Spune-mi, spune-mi că mai avem un dincolo

al meu, al nostru

unde încă norii se bat cap în cap

și unde ursitoarele nici nu-ndrăznesc să ajungă

Doar spune-ni că marea nu este albastră

ci roșie și  învolburată ca…

O mie de cuvinte mai sunt de spus, iubite

O mie de cuvinte pe care nu le știu

Sunt zeci de verbe care îmi vin acum în minte

Cu zeci de înțelesuri ce m-ar menține viu

Când țipă  sus cocorii numărăm verbul unu

Când strigă albatroșii…

Nu-s multe poeme-n lume să mă-nvețe cum să plâng

Și tristețea cum s-o lepăd, valul fricii cum să-l frâng

De n-aș fi venit pe lume cu cosițe și bujori

M-aș fi dus , de dragul morții, să o cânt în sărbători

Mi-aș fi construit o barcă, cât mai mare și de lemn…

În răcoarea  dulce-a toamnei

Ce se-așază lent în oase

Chiar de sub căldura hainei

Serile sunt mai frumoase

Stau în prispa-mi, nouă toată

Și gândul fuge înapoi

Văd cum se deschide-o…

Pe scena care-ntr-una se rotește

În piața mică, veșnic înțesată

Unde sosește bâlciul și se-oprește

În fiecare an, la aceeași dată

Vin dansatoarele cu castaniete

Într-un varieteu complet  de cinema…

Nici nu mă pierd, nici nu mă regăsesc

Pe palierul minții nu găsesc 

Un mod prin care să-mi măsor calibrul,

Mă aflu într-un soi de echilibru

Cu milimetrul sau cu kilogramul

Ar fi un absolut în toate dacă gramul…

Ce nu-ți voi spune, poate, niciodată

Sideful din inel îmi stă de veghe

Da, da, inelul care m-a vrăjit odată

Cu tine n-aș fi mers măcar o leghe

Se-ncolăceau o mie de cuvinte,

O mie de imagini fără rost…

Mă duc să mor un pic de sărbători

Să-mi amintesc întreaga nuditate

A violinelor rămase și uitate

În târguri cu bătrânele viori

Să-mi iau și haina pentru orice risc

Când se-nserează ar putea să plouă…

Aș vrea să mi se-napoieze bucuria

De a-mi ține strâns poveștile aproape

Iar visele să le pot pune în rafturi

Sortate elegant pe mijloc și pe laturi

Să nu deschid nici unul dintre ele

Doar să exist, cu mintea…

Judecă, mă judecă

Până când se-ntunecă

Sus pe creste să mă duci

Să mă duci și să m-arunci

Unde-i râpa mai adâncă,

 Să mai pot să fluier încă

Și să nu…

În topul de curând legat

Al avuției mele de elită

Sunt și volume ce-obligat

Mă-ndeamnă zilnic să străbat

O clipă odihnită

Și chiar în clipe de coșmar 

Când visele se-ntrec…

Din straturi vechi și redundante și din sorgintea de carbon

Apar în rânduri diamante, reginele dintr-un salon

Mândrie, Ego, curg în valuri prin strălucirea altui veac

Valsează numai în voaluri, molatec satin,  ca un leac

Și oriunde-ți întorci privirea, să prinzi mișcări de…

De mii de ani există în teama de neant

O neîmplinire-adâncă,atavică și tristă

Un gol la o răscruce, periculos serpant

Într-un decor neutru, mimând că mai există

Că suntem holograme-ale Sursei, fiecare

E-un fapt incontestabil și fără…

În casa inimii din  care am  plecat

Au  mai rămas doar resturi de iubire

E-un loc ce-ar vrea să fie vindecat

De n-ar avea atâta-mpotrivire

E mult de când pe-colo n-au trecut

Nici simulacrele iubirilor deșarte…

Aș vrea să plec în Groenlanda mâine

În zona  umedă și înghețată

S-aud în urma mea cum se desprinde

Dintr-un ungher, o lespede uitată

Să pot să-mi desenez  profil de innuiți

Cu suflet  și  cu vise-nchipuite…

O întâmplare dură, de fapt, halucinantă

Trecuta-n repertoriul secret al meu de vise

Sunt în interior, în vidul temut ca niciodată

Dar cu pereții goi Icoane interzise

Și în altarul sobru din  care-abia zăresc

Odoarele sfințite și…

Și mi-e dor, mi-e tare dor de mine

Cui să-i zic în vorbe că mă doresc iar ?

Tânără  și iute, cu argint în vine

Și cu-n aer mândru, mândru-princiar?

Să-mi aleg ținutul de împărăție

Să suflu în Lună să se-aprindă…

Desenez în palma stângă

Relieful vieții mele

Zile ce n-au vrut să plângă

Nopți împiedicate-n ele

Și mă uit cu nostalgie

Câte stele-am numărat

Câți vulcani am strâns sub…

Îmi place armura pe care o-mbrac

Când simt un un pericol aproape de viață

Atunci ma cufund într-un sânger de lac

După o tufă înaltă  și creață

Mă-nfășor bine, să nu mă găsească 

Iubirea, căci știu ce îmi poate…