Nu mă mint, nu mai simt...

[Mihai Katin]

 

 

 

Unii au castele

In  parcul labirint,

Nu mă mint, nu mai simt,

Este ştiut un anotimp ca o sincopă,

Ca necesara paranteză în logica

Celui introvertit şi a celui

Mărşăluind pe metereze,

Aruncându-se în faţa săgeţii,

Nu mă mint, nu mai simt,

Astfel  am descoperit

Iluzia pieţii în care vanzatorii  se ascund,

Unde nimeni  nu  cumpără vise...

Nu mă mint, nu mai simt

Sensul profund

E poate obsesia lăzilor cu gunoaie,

Nimeni nu are o ploaie,

Cine poate

Să-şi cumpere un nor, un curcubeu?

Unii se cred Dumnezeu până când podul pică,

Până când pietrele se năruie,

Când strigǎm cǎ nimic  nu dăinuie,

Nu are eternitate,

O facem  prea tare,

 Scoatem limba şi uneori

Ochii celor ce stau la porţi

Caci ei nu văd cum se schimbă flamura,

Cum ogarii îşi aleargă stăpânul

Prin labirintul

Sufletului de oase.

 

 

 

 

 

 

 

[Ana Cîmpeanu]

Experimentăm de ceva vreme stări și situații inedite și paradoxale. Artistul care simte mai acut decât muritorul de rând că ne îndreptăm către nicăieri,  contemplă cu stupoare prăbușirea, vede prăpastia la orizont, dar consemnează amorțit, fără soluție, fără reacție.  Realitatea pare un film absurd din care multe secvente au un subtext inaccesibil omului de rând! Idealuri, visuri? Parcă sunt aneantizate de mâlul agonizant al realității în care ne scufundăm. 

[Ada Nemescu]

Bizarerii aproape firești!

Ne trebuie un strop de frumusețe-n viață, și multă viață-n frumusețe... pe cărările labirintului.

Nimeni nu poate cumpăra un curcubeu, prea e greu, prea e greu... în centrul sufletului mereu...

aDa

[Munteanu Manuela]

Minunat!

[Stanescu Valentin]

Nu mă mint, am citit şi am trăit în labirint…