Îmbrăcaţi-vă imaculat să aveţi sentimentul

Că din acidul şampaniei gustaţi puritate

Adorabilă perversitate în miraj,

Egocentrism nesăţios şi teluric.

Umbra tot albă-i pe jos?

Sau praful

Ce se ridică din secunde călcate-n picioare

Praful  acela vă doare?

Când predicate imberbe trec pe buze crispate

 Între vreau şi se poate,

Între avataruri de nobilă spiţă cu fraze sordide,

Egoismul subtil vă ucide ultimul timp inocent,

Vă privesc şi absent

La spectacolul cu roluri mărunte

Mă gândesc: aş pleca!

Nu am unde!

Vă ascult albi şi rigizi în imaculată podoabă,

Vanitatea ca zgardă

Iluzii deşarte,

Sufletul oare dezbrăcat stă deoparte?

Sau şi lui îi găsiţi o cămaşă de nea mai uşoară,

Ori nu are nevoie, e celest, nu se simte,

Nu ne scurmă în minte, nu roade-n stomac,

Domnul drac e în frac

Ne serveşte gentil

Zâmbet umil ce vă cumpără faimă şi vă vinde orgolii,

Sus luna orneaza cerul cu molii şi la cina stilată

Lumânări se aprind,

Ninge cu vată,

Privirile sorb amintiri efemere

Și pe rând fiecare

Se topeşte în noapte,

O pată pe ziduri şi stele pe gard,

Inspiraţi cu nesaţ gustul de alb, nu e crin,

Varul cărămizilor se scurge din tăceri şi din chin...

 

 

 Dedicat  celor  ce au fost  aici  macar  o clipa alaturi  de lumina singuratatii cu  care ascult ecourile lumii...

 

 

Vizualizări: 103

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Mihaela Popa pe Iunie 27, 2023 la 10:08pm

m-a pătruns scrierea asta până în măduva oaselor

mă-nclin!

Comentariu publicat de Ada Nemescu pe Iunie 27, 2023 la 8:34am

Oare trezește vreo minte stătută, acest manifest curajos?!

Domnul drac e în frac

Ne serveşte gentil

Zâmbet umil ce vă cumpără faimă şi vă vinde orgolii,

Sus luna orneaza cerul cu molii

cum să nu-mi placă?            aDa

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Iunie 26, 2023 la 12:47am

Un poem scris cu multă amărăciune, dar și mult talent. Poem dedicat și mie...

Comentariu publicat de Vasilisia Lazăr pe Iunie 25, 2023 la 3:55pm

Să verificați căsuța. V-am trimis un mesaj aici, pe Însemne. 

Comentariu publicat de Mihai Katin pe Iunie 24, 2023 la 6:45pm

Ramonei  multumesc  de  trecere si  recitire!

Comentariu publicat de Mihai Katin pe Iunie 24, 2023 la 6:44pm

Pentru  Manuela

da,este adevarat ,lucrurile stau  mult mai  simplu  si  de fapt  ni  se impune  o  liniaritate docila ,ni  se ofera   verticale si  orizontale  pe care  sa ne exersam viata   in limita codurilor ce ne sunt distribuite...nu stiu dar  a fi  poet  mi se pare prea mult ,eu  mi-am dorit  doar  putin din  magia artei  poetice ,acolo la marginea   umila a  celor  discreti  ,nu  am vrut si  nu  mai  pot  urca scarile  unde Caliope si  Melpomene poate m-ar astepta...

cu  multa pretuire!

Comentariu publicat de Mihai Katin pe Iunie 24, 2023 la 6:35pm

Pentru Ana

acest  poem este un alt monolog  in care  imi  aud vorbele acelea  cu  care  sufletul incearca  sa  dea izbavire ratiunii   zdruncinata de un real  ce nu  mai  este decat o metafora de sticla, un plum virtual  ce   se injecteaza  spre inimile  ce inca nu  au  ritmul  noilor  paradigme mondiale.....ma simt nu consolat   ci  cuprins de acea smerita fericire cand  am aflat  ca  pot spune ceva   dincolo de  mutenia dramelor ce ne inconjoara

cu pretuire!

Comentariu publicat de Cornaciu Nicoleta Ramona pe Iunie 24, 2023 la 1:01pm

Ca si Manuela am recitit!  Frumoasele metafore  formează o imagine de poveste.

