Cu greu recunosc că sunt un om cu dizabilități

Cu multe dizabilități.

Uite, eu nu pot să scot răul din oameni

Sau, nu știu să mint.

Mereu îmi ies pe gură numai informații prelucrate și nu las pretendentul

să gândească de unul singur

Dau totul cu frenezie și implicare.

Urâtă dizabilitate !

Dar cea mai mare dintre ele, instalată de câtva timp încoace, practic, apărută peste noapte, este că

Mă nasc în fiecare zi.

Dintr-o dată, m-am pomenit că mă nasc în  fiecare zi.

Dar nu oricum.

He, he, e proces lung

În toate anotimpurile, zilnic, eu ma nasc de 365 de ori pe an !

Cum fac ?

Mă nasc dimineața, îmi beau cafeaua după tabiet

Timp în care mă gândesc ce viață voi avea azi

Da, da.

De la naștere până la bătrânețe. Și moarte, firește

Credeți că e simplu ?

Trebuie programate mii de întâmplări, mii de oameni pe care să-i întâlnești

la un moment dat pe traseu.

 Trebuie să-mi fixez traume emoționale sau boli , ca să păstrez un echilibru și să am apoi la ce mă raporta .

Nu e chiar greu, am învățat să mă descurc

Cel mai greu mi se pare să stabilesc cum să mor în ziua respectiva.

La ce vârstă, din ce cauză

Oh, Doamne, e atât de obositor.

Stau și mă gândesc că mai trebuie să-mi aleg și părinții de fiecare dată, frații,

țara unde voi trăi. Astea sunt lucruri sensibile

Și lecțiile, da, sunt lecțiile pe care aleg să le trăiesc și să rămân cu ceva din ele.

Uit să-mi trăiesc adolescența și o pierd cu fleacuri, deci bătrânețea vine repede.

Sau îmi consum maturitatea neavând grijă de mine și în ziua aceea 

trebuie să-mi fixez moartea mai devreme.

În unele zile,  uit să-mi proiectez copii.

Și viața asta e tare urâtă fără ei, se umple greu,

iar la bătrânețe trebuie să-mi proiectez să fiu aspru, tipicar, morocănos sau agresiv. Brrr. . .

Alteori, când caut și nu găsesc sufletul pereche, îmi iau parteneri la rând ca să încerc viața în doi.

E cea mai obositoare viață pentru că partenerii sunt la fel, nu am timp să îi desenez diferit.

În fine, e greu !

Una peste alta,

e al naibii de greu să fii Demiurg .

Dar, continui să-ncerc  . . .

Monica Pester

Vizualizări: 72

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al ÎNSEMNE CULTURALE !

Alătură-te reţelei ÎNSEMNE CULTURALE

Comentariu publicat de Valeria Merca pe Iunie 26, 2022 la 6:34am

Ideea mi-a plăcut, dar găsesc prea multă poveste în acest text. Mult prea explicit. 

Cu toate acestea, am citit cu plăcere. 

Comentariu publicat de Monica Pester pe Iunie 25, 2022 la 2:30pm

Onorată  !

Comentariu publicat de bolache alexandru pe Iunie 24, 2022 la 10:26am
Nu trebuie să te mai semnezi în finalul poeziei, aceasta fiind pagina ta. Poezia mi-a plăcut.

Despre

Ion Lazăr da Coza a creat această reţea Ning.

conducere site redacție

FONDATORI

ION LAZĂR da COZA - scriitor

VASILISIA LAZĂR - poetă, membră UZPR

ADMINISTRATORI-EDITORI

SOFIA SINCĂ - prozatoare

ADA NEMESCU - poetă, artist plastic, membră UZPR

AUGUSTA COSTIN (CHRIS) - prozatoare

MIHAELA POPA - poetă

GRIG SALVAN - prozator, cantautor

BOLACHE ALEXANDRU - poet

MIHAI KATIN - poet

GABRIELA RAUCĂ - poetă, membră UZPR (redactor promovare media) 

CARMEN POPESCU - scriitoare, membră UZPR (redactor promovare media) 

ATENȚIE!

Fiecare postare trebuie făcută în spaţiile special constituite pentru genurile literar/artistice stabilite. Postarea în alte locuri decât cele stabilite de regulile site-ului, atrage eliminarea postării de către membrii administraţiei, fără atenţionarea autorului! De exemplu, un eseu postat în spațiul prozei va fi șters. Pentru cele mai frecventate genuri, reamintim locațiile unde trebuie postate. Pentru a posta:

1. POEZIE, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

2. PROZĂ, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

3. ESEU, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

4. FOTOGRAFII, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

5. VIDEOCLIPURI, click AICI, apoi click pe ADĂUGARE!

Toate acestea le puteți accesa și din bara de sus a site-ului. Este admisă doar o postare pe zi, pentru fiecare secțiune, creație proprie. Folosirea diacriticelor este obligatorie. 

