Vorbe de zăpadă

[gina zaharia]

Pentru că purtam mai mereu în pumn câteva perle

și le strângeam de câte ori mi se frângea inima,

le-am înșirat pe o frânghie și am pus-o în calea hoților.

Nimeni n-a revendicat nimic,

i-am auzind vorbind, după o vreme,

și jurai că-s desprinse din colierul unei regine

care adoră trandafirii sălbatici și bucățile de hartă veche!

 

M-am ascuns printre ei, de fapt păream de-a lor de când lumea;

cred că mai furasem cândva o speranță și câțiva ghimpi,

dar nu-mi mai amintesc să fi rămas vreodată la masa lor.

Hrăneam porumbeii de pe turla bisericii

și pregăteam bărci de hârtie pentru naufragiul din vis.

 

Niciodată nu mi-au plăcut iernile.

Le-am pitit sub plapumă, le dădeam drumul din când în când

și le treceam prin tuneluri să se scuture

de toate pasajele reci,

acolo era punctul lor slab,

iar întunericul de argint e mai ușor parcă,

mi-a spus omul meu de zăpadă.

 

La gâtul stâncilor sunt niște perle;

cine știe câte veacuri vor fi trecut fără să le afle cineva povestea,

le-aș fi furat și ți le-aș fi adus în pumnul meu strâns,

mi-a mai zis,

însă totdeauna dispar la vederea ta.

Dar crede-mă, uneori am convingerea că au căzut

din ochii tăi

și s-au rătăcit în mine.

[Vasilisia Lazăr]

Absolut superb! Iarna are strălucirea și frumusețea ei, ca și poezia aceasta. Perle de gânduri, metafore sclipitoare.

[gina zaharia]

Valeria, mulțumesc! Îmbrățișări!

[gina zaharia]

Ion Ion, mulțumesc!

[gina zaharia]

Sofi, în alb și negru sunt potecile gândurilor. Uneori le acopăr cu zăpadă, să le pot păcăli că niciun pas înnoroiat n-a trecut pe acolo. Dar atâta timp cât poate opri/schimba calea hoților, le voi desena până în vârful stâncilor. 

Mulțumesc, draga mea!

[Valeria Merca]

Admirativ, Gina! :)

[Sofia Sincă]

Sclipiri, lumini de alb şi negru încarcă fantasticul melancoliei, ale vârtejurilor contorsionate prin trăiri neînţelese. Însă între alb și negru există gri. Un poem plin de sensibilitate care se adresează sufletului, pentru purificare. Inocența perlelor a oprit până și incertitudinile răufăcătorilor.

La gâtul stâncilor sunt niște perle; - învățătura ancestrală străbate timp și spații și nevoia permanentă de cunoaștere și continuitate.

Textul lasă senzația de pace și echilibru, cu sensibilitatea poetei binecunoscută.

Felicit această gândire mult imaginativă!

Sofi