage storuri de plumb, geaba tătul! Nu degeaba ni s-a dat liberul arbitru! Asta nu înseamnă că n-o să mai luminăm sau umbrim auric magma vieții după putințe și cunoaștere! Chestia cu „victima” eu o văd altfel; am zis că nu există victimă în univers fără să fi colaborat cu călăul! Cineva sau ceva poate avea la un moment dat putere discreționară asupra ta, te poate tortura, te poate chiar ucide! Dar dacă tu nu accepți să fi victimă, el va avea putere doar asupra cărnii, iar esența ta cea mai înaltă va trăi ca un învingător! A fost Iisus o victimă? A spus: „n-ai avea nici o putere asupra mea, de nu ți-ar fi fost dată”! Deci, adevăratele victime sunt de fapt călăii, istoria e plină de „victime” care ne fascinează prin puterea sacrificiului și credinței lor în datul lor! Merită ele plânse sau glorificate? În timp ce torționarii lor, saracan di sufletu lor! E o sete așa mare de sânge ptr. că omenirea nu mai crede în identitatea ei cosmică! Nici victima, că atunci ar știi că nimeni nu are puterea s-o distrugă decât dacă ea i-o dă ( infinitul nu poate fi înghițit de finit), iar dacă se dă legat fedeleș pe mâna călăului, înseamnă că scuipă pe dumnezeul din ea, și-atunci își merită soarta! Vezi prima poruncă! Călăul își certifică puterea și identitatea prin suferința victimei - dar toate astea sunt iluzorii, pentru că nu vin din tine ci din afară! Și-s fum care acoperă golul tău interior! Nu doresc răul nimănui, da mă gândesc că de li s-ar întoarce instant pe limbă mătrăguna celor ce-o samănă, s-ar înțelepții mintenaș!:))) Îmi place fraza lui Voltaire din finalu romanului „Candid sau Optimismul”: „Tot răul din lume îi spre bine”! Dacă omul îi catâr șî altfel nu învață! :))))

[Nikol MerBreM]

Astea le-am înțeles, Gerra, dragă,din prima, şi-s tare de acord cu ele, doar cu mătrăguna nu-s de acord să o trimitem în univers, nici măcar celor ce seamănă vânt. Cu victimele, iar e o problemă, e aşa o sete de sânge că lumea tot în victimă dă, de aceea, uneori şi să pui bec peste umbră, ți se întoarce împotrivă! Dar de-am putea aplica măcar pe noi înșine, ceea ce înțelegem!

[chindea maria elena]

Există o zicere (nu-ș de-i cehă sau poloneză): „nu semăna vânt de nu vrei să culegi furtună”, mulți n-au zor ce seamănă în jurul lor, da când primesc peste ani roadele propriilor semănături, se vaită că-s amare, îs victime ale sorții, și vai și oh, ci nedreaptă le fu ursita! Io privesc șî mă minunez de orbirea lor! Nimeni nu este decât „victima” propriilor limitări și încăpățânări! Iar de semănăm lacrimi - sigur nu vom culege de pe buza pocalului stropi de ambrozie! De-aceea e bine să gândești ce energii trimiți în univers că pe acelea le vei avea în buză mai târziu! 

Drag

[Nikol MerBreM]

Draga mea, Gerra, nu ştiu, zău de am înțeles zicerea, eu sunt om din acela ce despică firul în 4 şi întoarce minunea pe toate părțile... Dar până la mătrăgună, gândesc şi eu exact la fel. Cu mătrăgune, eu n-aş da după nimeni, mai dau din când în când cu becul asupra locurilor ascunse şi aia o regret mai apoi... darmite mătrăguna. Este în toate un echilibru, eu pe el mă bazez!

Îți mulțumesc pentru trecere, cu drag de poeziile tale,
Nikol

[chindea maria elena]

..... de-ar crește roadele mai iute, mulți n-ar mai semăna vânt de frica furtunii, și-ar gândii și răsgândii consecințele actelor! Dar cum și coacerea are rostul ei - să le hie mătrăgună clipa după cum s-au opintit în merit!:)))

[Nikol MerBreM]

Doamna Lisia, la bujori ca la iepuri ;)...

Vă mulțumesc pentru apreciere!

[Nikol MerBreM]

Augusta, îți mulțumesc mult pentru apreciere!

[Nikol MerBreM]

Mulțumesc pentru citire, doamna Cracană, domnule Burduşa!