Monica Pester's Blog (490)

Acest Pământ

Într-o mână țin Pământul

Care arde, clocotește,

Pare că s-a rătăcit de sfântul

Demiurg,  ce-l ocrotește

Se zbate ca-ntr-o-nchisoare,

Se contractă, se dilată,

Tot mai aproape de Soare,

Cu puterea anulată.

E un titirez ce-mi spune ,

Supărat, cu chipul trist,

Am o datorie-anume,

Dar, oare, cât mai rezist ?

Încerc să-mi mângâi Pământul,

Gaia mea din moși…

Continuare

Adăugat de Monica Pester la Iulie 18, 2023 la 9:30pm — 6 Comentarii

Legământ

Îndurerată-mi lepăd carapacea

De vise și fantasme fumurii

Din viețile trecute îmi cer pacea

Și-aprind incandescențe purpurii

De mă strecor tăcut printre cuvinte

Fără să-mi număr anii de trăiri,

E fiindcă  șterg o lacrimă ce minte

Pe rugul meu intens de plăsmuiri

Sunt fiica unui șir de recunoașteri,

Am pus în scenă sute de-amintiri

Și-am înălțat o boltă de cunoașteri 

Din lumea…

Continuare

Adăugat de Monica Pester la Iulie 15, 2023 la 7:30pm — 7 Comentarii

În contratimp

De-aș fi știut cum visele caduce

Îți lăsau rănile deschise, sângerând,

M-aș fi întors cu mâinile în cruce,

Stâlp să îți fiu, să nu te pierd nicicând

În cale ți-aș fi pus covor de maci

De iarbă crudă și de gălbenele

Pe ele și pe inimă să-mi calci,

Hyperion, coborâtor din stele

De-aș fi-nțeles cum, arămiu, se zbate

Orfan și rece, sufletul târziu,

Un Univers întreg puteam străbate,

Fantoma unui…

Continuare

Adăugat de Monica Pester la Iulie 12, 2023 la 9:30pm — 6 Comentarii

Știu

Știu că iarba moștenește,

Viul inimii Pământ

Știu cum verdele-i șoptește

Apei ploii, legământ,

Și când ciutura o scaldă

Într-un abur de sfințire,

Crește ca o acoladă 

Înflorită de iubire.

Știu și marea cum respiră,

Din adâncuri se-arcuiește,

Și-albatrosul cum se miră

- Doamne, nu se mai sfârșește -

Toate știu că sunt înscrise

Și bătute în argint

De când trupul…

Continuare

Adăugat de Monica Pester la Iulie 8, 2023 la 12:47pm — 11 Comentarii

De-a v-ați ascunselea

În al șaptelea nor

Din al șaptelea cer

Mai rămâne un dor

Când, în jur, toate pier

O grădină de vise 

Am primit la-nceput

Peste gânduri ucise 

Respiram, punând scut.

M-am iubit în Eden,

M-am iubit peste flori

Răsăritul peren 

Se-ntrupa în culori.

Demiurgul lăsase

Seminții pe pământ

Frământări reîntoarse

Și un singur Cuvânt.

Am murit nu…

Continuare

Adăugat de Monica Pester la Iulie 7, 2023 la 7:02pm — 6 Comentarii

Facerea

Tu, doar, știai să dezlegi

Hieroglifele din mine,

Scrise-n pergamente-ntregi,

Scrise-n fier și scrise-n rhune

La vremea când vin cocorii

Să-și împartă cerurile,

Risipind parcă și norii

Deschizându-și pliscurile

Numai tu, înger…

Continuare

Adăugat de Monica Pester la Iulie 6, 2023 la 2:30am — 5 Comentarii

Cântec

Și mă du, mamă, mă du

Unde-așa de bine-mi fu,

Când nășteau cristalele,

Cercuiau izvoarele

Și-unde cerbii-n limba lor

Se-adunau, mugind de dor,

Chemau zânele pădurii

Să le hotărască nurii,

Du-mă, mamă, și mă lasă

Să-mi fie iar dor de casă,

Când îmi urc muntele verde

Să-mi văd umbra cum se pierde,

Să-mi fac aripa să zboare

Din nouri și pân-la soare,

Să nu…

Continuare

Adăugat de Monica Pester la Iulie 4, 2023 la 1:59am — 6 Comentarii

Pe marginea iubirii

Ma-nfiorat atunci privirea-ți autumnală

Ce-mi ucidea iubirea nebună, prin cuvinte

Îmi răscolea în suflet tendința criminală,

Să te ucid, la rându-mi, încet și pe șoptite.

Mă fulgerau prin lacrimi, săgețile fierbinți

Ale privirilor căprui,  necruțătoare,

Pe când mirosul mă scotea din minți

Un fel ciudat de mosc și lăcrămioare.

