Împăratul străzii

[Mihai Katin]

 

Aţi auzit de împăratul străzii

Cel fără de regat, cel renegat de-a pururi,

Închis mereu în sine, precum un melc soios,

Pe el să-l întrebaţi:

Ce este oare viaţa?

Și cum

Se vede viitorul din gunoaie,

Cum este fericirea după ploaie

Ori, dacă plânge, cine îi sfărâmă

Lacrima picată în ţărână,

Iar apa de o bea,

Paharul lui vrea cineva la buze să-l aducă?

Şi pâinea ce şi-o-mparte

Cu-n sfetnic patruped e poate un festin

Sau o durere mută?

Mai este cineva

Care la el ascultă cum trece fără umbră?

Cum umblă fără paşi,

În ore fără timp şi fără de secunde,

Un împărat ce-ntruna, de lume, s-ar ascunde

Dacă n-ar fi o foame să-l mâne de la spate,

Dacă n-ar fi el, omul,

Ce încă se socoate

Şi poate încă are,

În colţul pentru somn, dorinţa ori speranţa

Să se ridice om şi sfetnicul ascultă cu ochii aţintiţi,

E mila prea uitată,

Sătuii prea smintiţi

Iar restul

Trec şi trecem în rostul fără rost,

Mai ţinem câte-un post

Ori facem o pomană

La cei ce nu mai sunt,

Cel nebăgat în seamă

Se-adună din cartoane,

Regatul ambulant cu flamura în zdrenţe şi vrăbii scutieri,

Trec zilele ca ieri

Şi împăratul poate

Vorbeşte cu aceea ce se numeşte moarte,

Ea singură l-ascultă pe cel ce e prea singur,

Pe cel ce îşi ridică din noapte şi pereţii,

O mână îi întinde, ca unică regină,

Urcându-se doi miri, spre prea pustia lună...

 

[bolache alexandru]

Deși este despre regat, poezia este mai actuala ca oricând.Regatul ambulant cu flamura în zdrenţe şi vrăbii scutieri... Frumos!  

[Mihai Katin]

Multumesc  doamnelor care au  lecturat  acest  poem si  din gandul si  inima lor  au  dat  lumina  unei  sperante  umane de mai  bine!

cu  toata pretuirea mea!

[Vasilisia Lazăr]

Magistral poem! Citesc, citesc și-mi sângerează sufletul. Atâția oameni singuri! Numai ei și Cerul știu cum le este. E mila prea uitată,/ Sătuii prea smintiţi. Și da, anormalul devine, din zi în zi, tot mai mult, normal. Remarcabile metafore, puternică sensibilitate și empatie din partea autorului. Iar noi citim, ne întristăm, mai ţinem câte-un post/ ori facem o pomană/ la cei ce nu mai sunt și-n vremea asta, cel nebăgat în seamă/ se-adună din cartoane și poate mai vorbește din când în când cu moartea, singura care-l mai ascultă.

Nu-mi rămâne decât să fac o reverență adâncă în fața Poetului și Omului Mihai Katin.

[Ada Nemescu]

Recitesc și eu...

lacrima spartă și flamura-n zdrențe... deloc o iluzie, ale lumii carențe!

admirație, domnule Katin, aDa 

[Nuta Craciun]

O încântare de poem, am rămas fără cuvinte, citesc și recitesc... 

 O formulă poetică proprie, un câmp poetic în care se leagă şi se dezleagă sensuri, e parcă o pre-viziune a întâmplărilor sinelui, al asumării a toate care vin, se întâmplă și nu au cale de întoarcere, de parcă poetul şi-a adaptat sistemul de gândire şi meditaţie, la întâmplările paradoxale ale acestei lumi.

Încântată să vă citesc, respect! 

[Mihai Katin]

Este un poem al tristetii? Nu, este ca un cantec al unei alienari umane ce devine paradigma unui normal pe care il trecem in muzica, exemplu Streets of Philadelphia, astfel ne asumam toate miturile predestinarii si ale fatalitatii...

Cu mult drag celor ce trec prin „Regatul ambulant cu flamura în zdrenţe şi vrăbii scutieri”, dar descopera sus, sus de tot, albastrul curat al cerului!