Ascult cum păsări trec prin asfințit

și se topesc ca ambre;

Stau nemișcat, cu fruntea în bazalt,

- privesc o floare căznindu-se să iasă din stâncă spre înalt;

Unduitoare ierburi….Le simt pe trupul gol…

Cuprinsă-i marea de-ntuneric și furtună;

Catargele se mișcă-n semnul infinit;

S-a pogorât urgia pe pămánt și tună;

Străinul solitar pe țărmuri…

De-ar fi să cad răpus de vreo săgeată, 

Lăsați-mă să mă târăsc  spre soare;

Nu voi crâcni, nu voi cerși la poartă

Anestezia vremilor…

Furtuna o rupse din zborul spre cuib

și-o duse în locuri străine;

Zdrobită, năucă se zbate prin glod,

în trestii, sub ape saline.

Agață cu ciocul un fir de rogoz,

se rupe și…

Mlădie și hoinară-i Simplitatea, 

Bucolic fluierând prin grâne coapte;

Rotesc în juru-i mreje murmurânde

Și lăzi cu-amețitoare…

Voi, păsări ale timpului murind

Sub răzvrătite áripi voiajoare, 

Îmi spulberați, din neștiutul grind, 

Penumbrele de…

Rămaseră pe ramuri doar câțiva ochi de frunză,

privind când înspre mine,

când înspre-adânc de ape,

precum un cerb speriat;

Se răzvrătise vântul, și degetele-i fine…

Până la cer se-nalță talazurile,-n piscuri,

și preț de o clipită străpung nori trecători;

Coloși de apă ce sfredelesc albastrul

dezintegrează albul pur

- furtună de zăpadă mânând vuinde avalanșe sub carstice…

Pierdut, pe stânca lumii austere,

privesc risipa pânzei călătoare;

Talazuri sângerii, zdrobite-n soare, 

se-nspumegă și se topesc.…

Mă-mplânt în miezul toamnei, 

aidoma unei lespezi într-un sanctuar

pe unde se zbenguie vântul capitelurilor, 

desprinzând frunze pietrificate…

Noaptea slută ca o hârcă

scuipă burnița-ntre dinți;

Vineții, pe fus de vânturi,

norii se-mpletesc cuminți.

Prin pădurea desfrunzită

se-aud lupii…

Se înfășoară frunzele pe stele,

precum șenilele de tanc, și-n gând

privesc cervida din pustie bând,

cu coarnele-înțesate de…

Frumoasă-mi ești, rusoaico! 

Întinsul stepei s-a-ntrupat îmbrățișării tale

 - precum un suhovei*

ce-nalță pleava furând sărutul…

Minunea de-a trăi în scorburi

Nu se compară cu nimic. 

Aici e liniște deplină, așa încât

Îmi scriu poemul cu lacrimi…

Am pătruns în pădurea cu arbori îmbrățișați;

Încă mai purtau urme de gheare

adânc înfipte în carnea lor tremurândă,

deși zmeii zburaseră demult spre timpuri de piatră și-ntinderi de permafrost;

Printre ramuri pulsau raze ca-ntr-un joc de șotron, 

dezvelind de umbre ultimele frunze rubinii și amare;

Soarele îmbrăca pădurea cu pulberi…

De-ar fi cerul interzis

te-aș seduce-n mare,

ca un matelot promis

mrejelor barbare... 

Dacă te-aș avea pe val,

nu vei ști pe unde

aș…

Ciudată mi-e vremea și sufletu-i mut.

Din nori plumburii răzbate o stea

lucind enigmatic cu colți de mamut,

pupilă de zmeu și trenă de nea.

Mi-e pasul un tremur pe roșu' frunziș

- copită de cerb cu gând argintiu;

Port răni de săgeată înfiptă pieziș

sub licăr de zori răsărind arămiu.

Simt aerul greu, vânători de granit

și gustul amar…

Te-am căutat la mai multe adrese,

deși câmpul nu mai avea flori la ferestre.

Le luaseși să te joci cu mine de-a v-ați ascunselea prin păduri,

să le prinzi coronițe la fiecare izvor și copac

sub care te răsfățai copilărește.…

Alunecă-mi, frunză, pe șolduri de vânturi

- o pânză-n derivă ajunsă la maluri; 

De-al toamnei răsuflet lividă mai fluturi

precum zbuciumate…

Mi-am impregnat  în scoarțe chipul ars de soare, 

Când pinii legănați de freamăt adormeau, 

Și cotropit adânc de seve și uitare

Mă risipesc…