De poţi

să te arunci

în moarte ca-n iubire

din sânge îţi va creşte o vioară

şi din vioară un trandafir

spre-a-i împlini, privighetorii,rostul

de-a-nlănţui, în cântece, tăcerea

sângelui care se varsă-n marea

nebunilor frumoşi, îndrăgostiţi

de propria rană, singura care

ştie să cânte astfel încât

să le redea

orbilor vederea,

surzilor, auzul,

muţilor, glasul,

Tatălui, pe…

VID  BEATIFIC

pe graniţa dintre lumi veneam către voi

tăind cărare în stâncă

adevărul

a muşcat tainică moarte din mine

alături de capre negre galopa pe licorne

(scutier credincios)

veneam cu flori de piatră împodobind urechea destinului

descălecător de viaţă şi moarte îmbrăcam a…

Cu mişcări

abia perceptibile,

fără umbră de mirare

se măsura în tăcere.

Părea că se condamnase

la amuţirea

absolută.

Cu o sclipire fugară

din privirea fixă,

păstrase acelaşi surâs

mişcându-şi buzele

în faţa  meandrelor vieţii.

Schiţase un zâmbet...

Era de mult durerea mea

căci mă născusem

ignorând apusul

și se făcea că văd

cum curge sacrul,

peste întinsul vast

și fără scrupul.

Cum apăsa măreț,

cu nonșalanță,

fără a vrea să rupă

presupusul,

era un fel de mare tulburare

vibrând în sufletul

împins către crepuscul.

N-am vindecat, în sine, disperarea

o caut tremurând

de prin unghere,

unde mirarea-nvinge adevărul

și ignoranța naște lumi…

bătrâna pe banca

de dincolo de apus urmărea

gâşte alambicate un pic zugrate

realitatea pâlpâia ca un neon defect

sunt mai tristă ca o clopotniţă părăsită de clopote

ziua nămiaza mare

spunea bătrâna lingând visul cu teatrul

ochilor întorşi invers cu actori neiertători

o rugă albă se desprindea din pleoape obosite de atâtea căderi

sunt…

ai privit niarne* vreodatǎ golul

fǎrǎ sfârșit și fǎrǎ margine

e ca depǎrtarea dintre ființe

atunci când se ȋnstrǎineazǎ una de alta

la fel cum curge firul nesfârșit al apei prin deșert

așa ȋncepe sǎ curgǎ uitarea peste conștiințǎ

ȋți dezlipește viața de suflet

aruncându-te  ca…

Am pornit să caut malul îngropat în rădăcini

Unde mi-am ascuns coroana timpului fără de spini;

N-am merinde-mbelşugate, doar un colţ de calendar

Şi o…

Mi-am retezat picioarele privirilor

să pot şchiopăta printre gene

vreau să trec încet pe sub pleoape

mereu te întâlnesc

odată te oglindeai într-o lacrimă

aşteptând să cazi în lumină

atunci m-am rănit la gând,

atunci am simţit ce-nseamnă

să trăieşti din tăcere

nu aveam nevoie de cuvinte, ştiam,

trăiam clipa ce nu sosise încă

te-adăposteau câteva riduri, sau cearcăne

semănai cu tine în lacrima mea

m-am culcat în iarbă cu faţa…

Universul se-adună, se strânge în sine

şi vine tiptil

la pragul bunicii

şi casa şi bunica

sunt din pământ

şi scunde, amândouă

casa zâmbeşte din muşcate

bunica, din ochi

şi din obrajii plini

de soare, vânt,

şi brazde întoarse

îşi şterge mâinile pe şorţul mirosind

a pâine caldă

şi se strecoară prin grădină, lin,

spre poarta niciodată încuiată

vin nepoţii…

se şterg cuviincios…

De la un timp, culorile,

toate culorile

violente,

paşnice,

fierbinţi sau

reci,

poartă în ele

un strop de negru

- o gaură de vierme -

Cineva

a început să-mi sape un tunel

în piept

se apropie de omoplaţi…

curând,

va zbura pe-acolo

un fluture de noapte

Mi se va întinde oare

vreo mână de lumină?

Tu ştii…

în cruce de lumină

celui ce ma strigă

 …

Tu nu-mi mai vii, eu nu-ţi mai ies în cale

Se înierbează vechile poteci

Încercuim tăceri adiţionale

Pe hărţi de zbucium. Nopţile ni-s reci

Pe verticala nimburilor noastre

Se-mplântă suliţi oarbe de cuvânt.

Şi pierdem timpul rezolvând incastre

Sub mângâierea blând-a unui vânt

Ce ne aduce-n umbre despletite

Poveşti de dor care s-au scris în praf

Şi doar de ochii trişti mai sunt citite

- În fiecare…

Oamenii – şoareci

Se ascund în ruine

Când toamna vine

Peste noi…

Zeii s-au lepădat de ochi

Au simţit că nu mai au nevoie

De ei

Şi i-au aruncat din vârful olimpului

Drept în inima mea

Ciudată senzaţie

Este asta…

Omul cu inima plină cu ochii zeilor

E orb

Doar inima îi arată

Cum sunt culorile muntelui

Am crezut

Că dacă spun albastru te spun

pe tine

Iar dacă spun verde îmi sterg urmele

Dinspre tine

Despre negru nu am crezut nimic

Pentru că ştiam că pescăruşul nu poate…

N-am să te uit, dar dacă o voi face,

Să rătăceşti prin vise nopţi la rând,         

Să-mi torni peste iubirea care zace

Licoare, să te-aduc mereu în gând.…

În subita linişte de afară,

cu un surâs vag pe buze

rămânea premeditat nemişcat.

După câteva minute

de aparentă indiferenţă,

împietrit, preţ de o clipă

lăsase să-i scape din mână

invadând totul

întunericul şi tăcerea.

Conturat într-o deschidere îngustă

printre pleoape,

întredeschidea ochii

supus unei mişcări lente.

Lăsa impresia că aţipeşte…

Cu gândul

de a se pierde,

faţă în faţă

cu durerea lui surprinsă,

umbla fără ţintă

incapabil să gândească

în liniştea aparentă

a vorbelor.

Pe o margine a realităţii,

trezit din adâncuri,

se descoperea în sfârşit

privind

cu o curiozitate neascunsă,

buzele ce se jucau

cu un surâs neterminat

în mângâierile timide

să întârzie clipa

într-un fel de…

HAŞURĂRI

croaziera vieţii mă-ncepe

răscrucea-şi ascute de mine dinţi şi gheare de fiară

răscolesc mâluri grozave talazuri întrebătoare

ochi de diamant

vor îngropa între coaste de-abis

ventuze de-ntuneric să haşureze…