Suflete, ai vrea să fii ram

De salcie verde,

Când eu îmi duc umbra din pas în alt pas

Mă implori fără glas

Să-ţi fac aripi de nor, să te ung cu albastru,

Să nu fiu neştiutul sihastru din mulţimea vuind,

Suflete ştiu, nu vrei haina de moarte,

Te-ngrozeşte un Lazăr gâfâindu-ţi în spate,

Mă implori: nu fii orb la păcat şi fiinţă!

Tu nu ai trebuinţă de ce-i trebuie gurii,

Ai spaima urii ce se urcă-n cuvinte, de răul…

 Uneori simt necesar pasul înapoi,

Reconversia, reiniţierea punctului şi a umbrei,

Vrea să fiu mortarul cărămizilor

De care umerii tăi îşi rezemau fecioria,

Vrea să mă aflu pământul podelei pe care tălpile de copilă

 Călcau uşor să nu sperie

Umbra greierilor.

Uneori poate chiar sunt incipientul vis din care

M-am recompus  

Ascultând inima mamei,

Angoasele ei până la limita acelui coşmar ancestral şi…

Ieri nu mai văzut?

Nu mai recunoscut?

Măcar după paşi,

După umbra aceea care

Se agăţase în colţul zâmbetului tău,

Eram eu, de fapt ce a mai rămas,

Ce s-a mai putut aduna

Din fiinţarea printre atâtea timpuri  şi conjugări

Şi pronume personale... da, urăsc străzile goale,

Străzile pe care tu eşti o femeie alergând,

Temându-te, cu adrenalina în sudoarea de frică.

Uite, Luna, ce uşor ne ridică…

Ne citim unii altora gândurile

De pe buze,

Din ochi,

Din surâs,

Din respiraţia tăcerii,

Gândurile strânse în sfere de lacrimi,

Ori cele asemenea vrăbiilor

Jucându-se în praful din umbrele

Ce ne leagă,

Sau ne despart.

Ne citim cu sete şi dorinţă nefirească

 Semnele mâinilor,

Ale gurii, ale pleoapelor lăsându-se

 Peste tristeţi şi dezamăgiri,

Nu ne ajunge monologul…

Cine mătură liniştea aruncată neglijent

Pe lângă băncile unde noaptea stă câteodată să citească

Ultimele ştiri pe care norii

Le strecoară discret

În câte-o ploaie de suflete migrând spre porţile

Negăsitului Rai.

Încet pleacă ultimul tramvai

Și pot auzi

Cum grămezi de cuvinte nefolosite sunt malaxate zgomotos,

Totul se strânge,

Se reciclează postum,

Curăţenia trotuarelor nu are nevoie

De…

Să nu uităm că încă existăm,

Sub firele de iarbă avem semnul,

Că ne vor creşte macii pe o tâmplă,

Pe alta Luna îşi va face cuib

Atunci când verticala de tăcere

La un apus încet se va umbri,

Să nu uităm că încă existăm,

Suntem sortiţi a ne iubi

Şi dincolo de semnele de moarte

În noi se  naște lanul auriu

Ce ochiului îi pregăteşte alinare

Când căutând spre cerul prea pustiu

O pasăre…

Într-o zi am descoperit gara prin care

Mai trece un singur tren,

Sufletul mi s-a agăţat de ceasul

Arătând veşnicia orei zece,

 Norii mergeau între paralele tăcute

Şi nici o pasăre nu tăia cristalul tăcerii

Aşteptam fără început,

Aşteptam fără răspuns...

Umbra plecase uşor,

Poate de teamă

Ori plictiseala unui prezent

 Pentru care nu plăteam bilet,

Nu ştiam unde voi visa

Spre sud, spre…

A-mi asculta cuvintele este aproape un păcat

De parcă aş trage cu ureche

La monologul inimii,

La gâfâitul ei înăbuşit,

La nesomnul ei împingând prin mine râuri de sânge.

De aceea prefer tăcerea în care se ridică stalagmitele

Unei umbre născută din alte şi alte umbre

Până acum două mii de ani,

Eu sunt ultima pată umedă,

Ultima picătură prăfuită ce se încheagă

Şi uneori sclipeşte…

Nu vom mai şti cât de mult am mers,

Cât de mult am ars,

Iar visele toate găsind aripi ne părăsesc într-o vară,

Acea stare de singuri în doi, de dialog în necuvinte,

Când ne spargem clepsidrele şi aruncăm toate cheile

De la uşile noastre lumeşti.

Ce urmează?

 Ce mai suntem?

Poate doar undeva

Să ne ridicăm sufletele în Moai verticali şi asceţi,

Unul lângă altul

Să privim în nesomn…

Eu nu pot să aduc cântece de veselie,

Stridenţa râsului, optimismul rânjind grotesc.

Nu văd nici partea plină, nici golul,

Văd apa şoptind descântece,

Văd sticla rotindu-şi lumina, sângele curgând

Într-o tăcere nefirească, îi suntem clepsidră

Sticlă aşteptând secundele

Când se va sparge

În ultima beţie acceptabilă, sesizabilă,

Petrecerea dinaintea amintirii

Când nu mai râzi,

 Nu mai…

Auzi cum se mişcǎ?

