mă tot trimitea bunică-mea

[Ottilia Ardeleanu]

când se lumina bunica avea o vorbă cu mine
urcă tu pe scară şi adună cireşe
găseam mereu alte perechi şi mai dulci până spre vârf
urcă tu pe scară în pătul de umple târna
cum se mai zgâia mironosiţa de cu seară printre ştiuleţii noştri
urcă tu scara şi vezi de s-au ouat găinile-alea
că vine toma acuşi de la câmp înfometat şi
fereşte-ne doamne de graba lui

am urcat în fiecare zi până unde se putea
bunica avea cuvinte prea rugătoare

câtă vreme am fost sus-sus
mai că înţeleg

[Ottilia Ardeleanu]

tot ce este posibil, domnule da Coza. viaţa este făcută din imperfecţiuni, prin urmare şi omul.

mulţumesc pentru opinie.

[Ion Lazăr da Coza]

Lipsește clenciul.

da Coza

[Ottilia Ardeleanu]

da, bunicile sunt de vină :). mulţumesc frumos, Augusta. (ce nume măreţ!)

[Ottilia Ardeleanu]

Vasilisia, la momentul acesta, doar finalul acesta mi-a venit în minte. mai gândesc dacă poate fi altfel. mulţumesc frumos.

[Ottilia Ardeleanu]

Gabriela, mulţumesc foarte mult.

[Ottilia Ardeleanu]

mulţumesc din suflet, Sofy.

[Chris]

Şi aşa te-ai deprins cu urcatul. Bunicile astea, când ne roagă ele ceva... :)))

[Vasilisia Lazăr]

Îmi place ideea, îmi place totul până la final. Pe acesta l-aș fi dorit mai puternic.

[Gabriela Grădinariu]

Urci şi acum . Felicitări!

[Sofia Sincă]

Ai apelat la tehnica aluzivă şi sugestivă în adresarea bunicii pentru a prezenta, de fapt, dorinţa ei de a te vedea tot mai sus, pe scara valorilor. Ţi_a prezis bine. Şi bine ai prezentat tu acest îndem în metafore, meditative, desigur.

Admiraţie, Sofy!