Iz de nou la poartă veche

[Monica Pester]

Desenez în palma stângă

Relieful vieții mele

Zile ce n-au vrut să plângă

Nopți împiedicate-n ele

Și mă uit cu nostalgie

Câte stele-am numărat

Câți vulcani am strâns sub ie,

Pe câți am îmbărbătat

Înălțam munții c-un deget

Legam colier de nori

Cu-ndrăzneală, fără preget

Iscam valuri de ninsori

Am întors râuri în spume

Albiile-am dăltuit

Pentru oricare din toamne

Un inel am scrijelit

Când ieșeam din valul mării

Se opreau toți pescărușii

Să vadă nivelul sării

Și să dea mâna cu urșii

Iar acum mi-arunc privirea

Către zilele de ieri

Scutur bine amintirea

Celor mai toride veri

Mă preling prin alte colțuri

Și-nfloresc cu-aromă nouă

Să mă învelesc cu doruri

Și cu sufletul în două

[Monica Pester]

Mă gândeam dle Neagu că satisfacția este, de fapt, a mea,  de a putea oferi cuiva, mcăăr o cliă de încântare. Lucru pentru are vă,mulțumesc

[Monica Pester]

Mulțumesc , dle Valerian, vă jur că nici una din strofele pe care le scriu eu nu sunt forțate, ca sa pară  poezia mai profundă sau cultivată. Toate apar dintr-un imbold interior pe care , mai apoi, nu-l mai pot contracara. Mă mulțumesc   dar, cu sincera dvoastră părere și mă înclin .

[Corneliu Neagu]

O poezie plină de har liric ce vibrează în fiecare vers precum corzile unei harpre mirifice. Îți mulțumesc că mi-ai oferit câteva clipe de reală încântare, Monica Pester!

[Dinca Valerian]

O poezie interesanta si placuta. Cam lunga pentru gustul meu. As scoate fara nicio ezitare strofa a cincea.

[Manuela Munteanu]

În amurg imaginar,

Pe o coastă mai abruptă,

Stau cu Luna felinar,

Să lipesc inima ruptă. 

Frumoasă și ritmată incursiune într-o existență visătoare și candid aventuroasă!