în cruce de lumină

celui ce ma strigă

 

îngerii își duc picioarele peste nouri

iar noi ne îndesăm  nesiguranța-n suflete

ca și cum nu ne-am ști zborul către casă

când ne înscenăm drumuri

în asfințirea anotimpurilor

și-n pierdere de timp

râuri de lumină ne adapă neîndemânarea

 

n-ai văzut cum dincolo de ascultare

înflorirea gândului 

e frumoasă ca un zâmbet cald

 

din câți sori de foc

literele se respiră printre zile

tot prin atâtea câmpii albastre

iubite

ne balansăm în atingeri și simțăminte

când lumea zbuciumului lăuntric se răscumpără

 

vezi treptele de rouă

le poți simți tremurul

cum simt eu grijile ce-mi înfloresc

în cele șapte coaste

și nu mă pot recăpăta

iubite

până să ajung la tine

frigul stâncilor îmi oprește pulsul

 

în ropotul drumului vieții

magice iluzii orbesc drumeții

dar tot  îi simți alergându-se

spre casa neîncăpătoare a fericirii

 

știi

om al inimii mele

suntem orbii simțirilor noastre

și niciodată armonioasa chemare

n-a fost  răzbunătoare și lacomă

 

mai e un timp al dragostei cu sărutul crud

și un vindecător hotar

unde stelele răsar dimineața

 

strânge-mă rătăcit altar în tristețile lumii

cu îmbrățișările fulgerate ale rădăcinilor tale

dezmorțește-mi mângâierile

să ne ieșim din goliciunea timpului

în cruce de lumină

iubite

că noi suntem verdele ecourilor scrise

cu lacrimi de cântec

 și niciun dor nu e mai veșnic

decât cel de noi

 

Vizualizări: 36

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de chindea maria elena pe Aprilie 25, 2013 la 10:31pm

Mă prind şi eu în verdele ecourilor tale! Drag, Luminiţa de tablourile tale de spirit! Drag, Gerra

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Aprilie 22, 2013 la 1:58am

niciun

Splendid!

mai e un timp al dragostei cu sărutul crud
și un vindecător hotar
unde stelele răsar dimineața

Comentariu publicat de Ion Lazăr da Coza pe Aprilie 22, 2013 la 1:58am

Frumoasă poezie de dragoste cu alese imagini.

da Coza

Comentariu publicat de lecu rodica pe Aprilie 21, 2013 la 6:12pm

O viziune deosebita...cit de simpla si liniara este menirea ingerilor si cit de complicata firea umana...

Vesnicie transbordata in intraductibilul dor...sau poate cel ce ma striga este cel spre care ne indreptam in cruce de lumina...frumos spus, indiferent din ce perspectiva intelegem,sacru si profan in armonioasa chemare...

Superb!

Comentariu publicat de Chris pe Aprilie 21, 2013 la 5:52pm

Frumoss! :))))

cu drag,

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR 

CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru anul în curs au donat:

Maria Chindea - 200 Lei

Monica Pester - 700 Lei

Tudor Cicu - 300 Lei

Gabriela Raucă - 600 lei

important!

Activitatea Recentă

Lui Pop Dorina i-a plăcut fotografia lui Vasilisia Lazăr
cu 1 oră în urmă
Stanescu Valentin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog NU a utilizatorului Ana-Maria Butuza
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog NU a lui Ana-Maria Butuza
cu 12 ore în urmă
Utilizatorului Ghiţă îi place postarea pe blog (Cratima poeziei) a lui Costel Zăgan
cu 13 ore în urmă
Postare de log efectuată de Ana-Maria Butuza
cu 15 ore în urmă
Utilizatorului Maria Moise îi place postarea pe blog Eternitate a lui Corneliu Neagu
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Maria Moise îi place postarea pe blog Eternitate a lui Corneliu Neagu
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Maria Moise îi place postarea pe blog Eternitate a lui Corneliu Neagu
cu 18 ore în urmă
Maria Moise a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Eternitate a utilizatorului Corneliu Neagu
cu 18 ore în urmă
Utilizatorului Stanescu Valentin îi place postarea pe blog (Cratima poeziei) a lui Costel Zăgan
cu 23 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog (Cratima poeziei) a lui Costel Zăgan
ieri
Postare de log efectuată de Costel Zăgan
ieri
Vasilisia Lazăr a comentat în legătură cu fotografia lui Vasilisia Lazăr
ieri
Utilizatorului Corneliu Neagu îi place postarea pe blog PE MUCHII DE DILEME a lui Corneliu Neagu
ieri
Postare de log efectuată de Corneliu Neagu
ieri
Vasilisia Lazăr a comentat în legătură cu fotografia lui Vasilisia Lazăr
ieri
Vasilisia Lazăr a comentat în legătură cu fotografia lui Vasilisia Lazăr
ieri
Vasilisia Lazăr a comentat în legătură cu fotografia lui Vasilisia Lazăr
ieri
Vasilisia Lazăr a comentat în legătură cu fotografia lui Vasilisia Lazăr
ieri
Vasilisia Lazăr a comentat în legătură cu fotografia lui Vasilisia Lazăr
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor