regressus ad infinitum

[Mihai Katin]

 

 Uneori simt necesar pasul înapoi,

Reconversia, reiniţierea punctului şi a umbrei,

Vrea să fiu mortarul cărămizilor

De care umerii tăi îşi rezemau fecioria,

Vrea să mă aflu pământul podelei pe care tălpile de copilă

 Călcau uşor să nu sperie

Umbra greierilor.

Uneori poate chiar sunt incipientul vis din care

M-am recompus  

Ascultând inima mamei,

Angoasele ei până la limita acelui coşmar ancestral şi organic

De a te simţi ataşat, legat, indus

De conştiinţa ce-mi picura dragoste pe buzele

Arse de teama că păşesc printre atâtea raţiuni colţuroase,

Că trebuie să învăţ străzile şi numărul norilor

Din care voi căra în melancolii sisifice ploaia.

Uneori ştiu că mă refac în trecutul ca o rază sângerie

Anunţând că soarele

Se ascunde între coapsele nopţii.

 

 

 

 

[Pop Dorina]

Creațiile dumneavoastră au o eleganță la care tindem mulți. Felicitări!