Dulceață pentru suflet pe tâmpla pâine

E cuvântul rostit din taina tăcerii,

Crezul din pieptul urechii lipsită de mâine,

Maia plămădită din cerul cucerii,

E lacrima rouă zvântată-n bărbie-amuțită,

Ce-adapă gândul atoateneștiutor,

Pierită-n contururi de oarbă aură nesluțită,

Culcuș Dumnezeu al trupului trecător,

E căușul de palmă din pește și pită dar, 

Ofrandă ultim dumicat miluit,

Mestecat în capătul lumii, curatul murdar,

Ce nutrește un…

Plouă cu dor

Curg ploile cu dor, măicuță

Șuvoi peste a ta căsuță,

Doar umbra ta stă pe-o băncuță

Privind cum ploaia nu ne cruță.

Sub ape doarme tot oftatul

Și tot mai trist e acum satul

Că s-au dus…

Azi plouă, iubito, din mine spre tine,

cu lacrimi de vise străpunse,

mă scurg în tăcere pe streșini străine

și tremur la gânduri ascunse.

M-ai strâns între ceruri, apoi m-ai uitat,

cum uit să mai trag dintr-o pipă,

dar încă te caut, în fum ne-ncetat,

și-n zgomotul ploii de-o clipă.

Mă plouă amarnic, și nori putreziți

mustesc îmbibați de suspine,

și totuși, iubito, oricât mă eviți,

prin ploaie mă scurg doar spre tine.

Mă udă tăceri în…

Gând rătăcit

M-am încurcat în gânduri rătăcite

pe mal de ape limpezi, curgătoare,

în simfonii de unde clipocite

se zbenguia frunziș de tei în floare.

Priveam copila tristă cum se pleacă,

pe-un bolovan așeaz-o bonețică,

de haine ponosite se dezbracă

privind în apă umbra-i frântă,…

Ghinișor antishakespeare

ghinișor Moldova mea

astăzi dacă pot repir

astăzi dacă vrei o stea

Ghinișor Moldova mea

 ghinișor pe Prut în jos

pietrele dac-or cădea

le-or opri un mal…

Aşteptăm undeva

La marginea lumii interioare

Cu speranţa celui ce vrea ca marea

Să nu mai arunce la ţărm

Amfore în care

Ne-am închis tăcerile când de frică

Desenam pe pereţi

Umbra zilelor,

Aşteptăm

Pe ultima piatră a ţărmului

Semnul că undeva

Nu mai este moartea aceea gregară,

Nu se mai plânge în grotele urbane

Şi valul ce ne măsoară apusul

Nu ne şopteşte cât de…

Gândurile mi-s albastre cum albastrul e seninul,

Împăcarea se așază la o margine de nor

Brațul drept se joacă-n aer, rotunjind cu grijă plinul

Unui cerc lăsat în umbră, în cadran de senior.

Case cu hublouri mate se închid cu sunet mic

Lăsând zdrențe-ntunecate și tristeți șovăitoare

Să plutească, să-nțeleagă că-s făcute din nimic,

Precum visele ciobite ce adorm stingheritoare

Sunt în camera tăcerii, pe un…

Soarele ce bolta lumineză
Și această lume o veghează,
Îmbracă Pământul în văpaie arămie,
În strai de Toamnă ruginie!

Stau pe brațul stâncii arse, sure
Ascultând vântul șuierând,
Se aud șoapte îngânând
Bătrâne cetini din pădure.

Dansează frunzele gătite în aramă,
La hora Toamnei grabnic se încing,
Se adună, morții dând galbenul de vamă,

În  culori măiastre de viață se descing.

Ce va fi azi n-am habar.

Ce-a fost ieri nu-mi este clar

Și ce mâine va să fie

Numai DUMNEZEU o știe!

Se cern clipele de Toamnă peste a Verii rapsodie,

Planează  berzele în stoluri peste struguri copți din vie,

Se aud în toamna vieții ecouri ce par pierite

Și reverberează tainic printre ramuri desfrunzite.

Pe la colțurile amintirilor cândva zidite

Se preling doar versuri odată răstignite,

Iar idolul pasiunii născut din firea pământească

Și-a găsit sfârșitul în iertarea omenească.

Amurgul petrece-n veșnicie…

fardată, cu frunze-n derivă,

în rol de femeie fatală,

mă caută insistentă, lascivă,

altă toamnă târzie, banală.

venită cumva dintr-un gol,

prin parcul pârlit de angoase,

i-am pus un fotoliu pe hol

să nu-mi intre, perfida, în oase.

deși-mi stau pe-acolo,-n dendrite,

învelite într-un set de frisoane

mai multe toamne venite

cu tenul pictat de canoane...

fardate sunt toamnele, frate,

ce-ți pun în balamale…

Azi plouă

mâine se abține

de rouă

latră un câine

Mâine se abține

ieri cotcodăcește

răul din bine

dacă-i pește

Ieri…

toamna își spijină tâmpla

pe umerii mei obosiți de dor

îmbrăcând copacii în răbdare

și șoptind ploii cu glasul tăcerii

sunt o ușă crăpată spre o altă lume

aici

fericirea se întoarce



frunzele suspină

lipsa ta se-ntinde în adâncul sufletului

nu mai las urme

lacrimile se strâng în pietre

timpul respiră în amintire



cerul devine străin

soarele frânt în spatele norilor

îmi poartă pașii

în grădina adormită de…

Și se duse vara alergând pe coastă

Iute ca jungherul scos de la chimir 

Nu vrea să-i devină toamnei o năpastă

Rătăcită-n șaluri albe de cașmir 

Iar în drumul aspru, uns de prima ploaie

Ia cu sine totul reușind discret

Genele pe față să ni le înmoaie 

Să ne deslușească ultimul secret.

Din ceruri se-adună norii de tăciune

Semnn că toamna-și ține lecția d zbor

Și-ncepe un ropot ca într-o…

Tu nu eşti un poem de vară,

Cineva ţi-a tăiat părul auriu până la rădăcinile crinilor orbi

Şi atunci te–ai ascuns în sunetul uşor al macilor

Prevestind de unde vin ploile

În care ne-om spăla de umbre,

De povara paşilor căci am învăţat să hoinărim

Agăţându-ne de o verticală a cerului,

Eu simt uneori că rostesc în somnul tău

Versul cu care toamna ne-a rugat

Să acoperim  statuile

Când aducem ceaţa peste ferestrele…

Viața-i poezia de mâine

viața-i și poezia de ieri

tragi linia și cerul rămâne

cu tot ce astăzi mai speri

Costel Zăgan, Axiomele lui Don Quijote

Dup-o vară cam toridă

Și o secetă cumplită,

A venit toamna morbidă

De răceală zgribulită.

Ziua scade, noaptea crește,

Soarele nu dogorește,

Este frig de-acum afară,…