Discret

Mecanica oaselor,

Catedrala de calcar în care

Bătaia inimii este ca un ecou

În ferestrele ochilor,

Ca un ciocănit la geamul dinspre mările nemuririi,

Cât de mult ne iubim chipul atât de subţire,

Atât de fragil încât

Îl ascundem sub straturi albastre şi aurii,

Îl strângem în armuri uşoare să nu simţim

Cum devine un altul,

Oră de oră,

Secundă din…

Ridicolul hohoteşte deghizat,

Norocul joacă zaruri cu o  statuie,

Timpul îmi dă pauză,

Raţiunea scormoneşte disperată

Prin mǎștile  aruncate  -n rigolă

Câinii de pază  o latră frenetic,

Ea nu  știe că  strică liniştea în care

Poeţii se dizolvă în percepţia stării,

Inefabilul se produce,

Etericul poem

Îl aud,

Se naşte,

Foamea,

Foamea strigă,

Gunoaiele cântă bolnave,

O…

Mişcarea imperceptibilă a mâinii

Mecanică durerii

Neputinţa mută  când paharul

Pare atât de departe

Încât setea se pietrifică,

Degetele apucă,

Imperceptibil

Se reface calvarul ducerii la buze,

Picături curg,

Mâna abandonează povara...

Cioburi,

Singurul sunet ce poate

Deschide ferestrele,

Ori vântul

Vrea s-o mai vadă

Atât de slabă,

Sfinţenia decăderii,

Ochii…

Aşteptăm undeva la marginea lumii interioare

Cu speranţa celui ce vrea ca marea

Să nu mai arunce la ţărm amfore în care

Ne-am închis tăcerile când de frică

Desenam pe pereţi umbra zilelor,

Aşteptăm pe ultima piatră a ţărmului

Semnul că undeva nu mai este moartea aceea gregară,

Nu se mai plânge în grotele urbane

Şi valul ce ne măsoară apusul

Nu ne şopteşte cât de frumos

Este adâncul albastru din…

Mă locuiesc doar noaptea, înspre ziuă

Vine un vis să mă arunce-n stradă,

Gunoiul lunii tot grămadă

Îl dau spinării cea de melc, cuvintele alături merg

În faţa zorilor mă plec,

Rămân atunci golit de cuib,

Înalţ ce pot dintr-o privire,

Sunt ca pierdutul fără sfanţ,

Îmi vând căderea din Bizanţ,

Acum mă curăţă de praf un stol de vrăbii,

La fereastră

O fată pune flori în glastră

Şi ochii-mi sunt lalele…

Timpul nu este val,

Nu este ploaie,

Doar noi ne rostogolim

În efemere nisipuri

Şi plouă cu gânduri,

Uneori cu vise ori tăcere

Peste urmele ce nu mai ştiu

În ce ornic ne ascundem

Precum melcii lunatici

Să spiralăm cămările memoriei

Să credem zadarnic

În legături necesare între viitor şi trecut.

Prezentul e singura certitudine

Că ne asemănăm unei secunde

Care poate…

Mi-am ascuns sufletul în trunchi de copac,

Să îl cauţi când tac,

Să mă afli rotundă dâră de timp,

Îţi sunt anotimp

Când fac din cuvinte o rimă

Şi ard scrisori cenzurate,

Plătesc cu păcate

Întrebarea de-acum: cine-i încă pe drum?

Cel ce strigă spărgând indiferenţa tăcerii!

Da!

Am uitat!

De aici te-ai mutat!

Te schimbi mult prea des, mai am de ales?

Poate doar să fiu fum, miraj…

Să nu mă ierţi dacă uit

Să închid ferestrele când vântul

Îmi şopteşte că încă se moare dincolo

De orizontul în care

Soarele a aprins rugurile lunii...

Să nu mă ierţi pentru frica ce mă împietreşte

La marginea drumurilor pe care trec cortegii

De oameni ce-i caută pe cei plecaţi

Dintre zidurile albe

Fără să se afle ceva...

Să nu mă ierţi că mi-am făcut sufletul un albatros şi acum

În mine valurile sapă cu zgomote…

Tu ești dincolo de culori,

Visezi cum cuvintele noastre

S-au întrupat în aramă verde a ferestrelor

Prin care priveam muzeul

Unde azi au expus tablouri

Cu îmbrăţişările noastre,

Cu buzele pe care încă picurǎ

Roşul cu care însemnam nopţile fără…

Când nici cuvintele

Nu le mai rostim,

Un verde acvatic

Ne aprinde

Contur

De teamă, de paşi,

Urcăm

În beznă,

 Urcăm şi nu mai ştim

Ce e noaptea

Sau ziua,

Trupurile ne întreabă

Cine suntem,

Ochi tăi

Colorează ploaia,

Ochii mei

Rămân închişi,

Camera secretă

Le-a furat

Somnul

Şi pot doar să audă

Cum ne rostogolim

Din…