Și se duse vară alergând pe coastă

Iute ca jungherul scos de la chimir 

Nu vrea să-i devină toamnei o năpastă

Rătăcită-n șaluri albe de cașmir 

Iar în drumul aspru, uns de prima ploaie

Ia cu sine totul reușind discret

Genele pe față să ni le înmoaie 

Să ne deslușească ultimul secret.

Din ceruri se-adună norii de tăciune

Semnn că toamna-și ține lecția d zbor

Și-ncepe un ropot ca într-o…

Tu nu eşti un poem de vară,

Cineva ţi-a tăiat părul auriu până la rădăcinile crinilor orbi

Şi atunci te–ai ascuns în sunetul uşor al macilor

Prevestind de unde vin ploile

În care ne-om spăla de umbre,

De povara paşilor căci am învăţat să hoinărim

Agăţându-ne de o verticală a cerului,

Eu simt uneori că rostesc în somnul tău

Versul cu care toamna ne-a rugat

Să acoperim  statuile

Când aducem ceaţa peste ferestrele…

Viața-i și poezia de mâine

viața-i și poezia de ieri

tragi linia și cerul rămâne

cu tot ce astăzi mai speri

Costel Zăgan, Axiomele lui Don Quijote

Dup-o vară cam toridă

Și o secetă cumplită,

A venit toamna morbidă

De răceală zgribulită.

Ziua scade, noaptea crește,

Soarele nu dogorește,

Este frig de-acum afară,…

Am învățat să caut la firul ierbii gândul

acolo tăcerea crește în spirală

rădăcinile murmură istoria îngropată

uitată de zei și neînțeleasă de oameni.

Iarba nu țipă

respiră doar tăcere

împletită din lut și uitare

se înclină cu răbdare

își notează zilele-n calendar

prin umbre scurte sau lungi

prin rouă sau brumă

prin felul în care respiră

fără temeri.

Nu cere să…

Inel piedică-n cale, nerăbdător,

Pasul știut împarte-n dezbări,

Cu mintea întoarsă căutător

De răspunsuri fără-ntrebări.

Hoțul damnat inelul încearcă

Strânsoare în carne îl arde,

Sânge grijire firesc din fereacă

Se trage, de greu suflui-i cade.

Metalul e brațul de trapă,

Tăinuit de timp să nu scape,

Necugetată straja, nu lucire și apă,

pe rugator să-l îngroape.

Bărbat neiertat nici atinse,

Cântul nimb de sunet…

Septembrie trece cu pași întomnați,

Prin ceruri se adună ploile reci

Pustii rămân câmpuri, livezile seci,

Iar vântul își arată dinții stricați.

Cămările-s pline cu-ale toamnei comori,

Strugurii prin crame se simt dezbrăcați,

Doar colo pe creste un nor…

Privirea ta își potolise focul

prevestind amurgul și frunzele căzătoare,

iar sufletul meu adăpostea iubirea,

oglindind amintiri.

Din părul tău mirosind a toamnă

se revărsau șuvițe de lumină,

ochii tăi adăposteau mistere,

iar eu pictam în acuarelă tabloul final,

albul stins în umbre pe perete.

M-ai regăsit privindu-te,

ai clipit vinovat și nu ai plecat

așteptând să mă petreci cu…

Nimeni nu caută o masă a tăcerii

Căci trăim prea vocal în limbajul de semne

Ne îmbrăţişăm stereotip şi sterpi

În afecţiunile rictusului

Aruncăm cu zâmbet fade, oarbe

Generaţii judecând părinţii pentru căderea în lume

Şi atunci se vinde poarta sărutului

Pentru Iphonul ce poate ierta păcatul

Unei împreunări ne comandate

Generaţii trăind fast & cool

Raţiunea sentimentelor, drama sexului din care se…

Carpații tăi de curbură

frumoaso parcă mă-njură

Ce tot fac eu toată noaptea

ba pe-o stâncă ba pe alta

Nici nu urc nici nu cobor

n-oi fi dracu-ntr-un picior…

Nu-mi plac gândurile ambalate

nici bucățile mari nefeliate.

Au gust de vitrină.

În fiecare dimineață

cu un cuțit fin de conștiință

le tai în zeci de bucăți.

Le așez pe farfuria liniștii

una câte una

întorc fiecare muchie spre lumină

să descopăr clocotul surd din miezul lor

care se zbate să devină

mai mult decât decor.

În mine nu se naște liniștea

decât după ce am frânt

fiecare gând…

La miez de noapte-n criptele deschise

În valuri mari se pregătesc s-apară

Spre locuri indicate și precise

Fantome noi ce zăbovesc pe-afară.

În lumea întunericului și-a esenței

E ora lor în care-și fac de cap,

Jucând la roată clipa existenței

Simțind o vreme că nu mai încap.

E ora când deschid portaluri toate

Visele-și cheamă, să le înconjoare

Când se desprind cu greu de gloate

Găsind…

Un strop de păsări dalbe zbura spre infinit,

Își bifurcau aripa spre nord și miazăzi;

În Țara dintre ape, pe țărmul părăsit

Zăceau ucise brize de-albastrele tării.



Se gârboveau copacii de-atâta-nsingurare;…

Te caut și astăzi prin vagi neuitări,

rămase pe muchii de timp agățate,

când umbrele lor mai ajung uneori

călare pe vânturi de toamnă turbate.

,

Se prind de fereastră în prag de apus,

cu fulgi de…

REVERIE ECHINOCȚIALĂ

(Corneliu NEAGU, 16.09.2025)

.

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară

când soarele-n apus dispare după deal,

iar umbrele, venite de afară,

pictează sub fereastră măști de carnaval !

Mi-adun cu grijă gândurile toate

din galaxiile prin care se mai…

Am atins mugurii

ca pe niște miracole.

Erau fragili și puri ca un nou născut

ținut în brațele mamei.

Oare cât de tare doare nașterea unei frunze?

Fiecare transformare

sparge scoarța ramurilor fragede

ca o naștere fără cuvinte.

Sub scoarța subțire se frânge ceva

se reconfigurează formele vechi

pentru a face loc unei noi…

Poamă-i inima uscată, în atrii mocnește jar,

Aorta crapă cum lemnul de-al milei tăiș se plânge,

Râd idei fărâmițate într-al gândului mojar,

Simțirea osul străpunge, ace ascuțite-n sânge.

Aerul doare c-apasă coșul pieptului scobit,

În orbită ochii-s tulburi, demult secată, deplânge

Trupul topit este semnul sufletului neiubit.

De călcâiul în aripă atârnă înger căzut,

Negura-l scuipă în lumea cu păcatele fereastră,

Nimeri strigoiul jale din…