Cât de grăbit am fost şi ce risipă
Mi-am oferit în dar cu mâna mea,
Nici n-am ştiut că vârsta îmi fugea
Şi-acum îmi fac bagajele în pripă.
Din când în când tot mai aud că ţipă
O dropie în depărtarea grea
Şi ca prin vis tremurător din ea
Un cântec ultim parcă se-nfiripă.
O, cum se-aşterne liniştea pe drumuri
Şi arde toamna în lumini şi fumuri,
Nu mai renasc, sunt gata de plecare,
Am…
ContinuareAdăugat de Trandafir Simpetru la Octombrie 1, 2013 la 12:30pm — 5 Comentarii
Adăugat de Mariana Suciu la Octombrie 1, 2013 la 5:00am — 11 Comentarii
lui Ion Minulescu
În zări
străbătute de ani zeci
se aude încet
o romanţă fără muzică
a acelui ateu
ce doar în iubire se-ncrede
şi tace,
tace de frică
să nu deştepte tristeţea amintirilor culcate
în sicriele albastre ale zilelor de ieri
şi speranţa şi-o lasă
în ţara în care sunt regi:
nimicul,
eternul
şi albastrul din cer.
Clopotele…
ContinuareAdăugat de MARIUS IULIAN ZINCA la Octombrie 1, 2013 la 1:33am — 6 Comentarii
E cinci şi e aprilie
acum cu mult mai pustie,
căci el nu mai este
cu ochiul degetului său
pus pe hârtie
ca o minune,
iar eu, ca o mirare că sunt
încerc de pot
curaj de am
într-un cinci dintr-un an
să ridic spre cer
omagiu curat
acelui mare ce e
seniorul veacului
cu ordinea-n cuvinte
aruncate-n aval,
iar eu, ca o întâmplare că sunt,
să cruţ…
ContinuareAdăugat de MARIUS IULIAN ZINCA la Octombrie 1, 2013 la 1:31am — 6 Comentarii
De-ar fi să aleg un anotimp
în care să fug de tine,…
Adăugat de Munteanu Catalina Nicoleta la Septembrie 30, 2013 la 7:00pm — 2 Comentarii
Adăugat de Munteanu Catalina Nicoleta la Septembrie 30, 2013 la 7:00pm — 8 Comentarii
Meştere, meştere
Potcoveşte-mi bine calul
Voi pleca pe drum de seară
Să trec apa, să trec malul.
Bate-mi visul în potcoave
Cu caiele de argint
Depărtările mă fură
Şi fantasmele mă mint.
Mă grăbesc, m-apasă timpul
Luna e în creştere
Te-oi cinsti la-ntoarcere
Meştere, meştere.
Adăugat de Trandafir Simpetru la Septembrie 30, 2013 la 4:07pm — 6 Comentarii
E versul adesea leagănul inimii;
fantasmă a iubirii înflorind irişi
în nemărginirea privirii,
otravă dulce picurând raze de lună
în apusul regretelor târzii,
lumină curgând în clepsidrele
nostalgicelor şoapte,
dăruire îmbrăcată în straiele
lacrimilor descătuşate,
oglindă a nălucirilor din gând...
.........................................
şoaptă caldă adormind furtuni
tu, vers,unic trubadur al sufletului meu...
Adăugat de Mariana Suciu la Septembrie 30, 2013 la 10:30am — 6 Comentarii
Te naşti din şoapta gândului
unde cerul nu are limite
iar nopţile ascund printre perdele de timp
albastre unde,
curgând nedescifrate vise.
Tăcute mâini,
tumult de doruri mângâietoare
ating şoaptele toamnelor târzii
cu palide culori
rătăcite în pulberea curcubeului.
Din şoapta valurilor purtând întristatul suspin
adună necuprinsul inimii
şi lasă-l să poarte praful stelelor
în răsăritul iubirii,…
Adăugat de Mariana Suciu la Septembrie 30, 2013 la 10:00am — 6 Comentarii
Lui Nicolae Badi
Mă doare
locul gol
dintre cuvinte
şi ars de depărtare
pân’ la os
când timpul cade
dincolo de rouă,
plecarea ta
îmi taie... lacrima în două.
Adăugat de MARIUS IULIAN ZINCA la Septembrie 30, 2013 la 8:21am — 8 Comentarii
S-a oprit.
Acele ceasului au murit,
nisipul a încetat să mai curgă
în groapa adâncă.
Timpul
se zvârcoleşte
în mormânt.
Adăugat de MARIUS IULIAN ZINCA la Septembrie 30, 2013 la 8:20am — 6 Comentarii
https://www.youtube.com/watch?v=RdhBbD0EUP0
Creatie video: Angela Iosif…
Adăugat de Irina Lucia Mihalca la Septembrie 29, 2013 la 11:57pm — 7 Comentarii
Acolo unde cerul şi pământul se unesc
Norii-au plecat, ploaia s-a oprit, simţi
răcoarea şi miresmele serii?
