Ultimul vals

[Mihai Katin]

 

 

Mişcarea imperceptibilă a mâinii

Mecanică durerii

Neputinţa mută  când paharul

Pare atât de departe

Încât setea se pietrifică,

Degetele apucă,

Imperceptibil

Se reface calvarul ducerii la buze,

Picături curg,

Mâna abandonează povara...

Cioburi,

Singurul sunet ce poate

Deschide ferestrele,

Ori vântul

Vrea s-o mai vadă

Atât de slabă,

Sfinţenia decăderii,

Ochii ei doar sorb imagini,

Descoperă oglinda

Şi pe străina aceea.

Bătrână,

Inertă,

Trup redus la oase acoperind

Ultima zvâcnire organică,

Gândul vrea un reper,

Refuză  monologul oglinzii,

Ochii uneori nu vor să mai vadă

O întrebare vibrează  în pereţi: cine eşti tu?

Din sticla tavanului nici un răspuns,

Vântul aruncă vârtejul de frunze

Galbene, arămii, umede, parfumate,

O acoperă uşor,

Ea le prinde, le sǎrutǎ

În ultima clipǎ dinaintea

Marelui vals...

Le duce spre buze, spre tâmple,

Castanul îi primeşte visele

În migraţia spre alt ţărm

Să înveţe de la el cum ea zbura

În anii iubirilor, ai zvâcnirii de sânge.

Buzele arse simt aroma toamnei

Tâmpla primeşte binecuvântarea vegetală,

Oglinda se cufundă în somn

Şi vântul  aduce ultimul vals,

Sufletul face primii paşi

Trupul îi dăruie urmele

Şi plăcerea infinitei rotiri.

 

[Mihai Katin]

multumesc mult,mult,extraordinar  de mult  aDa!!!!!

[Ada Nemescu]

Cioburi de oglindă, infinitezimal sunet descompus, arhitectura punctului lăsat de timp în univers, mişcarea fără răspuns...apoi liniştea cu aroma ei definitivă...

mereu uimită, aDa