Când Soarele-n amurg

Când Soarele-n amurg se retopeşte,

ghirlande de-ntuneric lin coboară

în ochii tăi, luceafăr străluceşte

şi ne-mpleteşte visul cel de seară...

Prea adormite clipe dau năvală

şi în timpane pulsul simt cum vine

să-nceapă dansul cel nocturn cu fală

şi-i înc-o Nemurire-ntre ruine...

Inaintele se scaldă-ntr-un apoi

şi-i apa plină numai de suspine,

când…

un cântec mi-e viața, un cântec șoptit
cu multe, prea multe refrene
sub bolta de stele mă poartă rotit
pe aripi de umede gene

un cântec mi-e viața, un cântec rănit
scâncind pe la porți ferecate
un cântec mi-e viața, un cântec topit
în lacrimi de rouă, sărate...

un cântec mi-e viața, ecoul șoptit
se sparge de ziduri și porți
un cântec mi-e viața, un cântec spășit
cu teamă pășind printre sorți

Când am auzit ciocârlia cântând la marginea ogorului,

m-am apropiat de lanul cu sunete

ca de un vârtej din care-ți alegi

două boabe năzdrăvane de grâu

abia încolțit

și acoperi, cu ștergarul bunicii, pâinea dospită pe brazda…

Azi... ziua în care eu am renăscut,

Ștergându-mă de ieri și ucigând pe mâine,

Sunt un crâmpei nemodelat din lut

În mâini tremurătoare de zeități străine.

Ieri... ziua în care am zburat din eu

Lăsându-mi trupul pe pământ să zacă

Plâns în tăcere de a lumii Dumnezeu

Într-o comemorare de sentimente seacă.

Mâine... ziua în care duhul se va opri

Din fugă lui nebună spre veșnicia stearpă

Îmbrățișând eternul fără a ponegri…

arde cu noi în odaie

ceasul, întâiul

te-a adus, tremurată văpaie

vântul, pustiul...

înflorește-ntre buzele noastre

ceasul luminii

ne scaldă în unde albastre

râsul grădinii

ne-așază pe-aceleași fotolii

ceasul amiezii

încingem cu flori de magnolii

poala zăpezii

fereastra ne-o înserează

ceasul feeric

luna din cer ne veghează

jocul himeric

ne paște cu frigul de sloi

ceasul de…

departe ești!… atâta de departe
c-abia cu gândul pot să te mângâi
port chipul tău în suflet ca pe-o carte
ascunsă-n sân… și noaptea căpătâi…

departe ești!… deșertul lung al zilei
mi te-nfiripă – oază-n depărtări…
alerg mereu pe dunele clepsidrei
să regăsesc pierdutele cărări…

departe ești!… un cântec de departe
scâncește-n taină dorul meu tăcut
eu tot mai trec prin locuri fermecate
și mai sărut țărâna pe unde ai trecut…

Natura a-mpodobit un pin cu ivorii zăpezi;

Doar pașii lupilor flămânzi se cern tăcuți și suri;

Privesc din patul răvășit profilu-ți fin - pictezi,

cu-obrazul supt și părul cârlionț pe ochi, păduri.

Pe pânza inului așterni nesomn - penel…

acolo unde cerul se-apleacă ostenit

să-și odihnească-albastrul bătătorit cu stele

noi ne-am ascuns iubirea și-un vis am regăsit

departe de trecutul cu bune și cu rele…

acolo fără teamă în brațe te-am cuprins

să nu mi te mai fure pustiurile-albastre

și-am înnodat cu tine de firul unui vis

tot ce-am avut mai tainic în inimile noastre

a nins de-atuncea colbul tot blând peste pământ

acoperind cărarea cu bune și cu rele

noi ne-am ascuns…

se împiedică ziua în roua din maci…

Eu, contopit în albul suveran,

cuceritorul regatului pădurii,

cuprins de liniștea cristalelor

- culori scânteietoare-n soare -

am mângâiat cu palmele arzânde

preamaiestoase umbre…

Pentru că purtam mai mereu în pumn câteva perle

și le strângeam de câte ori mi se frângea inima,

le-am înșirat pe o frânghie și am pus-o în calea hoților.

Nimeni n-a revendicat nimic,

i-am auzind vorbind, după o vreme,

și jurai că-s…

prea târziu ai venit, ma princesse,

de mult am încetat să te mai aștept

n-am mai ținut ordine în jurul meu

și părul mi-a albit cu totul…

nu mai am nici o cămașă curată

și nici de băut nu mai am nimic

atâția ani te-am tot așteptat

cu vinuri alese din soiuri fel de fel…

cu gânduri lustruite ca strunele de argint

și cuvinte mai roșii ca sângele tânăr…

gătit în cămașa mea de mătase

strălucitor de albă și imaculată

cu toate cele rânduite la locul…

Ultimele văpăi ale privirii tale

aidoma apusului sau răsăritului,

- doar Zamolxe poate ști -

războinicule,

se transformă în roua ierbii fragede

și-n zvăcnetul lostriței de…

Dacă ar fi să-i țes ceva iernii,

i-aș face o cămașă subțire cât să i se zărească sufletul,

apoi s-o trimit în orașul cu portocale

și copii îmbujorați,

până la capătul digului pe care a mers mireasă

și înapoi,…

dacă e adevărat
că fiecare suntem legați cu sfori
trase de un păpușar nevăzut
tu, draga mea
ești zmeul unui copil de 4 ani
care acum învață să zboare

sunt chipul ce-l cauți din ziua dintâi

și ochii ce-ți tulbură odihna și somnul

sunt mâna cu care pe copii îi mângâi

și dorul ce-l simți când te rogi către Domnul...

sunt cel ce-ți învie inima moartă

și zâmbetul florii în zi de april

sunt umbra tăcută ce-ți bate la poartă

și inocența din ochi de copil...

sunt duh nevăzut ce te-nvăluie-n șoapte

și glasul ce-n tine adesea cânta...

fiorul ce-ți umblă prin trup zi și noapte

și vântul ce plânge la…