Visam la clipele când mai priveam în noi

Și ne jucam cuminți printre cuvinte,

Dar…

Continuare

Adăugat de Monica Pester la Iulie 3, 2023 la 10:00pm — 5 Comentarii

Confesiuni

Într-un mirific colț de lume,

Unde și Eu-l mi-e străin,

Unde-ametistul n-are nume

Dar strălucește-așa, blajin

În locu-n care, nepăsarea,

A dispărut, e fără sens,

Lăsând doar urme pe cărarea 

Pe care o băteam intens,

Acolo-n marginea pierdută

A unei stele de cleștar

Rămân mereu înmărmurită

Ca-ntr-o minune de altar.

Acolo îmi cunosc puterea 

Cu care vin,  sau , poate,…

Continuare

Adăugat de Monica Pester la Iunie 28, 2023 la 5:33pm — 13 Comentarii

La o naștere...

În noaptea asta mă  cufund  în mine,

Cu filigran de-argint pe o cosiță

Îmi pun pe frunte rimele străine

Și numai borangicuri în altiță.

În noaptea asta îmi aștept eternul,

Îmi voi cuprinde timpul tot, în palmă,

Să-mi vină pețitorii din infernul

Trecutului. Și să-i întâmpin calmă.

Cu brațul plin de flori și de cireșe,

Date în pârg pe buza craiului,

Rostogolite-n câmpuri de măceșe

Și unduite-n…

Continuare

Adăugat de Monica Pester la Iunie 23, 2023 la 11:00pm — 8 Comentarii

Gânduri

Trăiesc în cercul timpului meu,

Într-un infinit intangibil,

Mă doare secunda, sufletu-i greu,

Aripi se frâng invizibil.

Cuvintele zac, risipite pe câmp,

Inutile și seci, fără soare,

Uscate devreme în creierul tâmp,

Încremenit în lungă-așteptare.

Și nu mă găsesc îngerii mei,

Deși strig din plămâni, pe tăcute,

Așteaptă-mă, coasă, vrei să mă iei,

Dar zilele nu-mi sunt trecute…

Continuare

Adăugat de Monica Pester la Iunie 14, 2023 la 12:56am — 7 Comentarii

Povestea unui Demiurg

Cu greu recunosc că sunt un om cu dizabilități

Cu multe dizabilități.

Uite, eu nu pot să scot răul din oameni

Sau, nu știu să mint.

Mereu îmi ies pe gură numai informații prelucrate și nu las pretendentul

să gândească de unul…

Continuare

Adăugat de Monica Pester la Iunie 5, 2023 la 12:00am — 3 Comentarii

Algoritm

Astăzi îmi e dor

de tine, de mine,

de mâine, de pâine.

    Ba, nu !

Astăzi îmi e dor 

de tine și de pâine

De mine, mi-e dor mâine.

    Dar mâine îmi va fi iar dor,

de tine și iar de pâine,

pentru că de mine,

mi-a fost dor azi.

    Of, n-o scot la capăt !

Mâine îmi va fi  dor

de mâine și de tine.

    Iar azi, azi nu știu.

cred că mi-e dor de mine.

    Deci, să scriu…

Continuare

Adăugat de Monica Pester la Iunie 3, 2023 la 12:06am — 4 Comentarii

Calatoria

Din zbuciumul acesta, vag amețitor,

Cu volte, ca nisipuri mișcătoare,

Rămâi în joc doar cu un singur dor,

Să te întorci la Sursa creatoare.

Să-ți amintești de unde ai venit,

Și ce parcurs ți s-a întins în cale,

De câte brațe moi ai fost primit

Și câți ți-au spus că toate-s ale tale.

Ai mers cu ochii-nchiși de la-nceput,

Rugându-te să-ți onorezi contractul,

Să înveți lecția ce-odată n-ai…

Continuare

Adăugat de Monica Pester la Iunie 2, 2023 la 2:00am — 3 Comentarii

Dă-mi umbra . . .

Dă-mi umbra înapoi și nu mă alunga,

Ascunde-mă adânc în crucea inimii,

Adună-mi câmpurile, nu mă mai striga,

Sunt în deșert, când cântă beduinii.

Hrănește-mă cu pânză de paiang,

Cu dorul străveziului din soare,

Cu tone de culori ce mă atrag,

Spre viață, nu spre drumul de plecare

Păstrează-mi o frântură de poveste

Cu prințul ce-a-ntâlnit Șeherezada

În borangicuri și, prin vorbele celeste,

I-a…

Continuare

Adăugat de Monica Pester la Iunie 1, 2023 la 12:14am — 2 Comentarii

Când vei veni

Când vei veni să-mi scuturi lacrima,

Și-mi vei atinge pleoapa-ncercănată,

Voi ști că îmi trăiesc iar patima

Pierdută-n labirintul de-altădată.

Când vei veni pe-un inorog în spume,

Să îmi deschizi larg, porțile de rai,

Voi trece mândră,  peste val de lume,

În brațe calde iarăși să mă ai.

 

Voi aduna  visuri  rătăcitoare,

Să recompun imagini dispersate,

Ce ne-au răpus pe rând, pe…

Continuare

Adăugat de Monica Pester la Mai 31, 2023 la 8:30am — 1 Comentariu

Coșmarul

Se-ntunecă. Și stau pe-un colț de stâncă.

