Pustiu

[Vasilisia Lazăr]

Octombrie, lacustru, se scurge-ncet din cer

Şi streaşine oftează cu lacrimi reci şi grele,

Se tânguie văzduhul, avan miroase-a ger

Şi tu îţi cânţi pustiul deasupra umbrei mele.

 

E ziua tot mai scurtă şi palidă lumina,

Cad frunze ca o cobe, îngreunând pământul.

Pe dealuri părăsite stăpână-i doar rugina,

Iar eu îmi cânt pustiul cu ploaia şi cu vântul.

 

Arar se-aud în şoaptă cuvinte-nfiorate,

Adoarme lesne seara şi stinge vâlvătaia,

Avem pe zi ce trece mâini tot mai îngheţate

Şi ne cântăm pustiul şi goală ni-i odaia.

[Grig Salvan]

Descopăr cu încântare un poem „greu”, pe gustul meu, cu o prozodie care mă cucerește prin ea însăși, dar și un discurs poetic adecvat temei „pustiului”, din lume, din noi. O adormire grea, letargică, pare a copleși totul, inclusiv sau mai ales sufletele noastre. Un poem care se cere lecturat repetat, ca o monodie în surdină. Citit cu mare plăcere.

[Mihaela Popa]

o poezie pătrunzătore,  tristețea sufletească redată la cote maxime

[Chris]

da, ce frumos...

[bolache alexandru]

O poezie superbă care ne readuce în minte pe Bacovia!

[Costel Zăgan]

Autumnal poem bacovian: superbă poezie!

[gina zaharia]

Adorabil pustiul acesta, Lisia! Se aude liniștea curgând în metafore plăcute! Mă așez lângă tine, în odaia sufletului. Și te îmbrățișez!

[Stanescu Valentin]

îmi cânt îţi cânţi îşi cântă pustiul fiecare

 

cât e de gol pustiul

câte margini are?

nu va cuprinde mintea

pusă la-ncercare

 

gândirea de milenii

nu a aflat răspuns

cum să vedem  aevea

ceva ce e ascuns?

 

pustiu e-n fiecare

devreme sau târziu

adânc este pustiul

în tot ce este viu...

[Mihai Katin]

Şi ne cântăm pustiul şi goală ni-i odaia. este  unica  aceasta  stare  pentru  ca  de fapt  cantecul   este  al  unei  tristeti   inexprimabile!

cu  multa  pretuire!

[Cornaciu Nicoleta Ramona]

O toamnă frumoasă.

[Monica Pester]

Ce se poate comenta aici ? O trăire circulară, puternic închegată, liant chemător de iubire.

Lisia,