Mai e puţin,

umbra mi s-a întins

prin odaie şi-n afara ei,

lacrimile se prelingeau printre degete

mai fierbinţi şi mai repezi,

mâini nerăbdătoare

prinseseră încheieturile mâinilor,

mi se părea

că niciodată n-am fost

mai singur…

Mai e puţin.

Iubind acum vei râde de cer şi de infern

Prin naştere suntem torţe arzând, sortite…

E un fir, ca un vis... …

omul din oglindă

omul din oglindă era palid

trecea timpul pe lângă el

veșnicia părea că se preface în fum

căuta tristețea prin foile galbene

ale albumelor cu fotografii

și nu găsea decât amintiri.

vremea alerga precum caii

fără să se privească…

Într-o dimineaţă ceţoasă

când ploaia biciuia obloanele,

mă învârteam prin cameră

şi-mi lipeam fruntea de geamuri

uitându-mă cum nisipul

absoarbe repede ploaia

şi gândind că nimic pe lume

nu mă va împiedica să alerg

acolo, unde… sunt aşteptat.

În tragedia mea multicoloră

Am constatat că viața-i inodoră,

N-o vezi, n-o simți decât atunci

Când labirintul nu i-l mai descurci.



E ca un râu cu malurile-abrupte

Și multe scări cu trepte rupte,

Coborî sau urci obositor de greu

Plătind tribut regretelor mereu.



Un curcubeu pe jumătate prins

De coapsa unei stele ce s-a stins,

Când trec grăbite aprige furtuni,

Și toate vor în suflet să le-aduni.



E ca un…

Pe matca lumii mai freamătă un glas,

Şi aşteptări ce nu au să mai fie,

Şi somnul lung ce şi-a facut popas,

Pe locul însemnat pentru vecie.

Uitat de toţi, de tine deopotrivă,

Cu ochii orbi tinzând spre zări prin bezne,

O resemnare - ispită milostivă,

Îmi intră-n suflet amăgitor de lesne.

Să opresc din umblet visul e-n zadar,

Gonind din urmă gândurile nude,

Sufletu-mi epavă mai tânjeşte doar,

Lumina ce…

Iubito,

de ce vrei să-mi schimbi zeii

la care mă închin?

Romanii lăsau altarele învinşilor, dacă se predau! 

Eu, la primul tău zâmbet înrourat,

poarta cetăţii am deschis-o.

De ce vrei, acum, să-mi schimb zeii

şi să nu mă mai închin la mersul tău,

la ochii tăi,

la sânii tăi?

Dacă se predau fără luptă,

romanii lăsau intacte altarele…

O imensă sferă carbonizată într-o prăpastie

Soarele obosise, slăbise, se vlăguise,

lent a căzut într-un crater imens,…

Opreşte clipa, călătorule!

Toamna mea de azi,

acoperă-mi sub frunzişul galben

tristeţea din suflet;

să o faci încet să nu-o doară.

Pune-mi sub mantia ta ruginie

la putrezit

gândurile negre,

temerile

şi grijile de peste zi

ce mă tulbură

la vreme de seară;

Fă iarna să vină mai repede,

să viscolească şi să-şi aşeze

troienele de bucurie

ale colindătorilor;

să nu poată ieşi nici umbra lor

de sub ele.

Să le spele apoi

cu lumina vie…

Un aer trist

străbătea încăperea

în care sălăşluiam

într-o pâclă de fum

şi-o dezordine vie

pesemne de mine

aruncată-n timpul

ce nu vrea să…

mai treacă odat’.

Ca să ajungă la capătul străzii,

are nevoie de timpul-durată

(a dura, durare)

Cineva

tastează greşit

şi durare devine

durere,

durare + durere = îndurerare…

dacă ar corecta,

s-ar transforma în “îndurare”

dar pentru a afla îndurare

mai are mult de mers şontâc-şontâc…

capătul străzii e departe…

răbdare, răbdare!

Odată,

demult

plecat

la drum, departe,

părea că-s cu ceva viaţă.

Acum,

obosit,

păream că am chipul mort,

însă… am aflat

că-s pe drumul de-ntoarcere acas’,

pentru prima oară de atunci,

chipu-mi căpăta viaţă.

    Trăiam.

Un început n-am reușit să-l termin niciodată,

Nici viața n-am să mi-o pot duce până la sfârșit,

Pentru că-n lumea asta-n negru colorată

Destinul meu între suspin și lacrimi s-a rănit.



Oglinzile s-au spart în zori lovite de cuvinte

Când sângerau albastru florile sub geamuri,

De-atâta dor voiam să nu-mi aduc aminte

Cum tremurau privirile pe mugurii din ramuri.



Poate-am cerut prea mult destinului să facă…

S-a risipit lumina în trena strânsă-n joc

Adusă de pescarii pădurilor nebune,

Pe colţ de iarnă-ți scriu cu sunete de foc

Iar semnătura nopţii e arc fără de nume.



Mă-mbrac în dor albastru pe torţa unui…

vreau să vii ca o zi după o alta
iar eu să mă gândesc cum să agăț centrul universului
de bretelele înnodate în picătura unde înot

flămândă și strălucitoare
tremurând sub degetul tău

știu că mă găsești pretutindeni
chiar de mă întorc sub talpa ta

chiar dacă nu îți sărut pieptul

mă numesc femeie
deși m-ar putea chema întuneric

nu te teme
în mijloc am așezat și spice de grâu

știu

 îmi vei spune că în portmoneul uzat 

 o ții fedeleș

 eu am pierdut- o peste gândul clipelor

 zilelor

 acum iau fiecare literă și o pipăi

 este albastră îmi vei spune

 îți spun așa de clar este imitație

 hmm

 florile albastre ale neghinei au rezistat ultimei brume

 mă întind pe covorul rece

 las gândurile să fredelească adâncuri

 înălțimi

 și culori de ce nu

 asa…

 să aflu brațele…

Ploua.

Zorile luminau acoperişurile

motelului în care stăteam

ascuns la fereastră

şi gândeam că nu mi-a rămas

memorie decât pentru zilele

rămas… Singur.