Conjugări

[Mihai Katin]

 

 

Ieri nu mai văzut?

Nu mai recunoscut?

Măcar după paşi,

După umbra aceea care

Se agăţase în colţul zâmbetului tău,

Eram eu, de fapt ce a mai rămas,

Ce s-a mai putut aduna

Din fiinţarea printre atâtea timpuri  şi conjugări

Şi pronume personale... da, urăsc străzile goale,

Străzile pe care tu eşti o femeie alergând,

Temându-te, cu adrenalina în sudoarea de frică.

Uite, Luna, ce uşor ne ridică şi ascultăm:

Bing!... Bang!...

Vecernia singurătăţii pentru care

Uneori aprinzi lumânare şi ceri să fim iertaţi,

Dar păcatele crezi că sunt revocabile?

Uite, Luna, ireal ne  zideşte şi vibrǎm:

Ding !...Dong!...Ding !...Dong!...

Noaptea este atât de neagră încât

Adormi înfăşurată în umbra mea şi

Nu  răspunzi nici în vis

Dacă ieri m-ai văzut, dacă azi, dacă mâine

Sunt aici, în sus şi în jos,

În toate punctele cardinale din care începi

Monologul la imperfectul atât de necesar:

Ştiam, iubeam, priveam, zâmbeam, fiinţam...

 

 

[Dinca Valerian]

"Noaptea este atât de neagră încât / Adormi înfăşurată în umbra mea " Foarte frumoasa metafora, felicitari

[Manuela Munteanu]

O înstrăinare perfectă în imperfecțiunea ei, concepută armonios și meticulos. Felicitări! Atenție, v-a jucat feste autocorectorul în primele două versuri!