pare o zi obișnuită…

după ultimul atentat

teroriștii au plecat la băi

mimând dureri de șale

lăcătuși de circumstanță blochează

ușile batante ale crizei

cu brexit nevrotic de unică folosință

cuvântul interbelic stă ca pe ace

în dicționare

trenuri vlăguite

șuieră peste scaieții bărăganului

cântece pionierești

pare o zi obișnuită...

inocente mimoze de asfalt

probează escarpeni…

Trecut viciat rescris cu indigoul

Cumpărăm sentimente doar de la second hand,

fiindcă iubirea e un lux ce nu ne e permis.

Oftăm, îmbrățișând în taină moartea,

și nu găsim soluții, poate... cu degetul pe hartă, evadând.

Fuga? Se interpune cu alt început,

mai dur, în care neprevăzutul își va face cuib.

Iubirea? S-a ascuns în amintiri

și încăpățânată, face un pas înapoi.

Ce s-a-ntâmplat cu…

un pas ce vine ieri

crevasă în timp
un greier snob agață de lună sunetul
nud

în elitră simfonie în do major pe coarda destinului
decartează abisul

duh în aval

un copil strângea la piept o prescură
în formă de inimă
a rupt o bucățică
și mi-a întins-o

am zburat din mine
ca dintr-o colivie
și am luat-o

m-a condus cu privirea
până când
tot ce mai vedea 
era un punct
mare cât inima Lui

E rondul de noapte în vechea cetate,

Un tropot se stinge în zloată și frig,

Corăbii morbide rămân ancorate

Sub farul letargic lucind sus, pe dig.

Un paznic de noapte rescrie-n poeme

Iubiri ne-nțelese, sfârșind prea curând,

Pescarii apatici, pe țărmuri boeme,

Se-aruncă în mare tăcuți, rând pe rând.

În forme ciudate se-ntind metereze,

Lumini spălăcite se plimbă sub zid,

Un murmur răzbate din trei cârciumi…

Când pasărea neagră rănește lumina,

fantasmele morții în ochi emigrează, 

lunatice furii croiesc ghilotina,

o gură hapsână luceferi crispează.

Ce-i lumea aceasta? Pat rece de armă,

cu ură izbește în rod și speranță.

Distruge umanul, îl rupe din karmă, 

sfârșește sub cizmă, cerșind relevanță.

Creația-i junglă, nu-i rost de-ndurare.

Șacalu-i rapace, perfid - te vânează.

De-i pare…

nici o mamă nu moare
ele pleacă puţin
între lumi
şi se-ntorc
c-o iubire mai mare
ziua să-ţi şadă pe umăr
înger tăcut
noaptea în vis
să îţi spună ce mult
te iubeşte
iar zâmbetul tău
să ţi-l vadă ar dori
tot mereu
tot mereu...

mama mea
n-a murit
toate mamele
sunt eterne
Dumnezeu le aşteaptă
pe toate smerit
alte vieţi
să le dea de iubit
de-mplinit...

mama mea n-a murit

Înserările trec printre dinţii strânşi ai vântului

de parcă vântul ar trece printre dinţii strânşi ai înserării

şi-aduc cu ele ninsori sărace (arar întâlnind parazăpezi)

de pe orizontul necropsiei visurilor.

Bălţi imense de sânge închegat…

uneori te declari pasăre

atunci când te simţi fără păcat

şi vrei să zbori

împărţind aceeaşi înălţime 

şi înspicare

cu cerul

apariţia măiastră

marca Brâncuşi

este o componetă a fericirii ţintă

în care unii trag

cu săgeata inspiraţiei boantă

atunci când nu-i vede nimeni

de unde şi concluzia că toată încercarea

e un cuib de viespi

care stârnite

vor decima iluzia

Acced, prin aștri tulburi, la iertare,

Din școala vieții-n iureș de tango,

În cosmos bate-o inimă de sare –

Un pumn de lacrimi tras la indigo.

Acced, prin aștri suri, la pocăință,

Cu nopți ghimpate-n roluri de făclii;

De-aș tencui cu raze-a mea voință,

Noi sensuri verbu-„a fi” ar găzdui!

Mi-e aspră calea către veșnicie,

De Harul Tău m-agăț adeseori

În visele-mi despre păcate-o mie,

Din care,…

Noapte geroasă –

În odaia pruncului
Haine la uscat

Motto: "Cât vei mai abuza Catilina de răbdarea noastră?"

Cicero, Catilinarele…

Agăţat de peretele sufletului

ceasul arată singurătatea zilei.

 Printr-o coloană fără de sfârșit

Dumnezeu  revarsă

lumina.

Poarta sărutului

își așteaptă

trecătorii.

La masa tăcerii,

doar noi doi și nerostitele

cuvinte.

Ochii  își vorbesc

iar inimile s-au îmbrățișat.

Iubesc clipa în care îmi ești

și îți sunt infinită poveste.

Prin sătucul meu natal

Plânge dorul din caval,

Plânge dorul și jelește

Viața ce se prăpădește!

Că s-au dus an după an

Mulți la înaltul divan

Și-au lăsat în bătătură

Doar pustiu și viitură!

Au lăsat doar casele

Să-și păzească…

Poate numai disperarea sedilei prinsă ca o agrafă sub cuvântul nerostit,

Sub prima literă a unei conjuncţii ce leagă apele din noi

Poate numai ţipătul înalt al războirii trupului cu sufletul în prag de dor

Sub amiaza ce ne suntem unul altuia,

Poate numai necuprinsa veghe dinspre înlăuntrul albului spre ochiul uitării

Sub şenila unui dialog deşuchiat între mine şi răscumpărarea păcatelor mele,

Poate toate acestea vor aduce lumina înapoi spre şansa la o moarte…

Eram un licurici în ochii întunericului, lumina parcă intrase într-un sac,

cineva țesea de zor, mai auzisem acel zgomot în grota

din care curgea miere stâncoasă,

din când în când mă agățam de un fir,

mi se părea prea mult negru pe pânza aceea, îl coloram albastru,

îl ascundeam într-un loc mai sigur, dar mi-l furau

niște păsări grozave,

auzisem că au de gând să-mi sugrume răsăritul,

ce-o fi o fi, am zis, și am fugit.

Am…

Tot împachetez iluzii

şi le vâr sub nori.

Cerul se miră

că oamenii poartă 

atâtea vise

într-un geamantan fragil.

Dintr-o iluzie în alta

urc şi cobor

într-un tren ce mă duce

tot mai departe de mine.

Şi parcă m-aş ascunde 

într-un vis,

să mă ducă în staţia 

unde soarele mă aşteaptă 

la o cafea,

să storc din…