în loc de 

Tatăl nostru

recit

poemul unui prieten

și unde-ajung nu-i hotar

Costel Zăgan

caprele îndărătnice

se bat pentru lapte și țapi

ridic iurta acolo unde vântul

își fierbe o zeamă

la sfatul bătrânilor

ne așezăm și cântăm despre lume

în timp ce mâncăm degetul mi-a căzut singur

totuși mai bine decât moartea

el să întrebe

domnule

sunteți cumva dintr-o țară creștină

aud clopotele, 

bărbații cu steaguri în mâini

nimeni nu are curaj să vorbească

de…

călătorie 

spre dragostea pierdută

pagubă-n ciuperci

Costel Zăgan

în fiecare noapte

frunzăresc timpul

filă cu filă

mă opresc la secunda

în care sufletul tău

își înalță pânzele

privesc

cum se ridică încet

discret

cum dispare în cântec

ca un gând tăcut

două aripi fără pasăre

mi se lipesc de umeri

purtându-mă în zbor

lin

până dincolo de clipa

prezentă

le aud șoptind trist

tânguitor

doar pentru…

Deși sunt o maestră  a faliilor dure,

arunc încet o urnă în care am tot ars

sentințe, amânări din colțurile-obscure

ale bietului suflet, momit la un popas.

S-au  perindat lăsându-și amprenta spre citire

în drumul străbătut prin ploi de nechemări,

și mi-au  redus ființa până la amorțire,

tot  numărând sub pernă atâtea amânări.

Când le-am trecut pe toate sub malaxorul minții,

hulpav le mesteca, cu foame de…

Contemplator de sălcii aplecate 

Pe-altarul gol al fluviului divin, 

Mă trec fiorii frunzei ce se zbate

Și, rămuros, penumbrelor…

Timpul îmi măsoară pasul

În sezoane de iubire,

Clipe se ascund în ceasul

Fără sevă de trăire.



Mă grăbesc spre asfințitul

Părăsit pe malul rece

Și sfidând tot nesfârșitul

Mă opun, nu-l las să plece.



Îi șoptesc printre suspine

Să mai stea măcar o seară

Fiindcă n-am știut a-i ține

Strălucirea dintr-o vară.



Am crezut că-n nopți cu stele

Îmi va dărui săruturi

Numai mie, prin perdele

De corali…