O imensă sferă carbonizată într-o prăpastie

[Irina Lucia Mihalca]

O imensă sferă carbonizată într-o prăpastie

Soarele obosise, slăbise, se vlăguise,
lent a căzut într-un crater imens,
se preschimba
din foc incandescent în negrul-cărbune.

O imensă sferă carbonizată într-o prăpastie!

Plângeam pe marginea craterului,
îl rugam să îşi revină,
să nu se stingă, să nu moară,
mă rugam, îl rugam
să îşi adune forţele,
să urce pe cer.

Mici semne, sforţări, licăriri, reîncepu să lumineze,
culorile i se schimbau,
cu mari eforturi se înalţa,
slăbit, revenea la loc, sunet, durere, asfixiere.

Simţeam asta, ştiam asta,
depindea atât de mult de noi,
de iubire,
lacrimi, dorinţe,
gând-iubire, gând-lumină.

Slăbit nu reuşea, agoniza,
am chemat, am strigăt oamenii...
Stând acolo pe marginea craterului,
umbrele noastre uitându-se
Lacrimi, rugă, dorinţă,
neputinţă-n durere, agonie, stingere.

Cu mare efort pâlpâia viaţă luminii,
pulsând schimba culorile
să redevină minge de foc, Lumină.

Cu mare efort se înălţa puţin câte puţin,
inutil efort,
puterile-i slăbiseră, căzuse la loc.
Se stinse treptat, mistuit,
tăcut spre veşnicie într-o sinistră noapte.

O imensă sferă carbonizată într-o prăpastie!

Toţi plecaseră.
Doar eu cimitir în suflet,
Doar eu lacrimă în agonia Soarelui,
Doar eu plângând stingerea Soarelui din vis.

O imensă sferă carbonizată într-o prăpastie!

[Irina Lucia Mihalca]

Da, Lisia, de noi depinde lumea in care traim! De iubirea noastra!

Un vis cu o profunda semnificatie!

Cu multumiri, Irina

[Vasilisia Lazăr]

Deci, iubirea noastră e prea mică... altfel soarele ar fi revenit pe cer.

Acesta a fost coșmar, nu vis, Irina. Frumos!

[Irina Lucia Mihalca]

Multumesc, Da Coza.

Visele sunt prozaic redate, ca intr-un film. Si totusi, am simtit dorinta sa il transpun intr-o poezie.

O zi minunata!

[Ion Lazăr da Coza]

...Și bine că a fost doar un vis. :)

Deși subiectul e pentru proză, ai reușit să faci poezie.

da Coza

[Irina Lucia Mihalca]

Totul a plecat de la un visSofy .

Il redau textual asa cum l-am avut:
"Se facea ca Soarele nostru, al pamantenilor, obosise, se vlaguise. Treptat a cazut lent intr-un crater imens, se preschimba din culoarea incandescent-aurie intr-un carbune, carbonizat, negru-pamantiu. O sfera imensa, asemeni unui lemn ars intr-o prapastie.
Plangeam pe marginea craterului, imi doream ca Soarele sa nu moara, il rugam sa isi revina, sa nu se stinga, sa isi adune fortele si sa revina pe cer. Mici licariri, incet-incet dadea semne de revenire, Soarele reincepu sa se lumineze, culorile i se schimbau si parca incerca cu eforturi mari sa se inalte... dar vai era slabit, revenea la loc.
Simteam ce mult depindea de energia noastra, de iubirea noastra, ma rugam, ii trimiteam energia mea, lumina mea. Am inteles ca era insuficient, fiind atat de slabit... am chemat oamenii din jur, si stand acolo pe marginea craterului, uitandu-ne la soarele nostru, ii trimiteam iubirea noastra, nevoia noastra de el, il rugam cu lacrimi in ochi sa nu plece, sa nu ne paraseasca. Incerca sa palpaie asemeni vietii fiecaruia, sa isi schimbe culorile spre incandencent, sa redevina o minge de foc si cu efort incerca sa se inalte si totusi inutil caci puterile ii slabisera, cazuse la loc, redevenind o masa enorma carbonizata ...
Toti plecasera, doar eu plangeam pe marginea imensului crater agonia Soarelui nostru, ca, in final, sa privesc masa enorma carbonizata asemeni unui carbune sau lemn ars..."

Cautand eventuale explicatii am gasit doar doua filme:
http://www.youtube.com/watch?v=9yRAqOONWR0
http://www.youtube.com/watch?v=yq1PLZrfcxQ&feature=related

Cu multumiri pentru intelegere si ganduri, Irina

[Sofia Sincă]

''O imensă sferă carbonizată într-o prăpastie!'' - o poveste versificată, bună de SF.

Am citit cu plăcere, Sofy!