În memoria lui Constantin Brâncuși
Colind ca un aed pădurea nevăzută,
Acolo unde Veșnicia toarce fire;
Un schimnic blând se dă de-a dura prin cucută;
Pesemne-a-nnebunit de-atâta fericire!
Aproape că-l ating din zbor, dar nu mă vede
- Sub argintatu-i vis își dăinuie dorința,
Cu ochiul său fugar, năucitor de verde,
Doinind un cânt străvechi, cântat pe la Hobița.
Fluid mă contopesc copacilor de-aramă;
Copleșitor urcuș al sevelor ascunse!
Sunt pasăre plutind, văzduhul mă destramă;
Simt freamăt de aripi pe timpul ce se scurse…
Pășesc printre sculpturi de zboruri transparente;
Apotropaici ochi din ramuri mă veghează;
Își trec prin mine cerbi staturi indiferente;
Și plăsmuiri de vânt se scurg către amiază…
Adaugă un comentariu
Mulțumesc, Maria-Elena, pentru acest frumos comentariu brâncușian!
Mulțumesc, Grig!
Vrăjitorul din Hobița care a prins în piatră zborul, și cele mai inefabile vibrații ale spiritului uman! Ce cunoaștere adâncă și cât de înalte ceruri trebuie să ai ca să poți da celor mai diafane trăiri consistența pietrei care devine aerată și fluidă modelată de geniul lui! Ce știm despre energie, despre modularea ei în diversele forme materiale? Cred că mai nimic, cu toată evoluția științei! Nu putem decât să ne-nminunăm la cântecul ei! Reverență!
Frumos gest de aplecare asupra unei „mărețe umbre” la ceas aniversar...
Mulțumesc, domnule Valentin Stănescu, de apreciere! Faină forma grafico-lirică a versurilor dumneavoastră!
E în lucru, Gabi. O vom avea de Paști cel târziu.
Alex, mulțumesc de apreciere!
Lisia, mulțumesc pentru frumosul tău comentariu! Ce mai face Antologia? :)
Mulțumesc, Gina!
Mulțumesc, Dan! Așișderea, cu prietenie!
ION LAZĂR da COZA - scriitor
VASILISIA LAZĂR - poetă, Director Revista Eminesciana, membră UZPR
ADMINISTRATORI-EDITORI
SOFIA SINCĂ - prozatoare
GABRIELA RAUCĂ (redactor promovare media) - poetă, redactor Radio ProDiaspora, redactor Revista Eminesciana, membră UZPR
ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, redactor Revista Astralis și Revista Agora ARTELOR
CARMEN POPESCU (redactor promovare media) - scriitoare, redactor Radio Vocativ, redactor Revista Armonii Culturale, membră UZPR
AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare
MIHAELA POPA - poetă
BOLACHE ALEXANDRU - poet
MIHAI KATIN - poet
GRIG SALVAN - prozator, cantautor
Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:
1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!
Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie.
Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la:
RO45CECEB00008RON1057488
titular cont: LAZAR VASILISIA
(CEC Bank)
*
Pentru anul trecut au donat:
Gabriela Raucă - 400 Euro
Monica Pester - 600 Lei
Nuța Crăciun - 220 Lei
Maria Chindea - 300 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
Elisabeta Drăghici - 200 Lei
***
***
Pentru anul în curs au donat:
Maria Chindea - 200 Lei
Monica Pester - 600 Lei
Tudor Cicu - 300 Lei
© 2025 Created by Ion Lazăr da Coza.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !
Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE