Celui care pleacă, (MC)

Inima

bătea să spargă pieptul

în singurul minut

în care-şi retrăia întreaga viaţă.

Părea

că plutea în ceaţă

pe apa liniştită cu pete roşii

ce desluşeau drumul

din când în când

cuprins

de o bucurie nepotrivită,

ghemuit în colţul său

cu lumina

ce pătrundea în colţurile

cele mai…

în târg plouă mărunt

cad picuri reci dintr-un văzduh bolnav

se cern prin site rare nostalgii

în sufletul îndrăgostiţilor de humă

porumbei zidiţi în beton

învie sub umbrele negre

purtate de oameni plictisiţi

prin căruţe poposeşte o clipă amurgul

se-nchide în ochii toamnei timpurii

ca un papirus inscripţionat cu sânge

uscat de soare

buticuri încuiate

emană miros de rânced în…

M- a salvat poezia,

îi sunt dator vândut,

prin ea ajung în Paradis.

 …

Râsete ascunse-n pereţii odăii

demult văruite

şi lacrimi secate pe obrajii

de timp scrijeliţi

sunt amintiri ce încă renasc

în clipe oprite

pe o retină ce poate-şi trăieşte

ultimul anotimp

dansând printre flăcări

rotocoale albastre

preling spre tavan clipele vii

din anotimpuri mai bune

adâncă odată

rana acum nu mai doare

şi cioburi de suflet uitate-n unghere

nu mai vreau să…

M-ascund printre cuvinte

dar iubite

vino să mă vezi în floarea de cais

cum tac

ușoară

ca duioșia dimineții

învăț dorința să respire

lasă-ți umbra să foșnească

până la fructul oprit de pe ram

să te ning cu doruri rozalii

nu în vis

pentru că aici

acum

te fac stăpânul

unui segment de cer

când  n-am să mai fiu

nici măcar umbra unei frunze

nu mă vei certa

pentru că timpul…

îmi amintesc ultima întâlnire

pe uliţa strâmtă şi umilită de ploi  

purtai o rochie neagră

simplă

ce nu reuşea să-ţi acopere îndeajuns dezamăgirea

ţi-am oferit un buchet de roze 

te jucai 

iar mâinile îţi tremurau de ură 

am simţit … 

cădeau petale  în…

E mult prea tristă lumea fără tine,

E mult, prea mult pustiu în jurul meu ,

De mult nu mai sunt nopțile senine

Și stelele se pierd în umbra lor mereu.



Cad ploi neliniștite pe zâmbetele reci

Când fulgere se strâng în templul nezidit,

Și nu știu dacă-ai vrut cu sufletul să pleci

Din lumea fără milă în care m-ai găsit.



Vorbeam de fericire și clipa ei târzie

Când legănam privirea în falduri la perdele,

Fără să știm atunci,…

STĂPÂN  DE  PATALAMA

Un căţelandru slab... ca o paiaţă,

Având urechi lăsate, bot de pluş,

S-a strecurat, făr’ a munci prin viaţă,

Cum aţa a trecut prin ac – pâş, pâş!

Şi uite-aşa ţinându-şi strâns caninii,

Lingând din când în când, câte o mână,

Când s-a ajuns, muşcându-şi chiar stăpânii,

A devenit amarnică jivină,

Cu botul mare ca şi alţi căţei,

După ce, rânjind, au pus laba pe…

Popas

am terminat azi

frumuseţile le-am deşirat până la capătul meu

lumea am ţesut-o din mine întreagă

şi sudoarea am pus-o chiar şi umbrei care-mi calcă pământul

ce mă descântă să-i dea…

Cu o răsuflare înăbuşită

pe drumul şerpuit,

se bulucea în suflet

sentimentul vieţii.

I se deschiseră ochii…

spre lumină.

Colţurile lumii

cerul ce mă-nveleşte vindecător

ori de câte ori mă izbesc de colţurile lumii

schimbându-şi frecvenţele pulsaţia trăirii

jocul ce-mi trimite picioarele să absoarbă misterele

 toate potecile virgine şi luminişurile…

Judecată

pe ordinea de zi în tribunalul Creaţiei

la judecata luminii sunt chemată

cu toate victoriile şi înfrângerile usturătoare

care au marcat precum zborurile

şi târâişul reptilei

de-atâtea…

Se spune că după ce treci de 35 de ani toate aniversările devin triste; e ca şi cum ai nota amr-ul vieţii. Offf, viaţa asta!

Azi ar trebui conform acestui principiu,nepostulat încă, să fiu trist că mi s-a dus încă un an din ce mai am de trăit. Poate că aşa este...sunt întradevăr un pic trist, un pic disperat, un pic melancolic, chiar dacă încerc să par vesel şi lipsit de griji. Cred că aici intervine acel ceva care ne face să fim stresaţi de existenţă, să ne mercantilizăm clipele în…

cărările mă strâng

o ultimă întindere

o duioșie

palisadă a somnului iernii

mă ajută să merg pe mijloc

nu mă las păcălită de cărări

voi înceta să mai cred

că albastrul clopotului mă strigă

cobor la fântână izvoarele promise

aștept

(cumpăna adulmecă miezul alb al mărului)

până când cineva

mergând impleticit

va plânge de sete

în adâncuri

pe scheletul celei mai lungi…