Calatoria

[Monica Pester]

⁸

Din zbuciumul acesta, vag amețitor,

Cu volte, ca nisipuri mișcătoare,

Rămâi în joc doar cu un singur dor,

Să te întorci la Sursa creatoare.

Să-ți amintești de unde ai venit,

Și ce parcurs ți s-a întins în cale,

De câte brațe moi ai fost primit

Și câți ți-au spus că toate-s ale tale.

Ai mers cu ochii-nchiși de la-nceput,

Rugându-te să-ți onorezi contractul,

Să înveți lecția ce-odată n-ai putut,

S-o treci. Și astăzi, planul este altul.

Sunt chei de boltă ce le afli în urcare,

Vrând să deschizi cărări necunoscute,

Dar Timpul, care tot mai mult te doare,

Se scurge prin secundele trecute

Esti trecător,  să nu ai însă teamă,

Totul ni se  petrece în plan solitar,

Ascultă semnele și vei baga de seamă

Cum, simplu faci din Timp, un avatar.

[Monica Pester]

Da, iar m-ati convins, dna Ana . Am refăcut. Și iar mulțumesc. 

[Monica Pester]

Chiar de n-ai itinerar,  într-o clipă de calvar, cu înțelesu-i amar,

treci agale, singular,  până-n dulcele hotar,  sa-ți adapi buieștri iar . . . 

[Mihai Katin]

Timpul   este poate un  avatar

un altar

un ecou  amar

un dar

dramuit avar

un sertar

de care nu  ai  habar

cand rasar

stele de var

si  privesti  doar

cum toate par

secunde clestar

cu  pretuire!