Gandind  clepsidra cum întoarce  anii

Mă uit în falia ce mă așteaptă-adâncă,

Și îmi imaginez cât sunt de stranii

Figurile ce râd cu fața hâdă

Și îmi trimit salutul lor de gheață.

Nimic nu poate azi să mai surâdă,

Mi-e sufletul uscat, ca de paiață.

Nu pot să mișc, să mă despart de el,

Teama de-a nu îl pierde e mai mare

Dar ca stăpână-n strâmtul meu…

Continuare

Adăugat de Monica Pester la Mai 30, 2023 la 9:00pm — 1 Comentariu

Tristețe de trecere

Vânt hain din vârf de munte,

Dă-mi vigoarea ta din nou,

Nu mi-e  bine și, prea multe

Le-am trecut ca un erou.

Duc pe umeri haine grele

Și păcatele din neam

Câte mai sunt ale mele,

Și iertare, cât mai  am ?

Astăzi, viersul rugăciunii 

Și-a pierdut  sensul sfințit

Pare că taina minunii

Pentru mine s-a oprit.

Și mi-e crucea prea greoaie,

Puterea mă…

Continuare

Adăugat de Monica Pester la Mai 29, 2023 la 8:30am — 1 Comentariu

Regrete

Vreau să acopăr cerul cu lacrimi sărate,

Să-mi arunc disperarea în mare de stele,

Renunț la standardele vechi, perimate,

Pierdute-s deja, jumătate din ele.

Schimbam altădată seva nopții în zi,

Traversam defileul de înger albastru,

Și visam într-una, când liberă voi fi,

Că îl pot slăvi chiar și pe Zoroastru. 

Gandeam ca voi lăsa numai urme cu sens,

Notificate clar în registrul vremii,

Și-am să…

Continuare

Adăugat de Monica Pester la Mai 28, 2023 la 3:30pm — 1 Comentariu

Lacul

Spre malul lovit de cercuri caduce

Vin nuferi boltiți ce valul aduce,

În rânduri egale și timpi măsurați,

Grupați sau perechi, dar nenumărați.

Presară omăt peste ochiul de apă

Și-așteptă-n tăcere pe cel ce se-adapă,

Pe puiul de cerb sau o căprioară,

Ce iese în lume pentru întâia oară,…

Continuare

Adăugat de Monica Pester la Mai 26, 2023 la 9:21pm — 1 Comentariu

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1000 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog În pas cu toamna a utilizatorului C.Titi Nechita
"Mulțumesc frumos tuturor pentru popas și semn!"
cu 3 ore în urmă
C.Titi Nechita a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Deznădejde a utilizatorului C.Titi Nechita
"D-na Vasilisia, d-na Nemescu, mulțumiri de popas și semn!"
cu 3 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Flori întunecate (de Ziua Unirii) a utilizatorului Rotariu Dorel
"O poezie patriotică necesară! Să nu uităm de ce viețuim pe aici. La mulți ani! 💙💛❤️"
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Flori întunecate (de Ziua Unirii) a lui Rotariu Dorel
cu 9 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Măsura vremii a utilizatorului Mihai Katin
"Ce cursivitate firească! O retorică amplă, definiție a verbului -a fi-  M-a pus pe…"
cu 9 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Măsura vremii a lui Mihai Katin
cu 9 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poeți în dialog a utilizatorului Costel Zăgan
"mda."
cu 10 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noapte criminală a utilizatorului Costel Zăgan
"Cine știe, înțelege!"
cu 10 ore în urmă
Costel Zăgan a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noapte criminală a utilizatorului Costel Zăgan
"Sărut-mâna! "
cu 10 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Poeți în dialog a utilizatorului Costel Zăgan
"Poezia ca respirație. aDa"
cu 10 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog bibelou pe sobă a utilizatorului bolache alexandru
"Mmmmnnn, gutui coapte! La fel versurile aproape intime din  buzunarul poetului. Frumoasă…"
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog bibelou pe sobă a lui bolache alexandru
cu 10 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog De tine, moarte... a utilizatorului Rădița Răpeanu
"Amintești de celebrul * Nu am cu tine moarte, nimic..* de Grigore Vieru Bine scris, aDa"
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog De tine, moarte... a lui Rădița Răpeanu
cu 10 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Deznădejde a utilizatorului C.Titi Nechita
"Un manifest fără echivoc. Trezirea întârzie, se simte! aDa"
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Deznădejde a lui C.Titi Nechita
cu 10 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Noapte criminală a utilizatorului Costel Zăgan
"Am zâmbit. Experimentul e special. Arhitectura cuvintelor este gândită strategic. aDa"
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog Noapte criminală a lui Costel Zăgan
cu 10 ore în urmă
Ada Nemescu a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog ritual a utilizatorului Vasilisia Lazăr
"Mă cuprinde o tristețe iremediabilă,  cum spune poetul... După ce mă porți prin simfonii,…"
cu 10 ore în urmă
Utilizatorului Ada Nemescu îi place postarea pe blog ritual a lui Vasilisia Lazăr
cu 10 ore în urmă

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2025   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor