E seara-n care se dansează

[Monica Pester]

Din straturi vechi și redundante și din sorgintea de carbon

Apar în rânduri diamante, reginele dintr-un salon

Mândrie, Ego, curg în valuri prin strălucirea altui veac

Valsează numai în voaluri, molatec satin,  ca un leac

Și oriunde-ți întorci privirea, să prinzi mișcări de catifea

Impresionat ești de uimirea din ochi jeratici de cafea

E-o tensiune anormală ce-o simți acut ,  ca un mister

Ai vrea să fugi dar e o școală, nu e un târg de cartier

Și dansatorii toți sunt gata, se-atrag ca undele-n eter

Ei fac  mirajul scenei ample,  ca libelulele când pier

Și lași pe rând o lume-ntr-alta bând doar o cupă de absint

Mirific  te transpui în lumea ce o primești ca pe-un alint

Dar totul are și-un final și încă nu știi ce să crezi

A fost scenariu special sau te-ai mutat fără dovezi

În locu-n care-s numai vise  și totul pare-așa real

Dintr-o sorginte  redundantă, cu diamantele proscrise

[Manuela Munteanu]

Curios și interesant fapt că ieri am scris și eu despre absint. A fost mai degrabă o polojenie,  o glumă, decât o poezie în adevăratul sens, dar iată că ,,se-atrag ca undele-n eter", este valabil și pentru noi, doamnă Monica Pester. Am avut o lectură foarte plăcută, vizitându-vă.