singurătățile nu au nevoie de chipuri cioplite

s-ar putea să te arunce la picioarele lor

desfăcându-ți pentru un segment de timp

contractul cu viața pe motiv că nu ai cotizat …

prin dreptul unei inimi

poetul mângâia pietrele

şi odihnea în buzunarul cu amintiri

toate anotimpurile



deseori supărat

lua creionul şi mă linia albastru

eu - pasărea aerului său de sihastru

rătăceam prin cântec

scufundând în fântâni frunzele toamnelor

şi zăpezile iernilor timid de subţiri



apoi mă colora fum

ca o depărtare

unde întrebările…

ascult loviturile repetate ale ciocanului

probabil cuiul intră destul de greu

în lemnul acela uscat

mâna copilului e atât de fragedă

şi neantrenată încă

semnul exclamării pe care îl privesc

e chipul meu

iar acest nume cu care mă iscălesc

cu nemărgintă mândrie

n-ar avea niciun sens

dacă nu era acea peşteră sau acel mormânt

oricum e nevoie dintotdeauna de un adăpost

şi de o mână suficient de puternică

dornică să mângâie cel puţin un…

Timpul care trece, nu pot să-l opresc,

Nici clipa tulbure ce mă străbate,

Când visele în spaţiu se împletesc,

Cu necuprinsa mea  singurătate

Străbate surd cărări de linişti pure

Săpând în malul suferinţei mele

Tot sapă ş-adânceşte cute sure

În ursita zâmbind sub negre stele

Curge timpul din trecut în viitor

Pe câmpii de veacuri în mişcare

Miraje sumbre zac tânguitor

Ca lacrimi albe-n goalele…

niciun simptom şi nicio durere

căzută în mine şi zdrobindu-se ca o piatră

liniştea imortalizează tot ceea ce am fost

ca un orb îmi pipăi cicatricea

şi mă strig încet

nu-mi răspunde nimeni

mai strig o dată şi încă o dată

din când în când îmi privesc neputinţa

ca pe o clonă de lut…

Când te-ai născut, în prag de primăvară,

Au uneltit şi zeii să le primeşti pe toate,

Un trup armonios precum o lăcrămioară

Scăldat în ploi cu soare de raze dantelate.



Ţi-au dăruit curaj să poţi să rabzi mereu

Furtunilor din viaţă cu-atâta demnitate,

Tăria unei stânci să nu-ngenunchi la greu

Când trebuie să stai prin ape-nvolburate.



Pe chipul de lumină − un zâmbet arborat

Blândeţe în privire şi-adânci sclipiri brodate,

În sufletul…

Din ținutul meu cu timp târziu,

pe-o rază care stăruie-n retină,

despre primăvara-nmuguririi-ți scriu

purtând în gânduri sete de lumină

și, întrebându-te ce deja sigur știu:

pe unde ești, și cui îi ești stăpână?



uzat de iarna care, iată, pleacă,

mi-am luat o pelerină de cuvinte

și, cu semne răzvrătite și arzânde,

mă-nclin sub vremea ce…

E timpul scurt şi-afară plouă,

de vânt copacii stau plecaţi,

fulgeră-n palmele-amândouă

şi-n flori cu ochii-ncercănaţi.

Tresar miresmele prin ramuri

iar păsările-n cuib suspină,

trec adieri pe lângă geamuri

lăsându-şi umbrele-n lumină.

E primăvară-n ploaia noastră

şi norii parcă-s de tăciune,

găsim zâmbind lângă fereastră

scântei din fulgere nebune.

Tu dormi, e-aproape dimineaţă

şi dincolo…

nu voi pierde această zi din memorie

nici clipa când am deschis calendarul

chiar dacă după mine se țin cuvinte

dereticând prin colțuri de vise

nu știu

să depășesc anotimpul

fără a-i înveli rădăcinile

în câteva gânduri

rupte din vara trecută

prin obstacole trec…

Duios o fi un glas ce doare,

printre nămeţi m-ascund târâş,

coboară stele albe toate,

coboară peste mine.

Bătăi de inimi se grăbesc

aleargă nu ştiu unde,

viaţa încet mi-o îngheaţă toate,

tot ce-i pământean şi omenesc.