Zile de naştere

Zile de naştere sărbătorite astăzi

Zile de naştere sărbătorite mâine

donații

Pentru cei care doresc să susțină acest site, DONAȚII la: 

RO45CECEB00008RON1057488

titular cont: LAZAR VASILISIA 

(CEC Bank)

*

***

Pentru acest an, au donat:

Gabriela Raucă - 1000 lei

Burtea Corina-Elena - 200 lei

important!

Activitatea Recentă

Postare de log efectuată de Mihai Katin

Uneori sunt verdele ierbi

 Uneori sunt verdele ierbiiPrin care arunci furnicilorBoabele secundelor nocturne,Uneori tremur…Vezi mai mult
cu 12 ore în urmă
Lui Ioniţă Gabriela i-a plăcut discuţia Noaptea, potopul… a lui Ion Lazăr da Coza
ieri
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog călăuza a lui nicolae vaduva
ieri
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog Ne trece timpul a lui Chris
ieri
Utilizatorului Ioniţă Gabriela îi place postarea pe blog Ne trece timpul a lui Chris
ieri
Ioniţă Gabriela a contribuit cu răspunsuri la discuţia Insula Șerpilor a utilizatorului Ioniţă Gabriela
"Lisia, multumesc de la cer pan' la pamant! Avem nevoie de incurajari, de vorbe frumoase. Eu…"
ieri
Elena Victoria Glodean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Lipsa de secunde a utilizatorului Mihai Katin
"Impresionant mod de a descrie”seceta de ore” în care trăim. Mi-a plăcut mult…"
ieri
Utilizatorului Elena Victoria Glodean îi place postarea pe blog Visul a lui ELENA AGIU-NEACSU
ieri
Elena Victoria Glodean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adagio a utilizatorului Elena Victoria Glodean
"Vasilisia Lazăr, vă mulțumesc din suflet pentru acest frumos, cald și cuprinzător comentariu!"
ieri
Elena Victoria Glodean a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Adagio a utilizatorului Elena Victoria Glodean
"Mihai Katin, vă mulțumesc frumos pentru popas și comentariu! Aveți dreptate, ideea de la care am…"
ieri
Cristina Nălbitoru a postat o discuţie

Am pierdut buletinul!

      Într-o zi de marți sosește Ion într-un municipiu aflat pe malul drept al Oltului, cu anume…Vezi mai mult
ieri
ELENA AGIU-NEACSU a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Visul a utilizatorului ELENA AGIU-NEACSU
"Vă mulţumesc pentru răgazul acordat şi pentru apreciere!"
ieri
Lui Țirel Geta i-a plăcut discuţia Vulpea (Fabulă) a lui ELENA AGIU-NEACSU
ieri
Lui Țirel Geta i-a plăcut discuţia Ion şi a lui Mărie a lui ELENA AGIU-NEACSU
ieri
Utilizatorului Vasilisia Lazăr îi place postarea pe blog Introspecție a lui Mnica Pester
Marţi
Vasilisia Lazăr a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Introspecție a utilizatorului Mnica Pester
"„Fată cu misie rară”, poezia ta este o călătorie de purificare interioară, în…"
Marţi
Maria Mitea a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Suntem a utilizatorului Maria Mitea
"Vasilisia, Mulțumesc pentru lectură și apreciere, cuvintele de bine! Mă bucură și inspiră! "
Marţi
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Fluture pe buche a utilizatorului Alina Ilie
"Când știi și vrei să m-alegi,Când pâine îmi dai și pârâu,Lumină…"
Marţi
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Ne trece timpul a utilizatorului Chris
"Un foșnet timid mă întoarce Tu stai cu privirea tăcută Precum o poveste țesută Pe pânza…"
Marţi
Mihai Katin a adăugat comentarii în legătură cu postarea de blog Introspecție a utilizatorului Mnica Pester
"Arde carnea înlăuntru, sunt făcută din eter,  Zbor cu sete peste vrajbă, peste lupi cu…"
Marţi

Antologiile site-ului „ÎNSEMNE CULTURALE”

„Ecouri din viitor”, 2022 AICI

Atlasul cu diezi  2017 AICI

Autograf pentru m(â)ine  2013 AICI

© 2026   Created by Ion Lazăr da Coza.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor