Frigul este gri

[Mihai Katin]

 

 

Frigul este gri între ziduri şi străzi,

Labirintul te vrea gol şi dârdăind,

Speriat şi grăbit,

Numărând paşii altora când subit şi inert

Mentalul împietreşte şi doar auzi

Cum ghiaţă îţi curge pe buze zâmbind.

Frigul este alb şi feeric,

Trece o clipă,

Dai din aripă

Pasăre polară pe un bulevard lucios,

Te atinge o umbră de jos,

Te fură oglinda argint din sticle rigide,

Visele cu alcovuri în cripte trec ca un abur, o vamă

Între focul din sânge şi dorul ce cheamă, straniu ecou,

Bufniţa polară  semnul cel  nou,

Frigul e gri, în spate ai aripi de înger prea greu,

Ridică privirea, sus Dumnezeu

Ştie că nu afli ieşire,

Poarta, uşa, fereastra,

Nu mai sunt…

Dumnezeu Îţi mângâie ochii şi o lacrimă

E alinarea până

La următoarea pedeapsă.

 

 

 

 

 

[Grig Salvan]

Înfrigurată poemă a frigului, dominator în univers, pătrunzând insidios în tot și în toate, în pietre și în inimi, în seve și în sânge. În frigul cosmic ce se-arată în felurite forme, sufletul și trupul se zbat să fie, să caute sens, să scape, să găsească ieșire într-un alt univers mai cald, mai luminos, undeva unde tronează Dumnezeu, cel ce dă mângâiere și alinare. O lectură interesantă. Interesantă și construcția versurilor cu rime aleatorii.

[Maria Mitea]

” Visele cu alcovuri în cripte trec ca un abur, o vamă” - mi-a plăcut mult, 

tot paisajul e criptic, -  iubesc bufnițele în poezie, dar și în viața reală: când eram copil căutam toate  podurile, copacii, scotoceam obsesiv, că le auzeam seara cântând,  .... ca mai târziu în viață să ajung să locuiesc chiar pe așa numita cale ” Centura Bufnițelor” care începe în nordul Canadei și se întinde până în California, Mexic ... ca în fiecare dimineață bufnița de zăpadă să mă aștepte pe un fir de telegraf, și sara la asfințit să mă întâmpine ... ceva de vis.