Se topesc columbii...

[gabriel cristea]

Se topesc columbii către bolți de sare,
Legănând văzduhul soarelui rănit;
Obosite umbre se cufundă-n mare,
Să-ntâlnească visul unui trilobit.

Lunecă nisipuri din clepsidre sparte,
Reclădesc imperii și cetatea Ur*;
Se aud fantasme, se aud doar șoapte
Risipind plutirea ierbii de telur…

Îmi pulsează-n vene raza selenară,
Ah sumeriano, mă ofer în dar!
Fructul buzei tale - gust de scorțișoară -
Recompun în mine chipul lui Nannar.*

Se ciocnesc milenii, vechi ca însuși Nibru*;
Îmi trezești c-o floare ochiul verde, crud;
Coapsa ta, o pradă, mă transformă-n Tigru
Devorându-ți trupul măsliniu și nud.

Cântă revărsării molcome tar sazuri*;
Simt cum mă-nfioară fluviul Eufrat;
Mă-nrobește vântul cu-ale lui talazuri,
Pielea ta semită, părul răsfirat…

Ondulante ierburi cu miros de stele,
Nopți primordiale se răsfiră-n zori;
Trupul tău fierbinte, degetele mele
Semănând columbii pe lacustre zări…

Notă*
Ur - a fost un oraș-stat sumerian în sudul Mesopotamiei, fiind primul mare oraș dintre fluviile Tigru și Eufrat.
Nannar (năn' är) - numele cu care sumerienii se închinau zeului-lună. Forma originală a numelui, Nar-nar , înseamnă „dătătorul de lumină”.
Nibru sau Nippur - a fost un oraș antic sumerian, unde era venerat zeului sumerian Enlil (,,Domnul Vântului”, conducătorul cosmosului)
Tar sazuri( lăute) - instrumente cu coarde, având gâtul alungit, folosite în Sumerul antic, apoi în Mesopotamia, Asiria și Persia.

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Grig, pentru popas și frumosul comentariu! Lumea cotidiană e atât de urâtă, așa  încât nu ne rămâne decât s-o zugrăvim liric în culori sumbre - fapt care mă deprimă - sau să ne transferăm materia cenușie în timp și spațiu, ceea ce dă valențe noi poeziei. Eu, după cum se vede, prefer evadările spațio-temporale sau atemporale. :) 

[Grig Salvan]

Am lecturat poezia la vreo două zile după postare. Din păcate, prins cu o serie de probleme stresante în ultimul timp, n-am reușit să mai revin cu un semn de apreciere! Dar revin azi cu aceeași plăcere a lecturii, descoperind noi valențe ale liricii semnate gabriel cristea, pe lângă cele menționate de mine cu fiecare ocazie și lectură. Parcă se naște o lume de dincolo de timp, cu elemente ce transcend lumea noastră concretă, banală și monotonă, spiritul face un salt către primordial și ancestral, chiar dacă iubita e cât se poate de concretă, asemeni Sunamitei biblice, fierbinte și pasională, ispititoare și carnală. O cântare a cântărilor încântătoare.

[gabriel cristea]

Mulțumesc frumos, Chris, pentru popas! :) 

[gabriel cristea]

   Mulțumesc frumos, Lisia! Rimbaud e unul dintre poeții mei preferați - o sinteză dintre sensibilitate și spirit rebel; tăcerea unui câmp cu maci și vuietul cataractelor... M-am îndepătat!

   Cuvântul ,,columb/i" (golumbi, golâmpi, pop.) vine din latină, iar în cazul ăsta e o licență poetică. 

[gabriel cristea]

Mulțumesc pentru escală, Dan! :) Cu aceeași prietenie! 

[Chris]

intr-adevar poezia sclipeste. o imagine foarte frumoasa acompaniata muzical! 

[Vasilisia Lazăr]

Ca şi Artur Rimbaud sau Nichita Stănescu, tu percepi realitatea prin alte simțuri și o transfigurezi în artă. Prin măiestria verbului poetic, ne porți prin lumi ancestrale, inducându-ne o anumită stare care cucerește prin inefabil. 

N-am înțeles ce sunt „columbii”. Poate golumbi? Adică porumbei?

[petrut dan]

Un poem frumos, aducător de timpuri legendare, cu încărcătură mistică ce translatează firesc prin evadări romantice, cuceritoare, am citit cu plăcere, Gabi, cu prietenie! 

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Ada! Totul este să ieși din Matrix! :) 

[Ada Nemescu]

Ondulante ierburi cu miros de stele,
Nopți primordiale se răsfiră-n zori; - bijuterii metaforice fără egal. Toată poezia sclipește de inteligență, dar aceste două versuri mi-au uns sufletul,

felicitări, gabriel cristea