în copilărie iubeam deopotrivă lumina şi întunericul
nu ştiam că sunt lucruri care se fac la lumina zilei
şi lucruri care se fac la adăpostul întunericului

iubeam deopotrivă răsăritul soarelui şi cerul mereu înstelat
roua de pe bujori şi mireasma de zmeură coaptă perdeaua
de zorele dimprejurul casei şi cântarea de greieri a nopţii

laboratorul foto unde înghesuiam fetele să le fac poze
şi le sărutam şi developam apoi în alb-negru
imagini din viaţa aceea color
prietenii mei spărgeau seara becurile de pe stradă
ca să-şi poată îmbrăţişa mai bine iubitele

vara ţin minte mergeam să auzim bulldogul cum bate
şi să vedem batoza cum treieră grâu în spatele ceapeului
ce ne mai tăvăleam prin şirele de paie
până venea jitarul să ne alunge
de teamă să nu iscăm vreun incendiu

uneori fugeam de acasă şi ne ascundeam
în snopii de tulei de porumb de pe câmp

făceam năzbâtii mai multe ca ion creangă
şi mâncam bătaie mai multă ca în beciurile securităţii

acum lumina are alt înţeles iar întunericul acelaşi
şi fie că înţelegem fie că nu soarele tot răsare
şi nicio noapte nu e nesfârşită