dar

[Vasilisia Lazăr]

în fiecare noapte

frunzăresc timpul

filă cu filă

mă opresc la secunda

în care sufletul tău

își înalță pânzele

privesc

cum se ridică încet

discret

cum dispare în cântec

ca un gând tăcut

 

două aripi fără pasăre

mi se lipesc de umeri

purtându-mă în zbor

lin

până dincolo de clipa

prezentă

 

le aud șoptind trist

tânguitor

doar pentru mine

cântec duios

pe cer însingurat

 

mângâi durerea lor

o închid în mine adânc

cântul devine sfâșietor

din ce în ce mai stins

și tot mai departe

 

în fiecare noapte

o pană mi se așază în palmă

o pană dalbă

imaculată

 

apoi cântecul tace

.

(aprilie, 2021)

[Vasilisia Lazăr]

Vă mulțumesc din inimă pentru minunatele cuvinte! Cu drag și prețuire pentru toți!

[Chris]

frumos si dureros!

[Grig Salvan]

De o duioșie fără margini. „Frunzăresc timpul”, parcă se aud filele întoarse în tăcere. Imaginea sufletului care-și ridică pânzele asemeni unei corăbii celeste și se topește în eterul unui cântec e deosebită. Altă imagine inedită: 

„ două aripi fără pasăre

mi se lipesc de umeri

purtându-mă în zbor...”

sau

„în fiecare noapte

o pană mi se așază în palmă

o pană dalbă

imaculată...”

[Rădița Răpeanu]

Iubirea in singurătatea ta cu toate formele
ei: acceptarea, afinitatea, devotamentul, adoraţia, dragostea, mila... resemnarea...

[gabriel cristea]

Un poem covârșitor, finalul impecabil! 

[bolache alexandru]

Dor și durere într-un cântec sfâșietor însingurat!

[petrut dan]

Poezia ta are ceva foarte feminin, nici nu e nevoie să depui cine știe ce eforturi sau să apelezi cine știe ce cuvinte pentru că ea singură își găsește calea și de cele mai multe ori destinatarul. În  sensul  că propui teme atât de cunoscute și situații prin care de prea multe ori am trecut încât obișnuința devine o constantă lirică împotriva căreia nu ai de ce să cultivi vreun regret! Ai avantajul unei prezențe frumoase, ceea ce amplifică efectul de autenticitate pe care îl imprimi și de care cititorul devine aproape dependent! O poezie a gingășiei, a unei sensibilități pe care toți și-o doresc și de care, inconștient sau nu, știința se teme! My lady !)

[Mihai Katin]

două aripi fără pasăre

mi se lipesc de umeri

purtându-mă în zbor

lin

până dincolo de clipa

prezentă....ce  mult  ne-am  dori   aceasta transfigurare  ce  ne-ar  duce  dincolo de  tot  ce ne  este  greu  in suflet  iar  la  intoarcere din acest  zbor  peste  lume;

în fiecare noapte

o pană mi se așază în palmă

o pană dalbă

imaculată....ce mai  ramane?....doar  speranta :

apoi cântecul tace.... cu  multa  admiratie!

[Valeriu Anghel]

Un omagiu demn de memoria lui Ionică. 

[Monica Pester]

Dar și DOR . . .

îți strânge sufletul !