Ne obosesc pruncii aşteptând

sᾰ creştem şi sᾰ trecem malul

se subţieazᾰ pasul

cᾰrarea demult nu a mai fost curᾰţatᾰ

şi nu mai recunosc locul

tocit şi odatᾰ fierbinte

am pᾰstrat martorii parte la poveste

şi am uitat rostul venirii

la rᾰscrucea de drumuri

care mereu mi-a ĩncurcat pasul

şi mi-­a tocit dorul

locul acesta nu este din povestea mea

nu aşa am scris…

Pacientul moare dacᾰ ĩi operezi

visul şi-i opreşti zborul

nu-i ajung cuvintele ce pot fi uneori

pietre alteori fluturi

decide cine le primeşte

nu-i ajung nici zilele

dacᾰ i-ai ĩnchis nopţile

 ĩn colivia ᾰsteptᾰrii

nici pruncii miraţi şi rᾰtᾰciţi

pierduţi ĩn procesul de creaţie

ce nu l-ai putut controla

când operezi pe suflet trebuie

sᾰ ai cu tine fulg şi adiere linᾰ

de aripᾰ ĩn zbor, curgere de…

De ziua mea voi fi doar amintire

un glonţ frumos prin tâmplă îmi va trece

ducându-mă în altă nemurire

din care sufletul nu va dori să plece.

Va fi-ntr-un asfinţit lângă pădure

când păsările vin la cuib din pribegii

şi fluturii din viaţă pot să-mi fure

tot ce s-a strâns în clipe de melancolii.

Îmi vor găsi doar trupul printre flori

şi-un rece glonţ oprit printre-amintiri,

cum mi-am dorit s-o fac de-atâtea ori…

dacă unu plus unu

 fac întotdeauna doi

 de ce nu suntem împreună

 sau dintr-odată

 lumea noastră a devenit prea mică

 să ne mai încapă pe-amândoi

 sub același cer

 ce matematică ne-a adunat atunci

 ca să ne scadă acum

 scindându-ne de infinitul…

am aflat într-o zi

că ai plecat pe furiș

pe covor țesut din

ițe de trădare

în ceața  de granit

pe urmele tale

ca niște copoi alergau

de la un pol

la un alt pol

bătăile inimii mele

apoi

te-am zărit

departe

erai uitarea  

ce se termina

cu o cascadă

în ochiul meu stâng

alerg printre valuri fumurii

ce acoperă lumi  prăbușite cu fiecare vânt 

pășesc timid

secundele sunt bătăi ale inimii

în pragul serii

fără de povești

lacrima așterne toamne enigmatice

risipindu-mă în mici poeme

astăzi

sunt pasărea mută

a unui 

vis rănit

este aiurea să arunci firimiturile

în ele se află ceva din tine

cel mai bine te cunosc păsările

oamenii te zdrobesc din mers

de parcă nimeni nu observă

cum se fărâmiţează

timpul…

când se lumina bunica avea o vorbă cu mine

urcă tu pe scară şi adună cireşe

găseam mereu alte perechi şi mai dulci până spre vârf

urcă tu pe scară în pătul de umple târna

cum se mai zgâia mironosiţa de cu seară printre ştiuleţii noştri

urcă tu scara şi vezi de s-au ouat găinile-alea

că vine toma acuşi de la câmp înfometat şi

fereşte-ne doamne de graba lui…

mi-e sufletul gol pustiit

eul departe de tine

prin ceața destinului crud

înot în lacrimi știi bine

încă o iarnă a venit

viscol e-n suflet la mine

schiază pe cord dezgolit

amante regrete suspine

când pârtie, strigă de zor

cine te-a rupt de la mine

mi-e greu și apoi mă-nfior

și iar  mi-e sete de tine

amurgul acesta

este prea grăbit dragul meu

așternându-se sub tălpile noastre

ca singurătatea care desparte suflete

între cuspidele înserării

și clopotul ce răsună ca o bătaie de inimă

am păstrat un loc sacru

unde te voi păstra intact

ca pe-o eternitate…

Ploaia cădea treptat,

umbrele alunecau

şi îi băteau în spate

cuvintele straniu alese,…

Oprit

din fluxul

nebun de cuvinte,

osul maxilarului

de sub tâmplă

îi ieşea în afară.

Trebuia să-şi închidă mintea

şi să-şi…

încerc să ghicesc
ce ascunzi în pumnul strâns
la spate
ca în copilărie când făceam alegerea
pentru ascunselea
chiar!..
ce ascunzi acolo,
iubito ?
e cumva numele
noii poveşti ?
dă-mi un indiciu
poate aşa termin şi eu
cu alegerea asta
e întuneric şi copiii lasă pe mâine
ascunselea
e noapte în mintea mea,
iubi

Eşti viata mea, eşti singura-mplinire

mă las ucis de săbii fără teci,

presar cărări pe trepte de iubire

să văd din care şoaptă ai să pleci.

Sunt un străin ce te-a-ntâlnit pe tine

când asfinţitul se-aşternea pe flori,

se scuturau copaci cu ramurile-n mine

lăsând să plângă clipa până-n zori.

Ţi-ating privirea ca pe-o sărbătoare

şi pleoapelor le dau câte-un sărut,

sunt multe nopţi cu stele căzătoare

din care cresc iubiri…

au traversat toate îndoielile
până s-au cuibărit
asfinţite în inima mea
acolo unde curcubeul pictat
a rămas o reproducere ieftină
în pânza sufletului

spune-mi că nu a durut
atingerea din somn
când visul s-a prins
şi a înfrunzit printre firele albe
până la prima culoare din respiraţie

departe în lanurile sorţii
două spice risipite în aşteptare
jumătăţi îmbrăţişate egoist
la capătul singurătăţilor
oglindesc nerostirile
în adâncimea dorului

Gustul lacrimilor

e asemănător cu cel al mării.

De prea multe trăiri

se revarsă prin ochi pe obraji,

în mare.

Oare

cele ale bucuriei

tot aici poposesc?

Plângeţi, dar, de fericire,

ca marea să nu ajungă

doar mormântul  lacrimilor

triste.

să spargem o sămânță în fața blocului 

își spun "euglenele" 

să înotăm prin coji în tramvaie iluminate obscur 

să respirăm aerul puturos al periferiilor 

să ne sărăm gingiile 

și să croncănim în cor 

ca și corbul lui Poe 

NEVERMORE 

indefinibilul impalpabilul impenetrabilul 

cuvânt 

ne ține de urât la șezătorile…

“Şi de mândră ce erea

m-apucă la lingurea

doar când mă gândesc la ea.”

         Miron Radu Paraschivescu

De mult ce tare te iubeam

Geană de geană nu lipeam

Luam, s-adorm,…

sunt, deși nu s-ar crede,

mai mult decât suma aritmetică

a greșelilor, nehotărârilor,

inconsecvențelor

sau platitudinilor mele

cele care mi-au marcat trecerea

printre semeni

la fiecare răspântie m-am despărțit

de un bogdan dornic să apuce

pe drumul pe care eu l-am

lăsat deoparte

astfel o sumedenie de bogdani

trăiesc acum

experiențe paralele

trăgând după ei ponoasele

propriilor lor greșeli,…