prefer albul şi nu numai

cum îţi spuneam 

reciclez vise

multe sunt ca nişte avertismente de cod portocaliu

parcă ar mai conta

e viscol prin mine

demult

ca-n iarna asta

şi totuşi îmi doresc

să-ţi arat

cum ţin în căuşul palmei

o clipă

între fulgul de nea şi picătură liniştea

iubirea

o imensitate

în micile…

avea branhii în locul ochilor

jur-împrejurul curgea în ele

lua durerea şi o folosea

mărturisesc asta cu un soi de infirmitate



trebuia doar să pună catargul şi camera începea să plutească

deasupra Amazonului

indigenii defrişau o palmă din selvă

pământul rodea doar trei ani

apoi plecau şi cântecele se auzeau…

Se-aude clipa-n turnul tău,

Străjerii s-au culcat de mult;

Doar marea cântă-n trist ecou

Cu glas pierdut și regăsit,

Un cântec vechi, un cântec scut.



Frunzișul a-nverzit în sec

Și poarta dinspre tine-i șoaptă,

Pe rând tăcerile se-ntrec

Să-și arcuiască mâna dreaptă

Spre rătăcirea-ți înțeleaptă.



Între cărări crescut-au stânci

E loc destul pentru uimire,…

Mi-au îngheţat cuvintele prin ger

la colţul din fereastra unui gând,

lăsându-mă prin iarnă mai stingher

printre troiene-albastre lunecând.

În noapte toate-mi par schimbate

de parcă ochii tăi ar lăcrima ninsori,

şi-ar creşte pe alei statui îndurerate

de viscole uitate în vraja unei flori.

M-am rătăcit candva în frigul argintiu

trăiam plăcut un sentiment de teamă

când te-am pierdut în vis fără să ştiu

cum iarna-ntre…

S-au înălțat la cer noiane de zăpezi

 S-a prins în geana lunii o lacrimă de nea.

 Aveam sau nu avem, eram sau nu era

 Mustind înmugurirea la care-ngenunchezi?

 

 Ce spui de iarna asta? Cum ține-n adăpost

 Lanul de iubire din sufletul pustiu,

 Râul de-amăgire în care-am vrut să fiu

 O poezie mută, o floare și un rost

 

 Pentru puțin mai mult de-un veac și un hotar

 Sau poate pentru-o clipă! Nu știu... Cobori din vis?

 Ori poate că…

În mine iarna seamănă-ntuneric,

Schelete de zăpezi cu trupul sferic.

În codul roşu cu zbatere albastră

Un pumn de sânge-i nemăsura noastră.

Vreau să…

zăpada înghite cioburi de lumina spartă

oasele zilei se frâng

sub povara unei ierni

pe care o alungăm răzvrătiți



din cutiuța muzicală a balerinei

scoatem încă o poveste

o prindem de noi și de marginea ferestrei

unde fluturii au fost crucificați

pe rând



în ascunzișul cuvintelor le-am păstrat zborul -

miraj pentru căderile când singurătatea

ne e singura haină…

Ninge, iubire

la mine puțin, la tine mai mult,

zbuciumări de alb

presimt într-al tău de departe,

azi nu vreau să plâng,

doar să stau și s-ascult

tăcerea ta, tăcerea mea,

tăcerile toate.

Cărări de cuvinte 

prin amar de tristeți  și omăt

n-or mai întoarce iarna de-atunci înapoi,

timpul nu-și curge plecarea

cu clipe-ndărăt,

cum noi nu mai știm s-așezăm

stele pe umerii…

să fie, dar

mai ales acum

să taci în albul  

ce e roşu-n mine,

în surdină  

cu draperia

sufletului trasă

peste întregul tu

cu distanţa

ce se micşorează

din năvala fulgilor

căzuţi în coama dealului

de mine

şi apa

a îngheţat

pentru patina

gândului

spre tine

şi tu  

eşti...…

Ninge de trei zile cu vinovăție

Parcă-ar vrea să șteargă urma ce avem

Viscolul ne biciuie ca o acuzație

Rătăciți prin viață purtați de blestem



Nimeni nu se-îndură cerul să mai roage

Lupii vin la stână dar parcă se tem

Timpul se-încovoaie iar nu ne ajunge

Și privim trecutul…

în templul rădăcinei mele

cu tălpile roase de mal

caut spre risipa apelor ce mă adapă

himera din pânza ce-mbracă ţesutul

clădindu-mi miazăziua

misterioasă-i…

nu eu împart lumile în albe sau negre

nici mãcar fulgii nu-mi stau bine-n pãr

doar viscolul mi se potriveşte cumva pe inimã

oricât de fierbinte se amestecã oamenii mei de nea

tot un fel de extratereştii ciudaţi rãmân

anonimi şi pe cale de dispariţie

cu toate încercãrile mele de a-i boteza cumva

..................................

noroc cu polimerizarea stereospecificã a izoprofenului

şi mai toate aplicaţiile sale în lumea aceasta de cauciuc…

Sunt

sunt

o năzuinţă către stele

îndrăznesc

lupt

poate reuşesc

 …

am rupt sigiliul 

prima filă din calendar

 o păstrez în buzunarul de la inimă

să nu mai fie singură

când pulsează

bătând în așteptarea mea

cu grabă

să deschid geamurile

dintre distanțe

dintre suflete

căutând un punct

suficient de aproape…

Hoinărești peste ogoare, strigi cu patimă la porți

Că ți-ai fi pierdut cărarea și-a căzut pradă la hoți;

Treci de pe un rug pe altul. După tine vin și eu.

Nu mă vezi că-s îmbrăcată cu veșminte de ateu?!



Te zăresc flămând pe creste. Câtă secetă-ai cosit!

Mi-am umplut cu tine brațul și-amândoi am pribegit.

Am avut grijă să curăț ierburile dinspre nord,

Habar n-ai că sunt fantoma ce te-așteaptă-n primul rod.



Câteodată plimbi pădurea prin…