Elegie de gris

[Mihai Katin]

Moartea nu ne alege,

Nu ne  culege,

Nu arată pe care, nu doare,

Nu pune semn,

Nu scrie pe lemn, pe stele ori lună,

Nu este minciună sau vis, sens la paradis,

O ultimă paradigmă

Pentru care se exersează,

Uneori se visează

Între pereţi, pe tavan, cu ochii lipiţi de fereastră,

Cu floarea ofilită-n glastră şi la urmă

Întrebarea ce este şi cum,

Între praf, nori şi fum,

Urmele, vorbele, strângerea de mână, sărutul ultim

Care îl ştim,

Cu buzele arse de tăcerea pustiului

Ca şi penultima silabă

Disperată şi oarbă la căderea din lumi,

Ne-am vrea nebuni

Măcar să mai întoarcem o dată

Clepsidra unor zile banale, insipide,

Şotronul este pentru vrăbii,

La ruleta destin nu se plăteşte,

Negrul păleşte

Fiecare avem o culoare şi număr,

Zodia în care ni se ascund fericiri domestice ori vise

Cu fluturi albi în gene,

Amintirile nu sunt perene,

Trecutul  poate să se prăvălească în viitorul pe care

Ca iarba violet o să-l simţim cât încă ne iubim

Mourir d`aimer,

O şansă, o ultimă încercare

Cât se coseşte în zare

Şi nu ne-am copt, nu avem spic,

Trecători din nimic în nimic

Cu sufletul pot să ridic

Cerul pe alte culori,

Ori umbre de trepte

În zori privighetoarea ne vede

Ne agaţă aripi de tâmple şi fluier sidef

Să ne ascultăm ultimul plâns,

Ce s-a dus nu-i ascuns, e cercul sedus

Un pic de apus şi de rouă ceva,

Moartea un vals şi un strop de Malaga.

[Vasilisia Lazăr]

Of, moartea... Lua-o-ar moartea! Începutul mi-a amintit un pic de un poem al lui Ion postat recent:

moartea are mai multe uşi?

una şi bună

sau poate că are să nu fie-nghesuială...

Și da...

Ne-am vrea nebuni

Măcar să mai întoarcem o dată

Dar nu ne mai întoarcem. Oricum, nu pe același drum...

Reflexive gânduri. Fiecare le avem în felul nostru, dar nu toți le putem transpune în poezie.

[Mihaela Popa]

expresiv, meditativ...

într-adevăr "Trecători din nimic în nimic"

[Grig Salvan]

Elegiacă meditație asupra morții, de fapt asupra vieții la gândul ei.

„Moartea nu ne alege,

Nu ne  culege,

Nu arată pe care, nu doare,

Nu pune semn,

Nu scrie pe lemn, pe stele ori lună,

Nu este minciună sau vis, sens la paradis,”

Acest început ca o suită de negații mi-amintește de celebrul text al lui Dionisie Pseudoareopagitul despre ce NU este Dumnezeu...

[bolache alexandru]

Un poem despre pragul morții și toate schimbările produse. Întrebări pe care nu le punem inevitabil...

[Monica Pester]

Cum curge moartea după viață și viața după moarte, așa de adanc se preling metaforele în poemul d-voastră.  Ma bucura enorm ce citesc.