Suflete, ai vrea să fii ram

[Mihai Katin]

Suflete, ai vrea să fii ram

De salcie verde,

Când eu îmi duc umbra din pas în alt pas

Mă implori fără glas

Să-ţi fac aripi de nor, să te ung cu albastru,

Să nu fiu neştiutul sihastru din mulţimea vuind,

Suflete ştiu, nu vrei haina de moarte,

Te-ngrozeşte un Lazăr gâfâindu-ţi în spate,

Mă implori: nu fii orb la păcat şi fiinţă!

Tu nu ai trebuinţă de ce-i trebuie gurii,

Ai spaima urii ce se urcă-n cuvinte, de răul din minte,

De laşităţi îngropate, ascunse, de somnul gângav,

De visul jilav,

Mă vrei mai curat, chiar resemnat,

Căci încă holda eu nu-s,

Nici val nu m-am dus,

Poate când iarbă voi creşte despre ea tu vorbeşte

Că n-am ştiut mai sus să te urc,

Doar umbrei din mine îi merge mai bine

Şi paşi ce nu sunt ţi-or spune cuvânt.

Suflete, vai, cum urci tu la Rai?

Priveşte-mă urmă

Cunună-n ţărână,

Priveşte-mă jos

Ţărm nisipos,

Mă macină marea şi-mi spune doar ea

De te aprinzi

Durere-ntr-o stea

Şi lacrima-ţi pică pe tâmpla mea piatră

Păcatele mii să nu mă mai ardă.

 

 

 

[Dinca Valerian]

"Poate când iarbă voi creşte despre ea tu vorbeşte

Că n-am ştiut mai sus să te urc,

Doar umbrei din mine îi merge mai bine

Şi paşi ce nu sunt ţi-or spune cuvânt."

Foarte frumos, am citit cu mare placere