Comentariu publicat de Manuela Munteanu pe Iunie 24, 2023 la 12:52pm

Revendic această dedicație, pentru că și eu am fost aici, mai multe clipe, alături de lumina sufletului dumneavoastră. Deloc senine imaginile, cu un mesaj tare trist, dar transpus atât de sensibil,  încât mi-a fost drag să citesc și să recitesc. Ajung să cred că atât de sentimentalii poeți își răscolesc sufletul într-un mod zadarnic și dureros, chiar dacă lucrurile stau mult mai simplu, dar există o noblețe a durerii în versuri, care transformă dramatic realitatea în poveste. Oricărui om de pe această lume îi scurmă ,,ceva" în minte și îi roade în stomac. Stă doar în puterea noastră să stabilim ceva-ul. În concluzie: plăcută lectură a unei poezii care arată maturitate poetică. Mulțumesc pentru dedicație!

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1500 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

Monica Pester - 350 lei

important!

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de ELENA AGIU-NEACSU

Leul şi măgarul (fabulă)

S-a-ntâmplat odată, de nu-ți fi aflat,Măgarul s-ajungă mare împărat.Și cum bănuiți, în…Vezi mai mult
cu 7 ore în urmă
ELENA AGIU-NEACSU a contribuit cu răspunsuri la discuţia se pot considera fabule? a utilizatorului Mihai Ana Liliana
"Corect!"
cu 7 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia se pot considera fabule? a utilizatorului Mihai Ana Liliana
"Pe lângă faptul că sunt foarte lungi, având mult balast (conținut irelevant) și le…"
cu 15 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Săpânța – o carte de vizită de excepție a Maramureșului a utilizatorului Cristina Nălbitoru
"Textul este mai degrabă un eseu turistic și identitar, un fragment dintr-un jurnal de călătorie cu…"
cu 17 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Săpânța – o carte de vizită de excepție a Maramureșului a lui Cristina Nălbitoru
cu 17 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Bețivul și cerșetorul a utilizatorului Cristina Nălbitoru
"O proză cu atmosferă și tâlc. În liniștea nopții, construiți o scenă aparent banală…"
cu 18 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Bețivul și cerșetorul a lui Cristina Nălbitoru
cu 18 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a contribuit cu răspunsuri la discuţia Cerșetorul din gară a utilizatorului Cristina Nălbitoru
"O proză sensibilă despre întâlnirile neașteptate pe care viața ni le pregătește.…"
cu 19 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut discuţia Cerșetorul din gară a lui Cristina Nălbitoru
cu 19 ore în urmă
Vasilisia Lazăr a comentat în legătură cu videoclipul lui Grig Salvan
Prezentare grafică

Îți mai amintești?... DO YOU REMEMBER?... - by Grig Salvan

"Doamne, cât de frumos, Grig! Ceea ce ne-ai oferit aici este de o sensibilitate rară.…"
cu 20 ore în urmă
Lui Vasilisia Lazăr i-a plăcut videoclipul lui Grig Salvan
cu 20 ore în urmă
Grig Salvan a postat un videoclip

Îți mai amintești?... DO YOU REMEMBER?... - by Grig Salvan

ÎȚI MAI AMINTEȘTI?...îți mai aminteșticum ne sprijineam de marginea serilorca și cum ar fi fost un pervaz cald,fără teamă că timpul ne-ar putea lua de acolov...
ieri
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Altă odă gingașă altă odă pierdută a utilizatorului Costel Zăgan
"       Cine-a scris ,,Oda tăcerii" și cui este dedicată... de-i așa de…"
ieri
Utilizatorului Grig Salvan îi place postarea pe blog Timid mai ninge la Paris a lui Maria Mitea
ieri
Grig Salvan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Timid mai ninge la Paris a utilizatorului Maria Mitea
"Timid și tandru acest mic poem hibernal, jucăuș și gingaș, mai cu seamă interogația din final.…"
ieri
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Altă odă gingașă altă odă pierdută a utilizatorului Costel Zăgan
"Mulțumesc: aceasta-i întrebarea?"
ieri
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Meditare a utilizatorului Dacu
"Stimată Doamnă Vasilisia Lazăr,        Mulțumesc foarte mult pentru aprecierea…"
ieri
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Meditare a utilizatorului Dacu
"Stimate Domnule Grig Salvan,        Va mulțumesc foarte mult pentru…"
ieri
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Meditare a utilizatorului Dacu
"Stimată Doamnă Amanda Spulber,        Textul meu literar este mai mult…"
ieri
Dacu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Meditare a utilizatorului Dacu
"Stimate Domnule Mihai Katin,        Nu înțeleg de ce ați postat ultima…"
ieri

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor