agită-te urmă ca valul ce vine

sărută călcâiul întors către tine

îngheață-mi ființa în formele tale…

Azi nu iubesc de plictiseală,

Un somn uşor mi-am cumpărat,

M-am costumat în fandoseală

Şi-un evantai de apărat.

Ce cald îmi e de oboseală,

În gândul meu eşti colorat,

Azi nu iubesc de plictiseală,

Un somn uşor mi-am cumpărat.

În glas de vânt, cu iroseală,

Capriciu greu remunerat

Se-mprăştie şi c-o rafală

Copacii trişti s-au scuturat.

Azi nu iubesc! Ce plictiseală!

săruta pădurea

mai întâi

pe o creangă uscată

apoi 

pe firul veșted

 al ierbii

îndrăzneț

ca și cum

ar fi fost dreptul ei

de amantă așteptată

copacii se uitau

în oglinda lacului

și se dezbrăcau

de frunze

senzual

una câte una

numai luna sfioasă

privea

din spatele norilor

printre blițuri

Ați observat

nu cred să nu

că hipoacuzicii

–…

 Privirea alungată
 să trăiască
 la capătul orelor
 lipsite de lumină,
 priveşte zidul
 unde soarele
 se prăbuşeşte
 zvârcolindu-se
 în geana lacrimilor;
 călători printre
 zidurile lumilor noastre
 împărţim clipe născute
 din mângâieri de umbre,
 siluete străbătând confuz
 ploi înţepenite
 între cuvinte însetate de cer,
 scriind despre un azi
 care ieri adormea cu
 numele dimineţii pe buze.

nu ţi-ai schimbat

nici culoarea lacrimilor

porţi aceeaşi inimă de mătase

albastră

mereu m-ai uimit

cu eternitatea sfintei tale nebunii

și ochii

ca două mânăstiri

în aşteptarea celui uns

palmele cu care mângâi copacii

sunt la fel de fierbinţi

buzele la fel de-nsetate

și visele cât veşnicia

doar eu sunt altfel acum

cerșetor prin amintirile tale

tu legeni încă frunzele

numeri picăturile ploii…

Nerostite trăiri

 îşi plimbă urmele

 prin sufletul fără voce

 în care speranţe uitate

 îşi privesc zâmbetul

 îmbrăţişând respiraţia

 buzelor tăiate

 în jumătăţi de cuvinte

 respirând iluzia numelui tău.

 Frunze căzând în urma

 paşilor rămaşi fără

 culoarea privirilor,

 acoperă singurătatea

 aleilor goale

 cu anotimpul norilor,

 urme fragile scuturând

 lanţul lacrimilor

 în ţipătul zărilor şi…

necunoscutule

te primesc în arhipelagul meu

gustă-i aroma liniștii

din esența strugurilor mei albi

plantați special pentru tine

ia și un somnifer de uitare

a gândurilor înnorate

de prea multe cuvinte

păstrate-n tăcerea singurătății

vino necunoscutule…

tic tac
bufnița 
numără secundele
lunii
sfâșiind cu ghearele
timpul
rămas atemporal
în ochii 
lumii cenușii

oamenii
sunt colorați
în ”tic” și ”tac”
până rămâne
cenușa din ei
cântată mai apoi
în mormânt de pământ
de bătaia
aripilor bufniței
transformată
în cenușă
la sfarșitul lui ”tic”
și începutul lui ”tac”

pe cer
sunt creaturi
formate
din cuvinte
ilustrate
în calendarul sufletului

în fiecare seară
stă spânzurată
câte-o creatură
pană când
cerul
rămâne mut

doar luna
mai scapă câte-o lacrimă
care mai apoi
rămâne rezemată
de-un mormânt

                      Pe cerul senin

                      nori purtaţi de vânt lovesc

                      cu stropi mari şi reci –

                      vântul îmi despică chipul

                      spre liniştea albă a nopţii.

                      -------------------------------

                      Pe drumul vieţii,

                      Cu ani în urmă

                     …

               În ceaţa ponosită

               Când ceasul zboară

               Spre nicăieri -

               Ţipătul morţii se-arată

               La vărsare, ispăşind păcatul

               Nedesăvârşirii… în care curg.

 …

apasă tasta oglindă

nu-ți pot vedea licărirea aceea

care sparge bariere…

Dacă vrei să afli cum se odihnesc îngerii, 

vino în lumea cuvintelor nerostite,

în țara izvoarelor ascunse de sete,

în lumea dimineților care răsar perpetuu.



feriți de oboseala trecerii,

îngerii zboară odihnindu-se

în cântecul cuvintelor care îndrumă

sau poate,

într-o cuprindere de necuprins.



eu nu o să te chem strigându-te pe nume,

eu am să te rostesc așa cum torentele aduc înspre…

Cu timpul toate s-au destrămat

gânduri, cuvinte, idei, visuri,

au rămas câteva păreri de rău întregite

sub o cupolă de lacrimi,

cioburi de sticlă înfipte în carnea amintirilor

mă ţin treaz, sângerez ca o binefacere

şi doar câteodată am curajul să privesc

singurătatea în faţă, să păşesc cu sufletul

pe tărâmul ei, conştient fiind de faptul

că ne vom rătăci împreună,

clipe sub formă de lilieci îmi intră sub pleoape,

timpul pare o scurtătură…

Clipeşti…

 Ţi-a privit tristeţea 

 mângâind cu raze de suflet  

 abisul durerii în care neiubirea

 îţi coborâse singurătatea.  

 Tăcerea aducerilor aminte

 îţi picurau pelinul şi  

 ambrozia deopotrivă  

 în veşnicia cuvintelor;

 lacrima neplânsă 

 a ochilor tăi

 cobora pe geana zorilor  

 în leagăn aşteptând  

 să-ţi adoarmă durerea

 în şoaptele blândeţii

 alunecând pe strunele  

 iubirii…