Ninge de trei zile cu vinovăție
Parcă-ar vrea să șteargă urma ce avem
Viscolul ne biciuie ca o acuzație
Rătăciți prin viață purtați de blestem
Nimeni nu se-îndură cerul să mai roage
Lupii vin la stână dar parcă se tem
Timpul se-încovoaie iar nu ne ajunge
Și privim trecutul ca pe un totem
Cu cochetărie spunem vorbe rele
Buzele reptile smulg din iad un semn
Ninge cerul iarăși parc-ar vrea să spele
Vechi păcate arse în picuri de lemn
Adaugă un comentariu
Mulțumesc și dumneavoastră doamnă Sofia. Încă o dată iarna ne-a surprins atât pe noi, cât mai ales pe autorități...
Minunat pastel de iarnă, desprins din cotidian. De remarcat monorima şi chiar dacă este doar pe câte două versuri din strofă poezia are muzicalitate.
Am citit cu deosebită plăcere!
Sofy
mulțumesc Mihaela!
© 2023 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE