Într-un timp ce n-a rămas

[gabriel cristea]

Pe podișuri nisipoase,
răzvrătit, un vânt rotește
prinsul soare în ciurlani
- în lăuntrica lor lume
de rotiri de-a du-te-vino
se petrec, luminiscent,
lungi armate de furnici
invadând din lan în lan.

Curge lins un fir de apă,
din granitul roșiatic,
pe cișmeaua lui Osman.
Arde aerul pe muchii,
și pe buze de copaci;
Gem scaieți de-o sete surdă,
sub scheletele de draci.

Trec prin stepa dobrogeană
dropii rătăcite - Vai!
De pe unde răsăriră
și-ncotro dispar, hai zi!
Soarele din vechi bostane
e-n turbanul lui Ali…

Suprarealismul urcă
dromaderii pân’ la cer;
Cu picioare nesfârșite
par desene de Dali.

Sunt stăpân peste pustie,
într-un timp ce n-a rămas;
Vântul crud mă desfuioară
peste lumea fără glas...

[chindea maria elena]

Îmi plac glăsuirile tale Daliene, Gabriel, chiar erupând dintr-un bostan cu luminiscențele stelare ale mușuroiului de furnici  energetice ale percepțiilor efemeride din noi. Taină mare într-o „lume fără glas”!

[gabriel cristea]

Mulțumesc de apreciere și comentariu, doamnă Mariana Bilic! Folosirea imaginilor și metaforelor îndrăznețe, bine dozate, face ca poezia să nu fie anostă pentru cititor - și nu vorbesc acum de poezia mea, ci în general. 

[gabriel cristea]

Mick, mulțumesc și eu de timpul acordat lecturii! 

[gabriel cristea]

Chris, mulțumesc de apreciere! 

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Mihaela! 

[Mariana Bilic]

O călătorie imaginară dar atât de prolifică în imagini superbe și îndrăznețe

”Curge lins un fir de apă,
din granitul roșiatic,
pe cișmeaua lui Osman.
Arde aerul pe muchii,
și pe buze de copaci;
Gem scaieți de-o sete surdă,”
iar 
”dromaderii pân’ la cer;
Cu picioare nesfârșite
par desene de Dali.” ne fac, parcă să respirăm aerul fierbinte al podișului Dobrogean. Felicitări!

[Mick Lorem]

E ritmic, e frumos, e plăcut și de admirat. Am rămas inspirat. Vă mulțumesc!

[Chris]

foarte frumos! :))

[Mihaela Popa]

ritm plăcut, vers sprințar, inteligent și frumos scris

admirație!

[Monica Pester]

Evident ca și eu am glumit, Gabi ! Deși, Murfatlarul, zic,

nu e de lepădat.  Aprecierea mea însă nu are limite . Nici măcar bahice  !