Închide ochii, ascultă-i simfonia!…
Adăugat de Irina Lucia Mihalca la Septembrie 29, 2013 la 11:54pm — 9 Comentarii
Iubito, angajează-mă șofer
pe o mașină fără frâne-n roate
și dă-mi distanțe, cred că se mai poate
iubi tomnatic, pur și efemer
când ploile privesc înspre cetate.
iubito, chiar aș vrea să ne plimbăm
pe-acoperișul vorbelor de șagă,
să vadă lumea cât îmi ești de dragă
deși, în veacul ăsta auster,
prea mulți trăiesc cu gândul la desagă;
iubito, chiar de-ar fi să dăm și șpagă,
cu trup în trup, putem…
Adăugat de Vasile Ionac la Septembrie 29, 2013 la 9:30pm — 4 Comentarii
chiar dacă e ultima țigare înainte de veșnicie
ordonez doar iluziile ca pe niște soldați neinstruiți
în timp ce lângă mine strigă în disperare un caporal…
ContinuareAdăugat de Calotescu Tudor Gheorghe la Septembrie 29, 2013 la 8:30pm — 5 Comentarii
Când lacrimile sapă şanţuri în obraji
asemănătoare unor riduri frumoase
ruina timpului scoate la iveală
rădăcini de speranţe care n-au încolţit
niciodată!
clipe zbârcite cu chip bătrân tuşind
gârbovite la colţ de uitare,
sunt cârpite la zidul veşniciei cu aţa
neîmplinirilor noastre, fizionomia unei tăceri
căzută-n dizgraţia unei oboseli
dureroase se lasă împrumutată de la
o buza la alta asemeni gustului sărat
spălat cu saliva unui ţipăt…
Adăugat de x la Septembrie 29, 2013 la 8:18pm — 3 Comentarii
lui George Bacovia
Mesteceni albi
Cu ramuri negre
În zare par s-aţină norii
Ca nu cumva
Să umple câmpul
De scame…
Adăugat de Ion Lazăr da Coza la Septembrie 29, 2013 la 6:00pm — 38 Comentarii
Ai lăsat focul pe inima iernii,
i-ai dat o scânteie în plus – piesaj demențial
cu serpentine celebre și secerători de azur, …
ContinuareAdăugat de gina zaharia la Septembrie 29, 2013 la 5:30pm — 11 Comentarii
Trezit din somn, azi-noapte te-am privit
fericit am fost cum nimeni nu-i
lângă patul meu tu iarăşi ai venit
palma ta pe fruntea mea s-o pui...
Ştiam că pavăza e mai mereu cu mine
ştiam că mă-nsoţeşti mereu
ştiam că vrei să fac ce-i bine
ştiam, aşa vrea bunul Dumnezeu!
Lumina care mă-nconjoară-n vise
e sceptrul meu călăuzitor
deşi credinţa mea, umilă, se…
Adăugat de veanu blajan la Septembrie 29, 2013 la 3:30pm — 4 Comentarii
surâsul lui era ca un câine alb. prietene nu ai o ţigară?
umbra îl aştepta dincolo de stradă.
bricheta pot să o păstrez? nu ai cumva un leu?
mă duc la o nuntă, ştii că întotdeauna la nunţile pietrelor se sparge ceva?
iar naşterile lor sunt dezlipite cu greu de cearcăne.
zic „pe mine lumina m-a râcâit uşor, dintr-o insomnie de amiază... dar spune-mi,
tu ai iubit vreodată?”
mama era în 7 luni, ducea seara flori la cimitir, a căzut într-o…
Adăugat de Simion Cozmescu la Septembrie 29, 2013 la 1:41pm — 7 Comentarii
2024
2023
2022
2021
2020
2019
2018
2017
2016
2015
2014
2013
2012
1999
1970
FONDATORI
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, redactor Revista „Eminesciana”
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ - poetă, artistă, realizatoare emisiuni Radio ProDiaspora, redactor Revista „Eminesciana”
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - scriitoare
MIHAELA POPA - poetă
CARMEN POPESCU - scriitoare, realizatoare emisiuni Radio Vocativ
PETRUȚ DAN (CĂMUI) - poet, cantautor
BOLACHE ALEXANDRU - scriitor
MIHAI KATIN - scriitor
GRIG SALVAN - scriitor, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Astăzi nu este ziua de naştere a nimănui
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru acest an au donat:
Gabriela Raucă - 300 Euro
Monica Pester - 300 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
© 2024 Created by Ion Lazăr da Coza. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor