Povestea unui Demiurg

[Monica Pester]

Cu greu recunosc că sunt un om cu dizabilități

Cu multe dizabilități.

Uite, eu nu pot să scot răul din oameni

Sau, nu știu să mint.

Mereu îmi ies pe gură numai informații prelucrate și nu las pretendentul

să gândească de unul singur

Dau totul cu frenezie și implicare.

Urâtă dizabilitate !

Dar cea mai mare dintre ele, instalată de câtva timp încoace, practic, apărută peste noapte, este că

Mă nasc în fiecare zi.

Dintr-o dată, m-am pomenit că mă nasc în  fiecare zi.

Dar nu oricum.

He, he, e proces lung

În toate anotimpurile, zilnic, eu ma nasc de 365 de ori pe an !

Cum fac ?

Mă nasc dimineața, îmi beau cafeaua după tabiet

Timp în care mă gândesc ce viață voi avea azi

Da, da.

De la naștere până la bătrânețe. Și moarte, firește

Credeți că e simplu ?

Trebuie programate mii de întâmplări, mii de oameni pe care să-i întâlnești

la un moment dat pe traseu.

 Trebuie să-mi fixez traume emoționale sau boli , ca să păstrez un echilibru și să am apoi la ce mă raporta .

Nu e chiar greu, am învățat să mă descurc

Cel mai greu mi se pare să stabilesc cum să mor în ziua respectiva.

La ce vârstă, din ce cauză

Oh, Doamne, e atât de obositor.

Stau și mă gândesc că mai trebuie să-mi aleg și părinții de fiecare dată, frații,

țara unde voi trăi. Astea sunt lucruri sensibile

Și lecțiile, da, sunt lecțiile pe care aleg să le trăiesc și să rămân cu ceva din ele.

Uit să-mi trăiesc adolescența și o pierd cu fleacuri, deci bătrânețea vine repede.

Sau îmi consum maturitatea neavând grijă de mine și în ziua aceea 

trebuie să-mi fixez moartea mai devreme.

În unele zile,  uit să-mi proiectez copii.

Și viața asta e tare urâtă fără ei, se umple greu,

iar la bătrânețe trebuie să-mi proiectez să fiu aspru, tipicar, morocănos sau agresiv. Brrr. . .

Alteori, când caut și nu găsesc sufletul pereche, îmi iau parteneri la rând ca să încerc viața în doi.

E cea mai obositoare viață pentru că partenerii sunt la fel, nu am timp să îi desenez diferit.

În fine, e greu !

Una peste alta,

e al naibii de greu să fii Demiurg .

Dar, continui să-ncerc  . . .

Monica Pester

[Valeria Merca]

Ideea mi-a plăcut, dar găsesc prea multă poveste în acest text. Mult prea explicit. 

Cu toate acestea, am citit cu plăcere. 

[Monica Pester]

Onorată  !

[bolache alexandru]

Nu trebuie să te mai semnezi în finalul poeziei, aceasta fiind pagina ta. Poezia mi-a plăcut.