Tot ce simt și ce-ating este viu

[gabriel cristea]

Zbor cu-albastre penaje, în zori,
Spre câmpia ce leagănă flori;
Mă înalț, mă cobor - E un vis?
Parcă-s vântul din ierburi, proscris…

Nu mi-e clar de e noapte sau zi;
Norii vâslesc pe-ntinse tării;
Versu-i rebel - o pală de vânt
Ne’nțeles, între cer și pământ.

Tot ce simt și ce-ating este viu;
Mă-mpletesc printre arbori - nu știu
Dacă-mi sunt, de le sunt poezii
Ce foșnesc dintre maci sângerii…

Freamăt devin și-aievea mă-mbăt;
Ape de-alint, sub flori de omăt,
Șopotu-și trec și-n pietre m-afund;
Tac și respir - Ce fluier profund!

Un adânc, albe scoici, țărmul gol;
Din ceramici mă-nalță un stol;
Păsări de-azur, nisipuri și grind
Călătoare, prin mine vuind…

Frăgezimi de dumbrăvi și de dor,
Cum aș sti să mă nalț, să cobor,
De n-ați fi, de n-aș fi, poate, vis
Pe-ale plopilor coame proscris.

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Alexandru, de apreciere. Materia este în continuă mișcare, Universul expandează și se contractă, iar poezia reflectă aceste zbateri. 

[gabriel cristea]

Mulțumesc mult de apreciere și comentariu, prietene Grig! Ai intuit bine - poezia are un aer mistic, antic, iar chestia asta o simt doar puțini! 

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Valentin, de apreciere! Aripi avem cu toții, trebuie doar să le deschidem pentru a evada din Matrix (numai ,,nebunii" înțeleg ce zic)! 🙂

[gabriel cristea]

Monica, mulțumesc de comentariu! Cei ce scriu poezie chiar trebuie să vină de pe alte planete, altminteri ne-am plictisi naibii de-atâtea versuri terestre! 🙂

[gabriel cristea]

Doamnă Maria Mitea, mulțumesc pentru aprecierea cam hiperbolizată a poeziei mele! 🙂 Recitind-o, eu sunt mai exigent chiar cu mine însumi - se putea și mai bine! 😊

[gabriel cristea]

Mulțumesc, Gina Zaharia, pentru aprecierea metaforei! 

[gabriel cristea]

Ada Nemescu, mulțumesc de apreciere! 

[gabriel cristea]

Mulțumesc, doamnă Denisa Curea-Popa, de popas! 

[bolache alexandru]

Sufletul într-un zbor și un freamăt continuu... Un univers feeric, un univers viu. 

[Grig Salvan]

O miraculoasă experiență a contopirii cu Firea, cu tot ce ființează și pare că „totu-i viu”. Senzațiile tari din fiecare vers sunt resimțite acut de autor și de cititor deopotrivă, parcă suntem atrași, absorbiți în acesc flux viu de materie care a luat chipuri de ființe vii asemeni nouă. Iar ritmul cadențat e unul imnic, antic parcă... O lectură deosebită.