haos

[petrut dan]

ca un pește murdar ce se retrage în adâncul sărat al misterului vieții

instincul de conservare

mă face să caut prin memoria speciei

un cuvânt costă scump

dar nu atât să-mi explic temerile

sau convingerea că dragostea nu întârzie

 

o sarcină de numere la un moment dat face implozie

dar mai ales obsesia pentru părul tău ca formă de supraviețuire

demonstrează cât îmi este familiar concepul atracției

 

între plus și minus infinit îmi găsesc echilibrul

plăcerea

în aceste reprezentări grafice

coapsele tale fac diferența

 

există o toleranță pentru manifestările barbare

universul își reconsideră scopul

starea mea de început revine la forma primară când supa oceanică accepta orice

influențe minuscule

 

pentru că ziua morții contează

pentru morala mea cu goluri masive în adn

încep să-mi închipui iubirea un fel de plantă otrăvitoare

pe care lumea o ține în casă

doar

pentru că arată bine

 

haos înseamnă lipsa de prognoză

din anumite sisteme

trebuia să scriu despre tine

îmi deveniseși prea dragă

 

nu mi-a trecut niciodată prin minte

că omul ar putea depăși limita celor 36,5 de grade

după aceea nu mai țin minte nimic

preț de o clipă

numai

imaginea cu ceilalți aruncându-mă-n apă

[petrut dan]

Mihaela, îți mulțumesc pentru prezență, lectură și cuvintele frumoase, cu drag!

[Mihaela Popa]

Din haos se naște frumusețea

Cursivitatea, fluența, ușurința exprimării ideilor profunde și complexe, arată pentru a mia oară (sau mai mult) că tu ești un poet desăvârșit. Mă înclin!

[petrut dan]

Ada, mulțumesc pentru comentariul tău și recitire, cu drag!

[petrut dan]

Nicoleta, mulțumesc, mă bucur dacă ți-a plăcut, cu drag!

[Ada Nemescu]

A trebuit să recitesc repetat (pleonasm voit) acest poem cu cel mai potrivit titlu, posibil.

Mai apoi o definiție reală a iubirii: 

încep să-mi închipui iubirea un fel de plantă otrăvitoare

pe care lumea o ține în casă

doar

pentru că arată bine

dovadă a compromisului suprem făcut de om. 

Un haos existențial pe care-l numim viață.

aDa

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

Un poem frumos, iar morala îl desăvârșește. 

Mi-a plăcut. 

[petrut dan]

Lisia, mulțumesc și ție pentru prezență și cuvintele deosebite, bună dimineața, my lady, cu drag!)

[petrut dan]

Monica, apreciez prezența și comentariul, înțeleg foarte bine ce-mi spui și-ți mulțumesc pentru gânduri, cu drag!

[Vasilisia Lazăr]

nu mi-a trecut niciodată prin minte

că omul ar putea depăși limita celor 36,5 de grade

după aceea nu mai țin minte nimic

preț de o clipă

numai

imaginea cu ceilalți aruncându-mă-n apă

„Dragostea arde, dar lipsa ei usucă” scria Ionel Teodoreanu. Superb ca întotdeauna. Și într-un fel absolut special. Drag!

[Monica Pester]

Sincer ?  Nu-mi place.

Nu-mi place de mine , fiindcă nu mai pot să cuantific și să să prognozez uriașul talent din care vine șuvoiul de imagini surprinzătoare prin spontaneitatea și firescul lor. Știu, ele vin singure, nechemate, necăutate, se orânduiesc la ordin .

Femeia de azi, este aceeași in iubire dar cu totul alta în ochii nostri. Această minunată artă, Femeia, comparată cu arta înaltă a matematicii, aprofundează imaginile , construind o structură solidă, atemporală și aspațială, un trunchi comun de trăire ireală ca visul dar reală ca arta matematică, în care toate limitele sunt depășite, chiar și a cercului perpetuu și inițiatic. 

Cuvintele mele sunt palide, față de ceea ce citesc.

Poete,