Grifonul pământiu, cu clonț de ambră

în care-ncremeni întreaga lume

pe-ntinsa sihăstrie a câmpului cu maci plutește;…

O mie de cuvinte mai sunt de spus, iubite

O mie de cuvinte pe care nu le știu

Sunt zeci de verbe care îmi vin acum în minte

Cu zeci de înțelesuri ce m-ar menține viu

Când țipă  sus cocorii numărăm verbul unu

Când strigă albatroșii…

cu ce fel de persoană vrei să mergi pe stradă

trebuie să existe 

cineva special pentru tine

căreia îi zâmbești …

îmi amintesc cum mă priveai în acea ultimă toamnă

în ochii tăi se luptau flăcările amurgului

brațele tale mă înconjurau strâns ca o iederă

cădeau frunze din cerul nostru iar glasul tău

era cald și umed dar nu-mi putea domoli setea…

nu trebuie să crezi la nesfârșit …

 caut poezii

pe tărâmul celălalt

moarte și proză

Costel Zăgan, Cratima timpului

Nu-s multe poeme-n lume să mă-nvețe cum să plâng

Și tristețea cum s-o lepăd, valul fricii cum să-l frâng

De n-aș fi venit pe lume cu cosițe și bujori

M-aș fi dus , de dragul morții, să o cânt în sărbători

Mi-aș fi construit o barcă, cât mai mare și de lemn…

curajul de a spune povești nu ține de sinceritate

oricum eliminăm …

Ne zbatem într-un cerc închis

În care marii lumii se îngrașă,

Iar dacă îndrăznim vreun vis

Vin ei cu grija lor gingașă

Și de lăsăm vreun geam deschis

Sau poate ușa de la case,

Cu grija lor de nedescris

Ne pun iar…

În mica mea mansardă când veneai

te-ntâmpina mereu un pat îngust

și ore-n șir parcă pluteai prin rai

gustând păcate-n patul lui Procust.

Deasupra se găsea un raft de cărți,

se răsturnau când ne iubeam barbar…

mă uit, iubito, adineauri,

într-o fântână adâncă...

şi ce crezi că văd?

văd fundul pământului

care-i tot aşa ca şi cerul

tot atât de departe

şi tot atât de albastru...

şi-n fundul pământului

mă văd şi pe mine

cel din lumea cealaltă...

ci…

Ne citim unii altora gândurile

De pe buze,

Din ochi,

Din surâs,

Din respiraţia tăcerii,

Gândurile strânse în sfere de lacrimi,

Ori cele asemenea vrăbiilor

Jucându-se în praful din umbrele

Ce ne leagă,

Sau ne despart.

Ne citim cu sete şi dorinţă nefirească

 Semnele mâinilor,

Ale gurii, ale pleoapelor lăsându-se

 Peste tristeţi şi dezamăgiri,

Nu ne ajunge monologul…

lapte de singurătate

orgoliul ne duce

în teci de smarald

îmbrăcată

în ceață

pășesti sfioasă

plângând la hotar…

(A la maniere de Emil Brumaru)

Într–un  mic  târg  din tainica  Moldovă

Numit Dolhasca sau aşa ceva

Trăia un doctor ce punea în slovă

Poezii în rime  fără de perdea

El iubitor de fete tinerele

Le invita în patul său de fier

Să le înveţe versuri, din…

Nicicând noi nu vom fi străini...

Ne vom preface că, înveliți în umbre, colindăm

Prin suflete de frunze, ce și-au pierdut odihna

Odată cu risipa adierilor amare

Și larga spirală a căderii către rădăcini.

Dar pașii noștri vor avea același ticăit de inimi...

Vlăguiți de-atâta căutare-n vânt,

De-o parte și de alta a unui geam de toamnă,

Vom zăbovi pe cruda…

În răcoarea  dulce-a toamnei

Ce se-așază lent în oase

Chiar de sub căldura hainei

Serile sunt mai frumoase

Stau în prispa-mi, nouă toată

Și gândul fuge înapoi

Văd cum se deschide-o…