Culcat mi-e gândul pe o parte,

dorul tău îl port în piept,

Ştiu, îţi spun adesea cât mă doare

şi tot mai mult că te iubesc.

Mai sunt atât de puţine…

în vis

nu mai pot să dorm.

Mă ridic

din pat,

îmi scot Murgul

din Exerciţiul funcţiunii

şi plec călare

două străzi de mine

mai încolo,

pe Oituz

la cârciuma cuvintelor.

Priveam

bărbaţii dinlăuntru

cum îşi aruncau sticlele

peste biliardul vieţii

şi geamuri sparte

de la jocurile unei…

Voi aţi promis, noi v-am votat,

Dar n-aţi făcut nicio scofală.

Ne-am dus la pomul lăudat

Şi ne-am întors cu traista goală…

cum delfinii recitã adâncul din oceanul neînţelegerii
..............................
bobul de nisip cãtre vârful muntelui nu are cãrare
nici scoica în care aşez speranţa
nu ştie rostul mãsurãrii timpului
dintre douã stãri de agregare
................................
între prãbuşirea cerului şi rãsãritul grâului
nu caut oul de zbor nici mãiastra de banal
doar îmi cânt iubirea

la suprafaţa zilei
alergai cu tăgada copilăriei pe umeri
palmele tale respirau
punctele cardinale ale memoriei

veneai cu clopote în priviri
sânii tăi spiriduşi
păşeau prin maree de zăpadă
iluminându-le

albă plenitudine
grabă versificată
de amnarul obrajilor
aerul lua forma îndemnurilor tale

cu patimă de iad
cotropitoare
râsul ţi se despăturea peste răni
precum o hartă
a vinovăţiei

poeţii vii îşi lipesc trupurile pe afişe cu gâturile tăiate

îşi ţin capetele între palme expunându-le gratis trecătorilor

le întorc în toate direcţiile

să fie bine văzute

trecătorii grăbiţi aruncă din mers

câte-o privire spre sângele care le picură

pe trotuare se scriu poeziile cele mai bune

spun sufletele lor păş…

De dorul tău și munții se destramă,

Tălăngile-amuţesc în asfințit

Iar timpul descompus încet aclamă,

Rescrie gându-n două împărțit.

De dorul tău, cuvintele mi-s mute,

Tăcerea lor pe frunte a săpat

Tranșee cu lacrimi abătute

Şi stropi de rouă obraji-au adăpat.

Îngemănați în praguri amorţite

Pe tâmple te semnez cu taine noi;

Povestea-n doi, tu bine știi, iubite,

E legământul cerescului cu…

fondul de ten expirat crapă  fața orașului uitat de lume

păianjenii sar din pânzele lor să prindă loc în șanțurile ”pâinii noastre cea de toate zilele”

asfaltul încă mai adună bălți pentru inimile murdare de timp și fără oglinzi

dreptul la viață pare a fi câștigat la zar

oricum lingura de mâncare de sub cheie se  înmulțește cu nimic și atât

cureaua  lunecă spre gât și mirosul de…

Pe ce poteci m-aștepți? Eu vin din vale,

Aduc cu mine tot ce-a mai rămas

Din lacrima troienelor regale

Și fac cu ele-n inimă popas.

Am strâns la piept și farurile mării,

Bogate sunt cu tine, îmi tot spun

Că nu-i nimic mai tandru-n gândul sării

Ca dragostea în valuri de nebun.

Am amețit urcând și încă-i vreme

S-ajung la tine peste munți târzii,

Am traversat ogorul de poeme,

Sunt călător prin…

În troleibuz

Puţin confuz

Urcă Ion de-al lui Urmuz

Şi-nfasolit

Puţin pilit

Scapă un hit

El ochii mari

Nările tari

Îşi drege glasul zice sari

Eu n-am ştiut

Că stihuri put

Aşa de mult

Ăsta-i stricat

Mă ce-ai mâncat

Că fuge musca la arat

Fără plăvani

Fără ţărani

Şi fără bani

Vreo două cărţi

În zece părţi

Istorii două jumătaţi

Şi-un compendiu

În concediu

De…

din puţinul strigătului

lumina-mi plesnise cu o aripă fruntea

cel de lângă mine înfricoşat plecă  

în colţul neînţelesului

şi nu mai pot să-i dezleg privirile de împietrire…