ca un pește murdar ce se retrage în adâncul sărat al misterului vieții

instincul de conservare

mă face să caut prin memoria speciei

un cuvânt costă scump

dar nu atât să-mi explic temerile

sau convingerea că dragostea nu întârzie

 

o sarcină de numere la un moment dat face implozie

dar mai ales obsesia pentru părul tău ca formă de supraviețuire

demonstrează cât îmi este familiar concepul atracției

 

între plus și minus infinit îmi găsesc echilibrul

plăcerea

în aceste reprezentări grafice

coapsele tale fac diferența

 

există o toleranță pentru manifestările barbare

universul își reconsideră scopul

starea mea de început revine la forma primară când supa oceanică accepta orice

influențe minuscule

 

pentru că ziua morții contează

pentru morala mea cu goluri masive în adn

încep să-mi închipui iubirea un fel de plantă otrăvitoare

pe care lumea o ține în casă

doar

pentru că arată bine

 

haos înseamnă lipsa de prognoză

din anumite sisteme

trebuia să scriu despre tine

îmi deveniseși prea dragă

 

nu mi-a trecut niciodată prin minte

că omul ar putea depăși limita celor 36,5 de grade

după aceea nu mai țin minte nimic

preț de o clipă

numai

imaginea cu ceilalți aruncându-mă-n apă

Vizualizări: 188

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de petrut dan pe Octombrie 23, 2024 la 7:56pm

Mihaela, îți mulțumesc pentru prezență, lectură și cuvintele frumoase, cu drag!

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Octombrie 22, 2024 la 6:37pm

Din haos se naște frumusețea

Cursivitatea, fluența, ușurința exprimării ideilor profunde și complexe, arată pentru a mia oară (sau mai mult) că tu ești un poet desăvârșit. Mă înclin!

Comentariu publicat de petrut dan pe Octombrie 16, 2024 la 6:31am

Ada, mulțumesc pentru comentariul tău și recitire, cu drag!

Comentariu publicat de petrut dan pe Octombrie 16, 2024 la 6:30am

Nicoleta, mulțumesc, mă bucur dacă ți-a plăcut, cu drag!

Comentariu publicat de Ada Nemescu pe Octombrie 15, 2024 la 8:29am

A trebuit să recitesc repetat (pleonasm voit) acest poem cu cel mai potrivit titlu, posibil.

Mai apoi o definiție reală a iubirii: 

încep să-mi închipui iubirea un fel de plantă otrăvitoare

pe care lumea o ține în casă

doar

pentru că arată bine

dovadă a compromisului suprem făcut de om. 

Un haos existențial pe care-l numim viață.

aDa

Comentariu publicat de Cornaciu Nicoleta Ramona pe Octombrie 14, 2024 la 6:19pm

Un poem frumos, iar morala îl desăvârșește. 

Mi-a plăcut. 

Comentariu publicat de petrut dan pe Octombrie 14, 2024 la 6:55am

Lisia, mulțumesc și ție pentru prezență și cuvintele deosebite, bună dimineața, my lady, cu drag!)

Comentariu publicat de petrut dan pe Octombrie 14, 2024 la 6:54am

Monica, apreciez prezența și comentariul, înțeleg foarte bine ce-mi spui și-ți mulțumesc pentru gânduri, cu drag!

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Octombrie 14, 2024 la 2:40am

nu mi-a trecut niciodată prin minte

că omul ar putea depăși limita celor 36,5 de grade

după aceea nu mai țin minte nimic

preț de o clipă

numai

imaginea cu ceilalți aruncându-mă-n apă

Dragostea arde, dar lipsa ei usucă” scria Ionel Teodoreanu. Superb ca întotdeauna. Și într-un fel absolut special. Drag!

Comentariu publicat de Monica Pester pe Octombrie 12, 2024 la 12:39am

Sincer ?  Nu-mi place.

Nu-mi place de mine , fiindcă nu mai pot să cuantific și să să prognozez uriașul talent din care vine șuvoiul de imagini surprinzătoare prin spontaneitatea și firescul lor. Știu, ele vin singure, nechemate, necăutate, se orânduiesc la ordin .

Femeia de azi, este aceeași in iubire dar cu totul alta în ochii nostri. Această minunată artă, Femeia, comparată cu arta înaltă a matematicii, aprofundează imaginile , construind o structură solidă, atemporală și aspațială, un trunchi comun de trăire ireală ca visul dar reală ca arta matematică, în care toate limitele sunt depășite, chiar și a cercului perpetuu și inițiatic. 

Cuvintele mele sunt palide, față de ceea ce citesc.

Poete,

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Postări de log efectuate de bolache alexandru
cu 5 ore în urmă
Postare de log efectuată de Gavrilă(David) Giorgiana Teodora

Nopți de Sânziene

Zânele Sânziene, frumoase din poiene,Vin la miezul nopții, la dezlegatul sorții,Oprind fusul…Vezi mai mult
cu 5 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Sânziene a utilizatorului bolache alexandru
"mi-a placut mai ales ultima parte"
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog Sânziene a lui bolache alexandru
cu 12 ore în urmă
Chris a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog La semănat a utilizatorului Alina Ilie
"frumos! "
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Chris îi place postarea pe blog La semănat a lui Alina Ilie
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Strigătul Pământului rănit a lui Monica Pester
cu 16 ore în urmă
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Un Psalm umil... a utilizatorului Dacu
"Stimate Domnule Mihai Katin, CONSTATARE        A) Biblia Ortodoxă…"
cu 17 ore în urmă
Chris a contribuit cu răspunsuri la discuţia ferma groazei 2 a utilizatorului Dulmin Aurel
"un text intercalat cu amintiri, imagini tari, citit cu placere. "
cu 19 ore în urmă
Lui Chris i-a plăcut discuţia ferma groazei 2 a lui Dulmin Aurel
cu 19 ore în urmă
Lui Chris i-a plăcut fotografia lui Ada Nemescu
cu 19 ore în urmă
Lui Chris i-a plăcut fotografia lui Ada Nemescu
cu 19 ore în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: stoloni de căpşuni a utilizatorului Stanescu Valentin
"Mihai, îmi sună în gând: ’’Sunt verdele ierbii’’. Ai adus…"
ieri
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: aprilie-i dus a utilizatorului Stanescu Valentin
"Chris, purtătoare de Valente în gând! Iată, s-a dus şi luna mai care mai are doar trei…"
ieri
Postare de log efectuată de Monica Pester

Strigătul Pământului rănit

În toiul unui ev aprins ce-și arde orele-n durereCuprins de frică și-ndoială, Pământul trist abia…Vezi mai mult
ieri
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Poem meteo a lui Costel Zăgan
ieri
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Poem meteo a lui Costel Zăgan
ieri
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog Poem meteo a lui Costel Zăgan
ieri
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Valenta: stoloni de căpşuni a utilizatorului Stanescu Valentin
"aceste valente au acel parfum inconfundabil al mirabilului fruct!"
ieri
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Un Psalm umil... a utilizatorului Dacu
"ca o paranteza,in noul testament păcatul ce nu se iartă este blasfemierea Duhului…"
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor